Translate

joi, 31 iulie 2014

Despre alte sfere

In timp ce unii cred ca moartea poate fi aproximata, altii se declara incarcati de energie pozitiva din necazul amaratilor, domnul Ponta nu s-a mai plimbat cu barca prin 10 cm de apa, spre dezamagirea televiziunilor, iar marea majoritate incepe sa priceapa ca de la defrisari ni se trage potopul, eu fac ce fac dintotdeauna, adica NU ma uit la stiri, ci plutesc prin alte sfere. Nu din snobism. Incerc doar sa-mi protejez nervii de valul de prostie generala, infinit mai devastator decat cel de apa murdara, revarsata peste gospodariile unora.

marți, 29 iulie 2014

Din perlele copilului

"Mami, mami!!! Vino sa vezi cum doarme asta micu'...Este de-a dreptul EPIC !"

Mda, il inteleg, priviti si voi!
Hamsterii mei nu mai au instincte de conservare, dorm bustean. Seara trecuta, cand a tunat mai tare, nici macar n-au deschis ochii. Unul dintre ei, care picotea in fund, a tresarit si s-a lasat usurel pe spate, asta a fost toata reactia lui! Cand i-am cumparat, vanzatoarea mi-a povestit ca cineva i-a zis:
"Domnisoara, v-a murit un hamster!!!"
"N-a murit, doamna, asa dorm ei!"
Ei bine, dorm in nas, in frunte, cu burta in sus, lungiti pe burta, colac, in fund, pe-o parte, rezemati unul de altul, ce sa mai! Au o viata tare complexa! Cand sunt cu burta in sus stau cu boticul deschis, ma mir ca nu horcaie, seamana cu Jack Nicholson in scena din "Vrajitoarele din Eastwick".


Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Pe filiera cu mult talent scotian-celtic-rock, Runrig, niste baieti cu mare succes la ei acasa, chiar si dupa ce au mai imbatranit, dar prea putin mediatizati pe la noi.


sâmbătă, 26 iulie 2014

Jurnalul unui romantic incurabil...

Luna trecuta, in cadrul unei campanii dedicate promovarii unei carti, am scris parerea mea despre infidelitate. O parere destul de rece, cam stiintifica si nu prea flatanta pentru specia umana in general. In urma campaniei am primit si cartea mentionata, am citit-o si am zis ca este musai sa va spun despre ea. A fost o experienta inedita pentru care ii multumesc autorului. Este vorba despre Jurnalul unui infidel de Alexander Green, gasiti mai multe amanunte pe blogul cartii.
Alexander Green este un blogger bucurestean care debuteaza cu acest volum despre fidelitate /infidelitate, mai precis 40 de povesti/aventuri amoroase, publicate initial in mediul virtual si adunate apoi intre filele unei carti.



miercuri, 23 iulie 2014

Climatico schimbã clima…



Stãm de-o parte şi de alta a scãrii înalte, crãcãnatã pe cele douã laturi. Tot crãcãnat stã şi colegul nostru, în vârful scãrii, strãduindu-se sã demonteze capacul aparatului de aer condiţionat. Pe vremurile acestea cu multã zãpuşealã şi umezealã am hotãrât cã este momentul sã-l punem în funcţiune. E înfipt sus, sub tavan, adicã la vreo trei metri altitudine, deasupra masivelor dulapuri din birou. Are venerabila vârstã de 9 ani şi n-a fost curãţat niciodatã. Când l-am primit “plocon” de la contabilitate am zis cã este cea mai frumoasã zi dintre cele trãite la serviciu. Intre timp ne-a mai trecut amorul, iar pe unitatea externa s-au gainatat porumbeii si a cazut tencuiala din pervaz. Nu mai are nici un farmec...

marți, 22 iulie 2014

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Hot in the city cu Billy Idol...in seara asta cu ceva furtuna si un cod galben de incercare...care sper ca va potoli arsita verii, ca uitasem cum este sa ai canicula. In orice caz, daca stati in casa puteti sa experimentati un dancing with myself, va spun eu ca este cea mai buna metoda de inviorare. Si sweat, sweat, sweat... nu va lasati!



sâmbătă, 19 iulie 2014

Despre vocaţie, inspiraţie şi o muzã neaşteptatã



Fiecare copil viseazã sã devinã CINEVA când va fi mare. De obicei doctor, soldat, ninja (ca în cazul odraslei mele…tot e mai bine decât gunoier ca acum un an!), balerinã, Elena Udrea (cea mai originalã zicere auzitã din gura unei fetiţe de 10 ani), top-model… Ei bine, cum pe vremea mea nu se ştia nimic despre unele dintre ocupaţiile de mai sus, eu îmi doream sã fiu…poet. Poetesã, poeatã sau cum s-o mai formulând la feminin şi lejer ironic.
Citeam poezie cu kilogramul şi-mi exersam abilitatea de a pune în versuri dulcege sentimentele şi puţina experienţã de viaţã. Chestia asta m-a ţinut îngrijorãtor de mult, cam pânã pe la finalul liceului când am avut o revelaţie. Aceea a faptului cã uşurinţa în arta versificãrii nu te transformã automat într-un poet adevãrat.

miercuri, 16 iulie 2014

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Am hamsterii mei...cam iuti, de-abia i-am "prins" in poza.



marți, 15 iulie 2014

Soarele, cel mai nou dusman?

 N-aş vrea sã spun asta, dar toatã evoluţia climei din ultimele zeci de ani conduce spre o asemenea concluzie. Cea mai apropiatã stea de Pãmânt nu numai cã întreţine viaţa, dar are şi puterea teribilã de a ne face rãu, mult rãu. Bine, nici modul cum arãtãm nu ne avantajeazã deloc! Lipsa cvasi-completã a pãrului de pe corp, la dispariţia blanei în cursul evoluţiei mã refer, ne dã serios de furcã. Si totuşi rãmân la pãrerea cã Soarele ne oferã sãnãtate în primul rând, dacã ştim sã ne ferim de abuzuri. N-am sã vorbesc despre pasiunea pentru piele bronzatã a unora şi obţinerea unor rezultate extreme prin ore şi ore petrecute pe plajã … Este clar cã nu numai o vacanţã la soare ne poate afecta. Trãim vremuri în care activitatea de zi cu zi sau chiar şi o plimbare banalã se pot transforma într-o problemã. Avem însã avantajul inovaţiilor oferite de industria produselor de protecţie solarã şi a celor de îngrijire corporalã, am da dovadã de mare indolenţã faţã de noi înşine dacã nu am profita de acestea.

luni, 14 iulie 2014

Revolutia lecturii



Obligaţiile sociale

Cu vreo trei ani în urmã eram la o petrecere de botez...Lume selectã, restaurant cu ştaif, plictisealã la greu. Se mai dansa, se mai discutaaaa...muzica era acceptabilã, dar tare aş fi şters-o spre casã dacã n-ar fi trebuit sã fiu politicoasã faţã de gazde. In unele momente de lâncezealã singura distracţie era iubirea, pardon, studiatul aproapelui. Casc ochii la comeseni, admir toaletele cucoanelor, apreciez gradul de „bunã-dispoziţie” al bãrbaţilor, simt cum mã cuprinde o tristeţe iremediabilã. La a doua panoramare a sãlii remarc o domnişoarã pe direcţia nord-nord-est. Nimic deosebit, fãtuca e genul dulce, dar stã puţin cam nemişcatã, cu privirea fixatã în poalã. Mã gândesc cã i-a picat greu vreun fel din menu, dar o vãd mişcând mâinile discret. Observ cã ţine ceva, îmi dau seama cã este un gadget, dar nu mã dumiresc prea tare. M-a lãmurit iute consortul meu cã acela este un eBook
Aaaaa, va sã zicã domnişoara trişa şi citea pe sub faţa de masã. Mamã, ce-am mai invidiat-o!

duminică, 13 iulie 2014

Jurnal de weekend - Chestii care m-au pus pe ganduri

1. A murit Emil Bobu !
Am fost foarte surprinsa. Nu stiam ca mai traieste!
2. Maria Dragomiroiu si-a ondulat parul.
Ciudat! Eu credeam ca s-a tuns dupa cum scriau la stiri, ca si-a schimbat look-ul radical. La ea nu mai era look, era fixatie, ca arata in acelasi fel de sute de ani. La varsta ei nu mai merge cu pleata pana la posterior, zau ca nu o inteleg! Acum arata si mai bizar, cu pleata lunga si valurita, plus ca isi arata urechile. E aproape indecent!

vineri, 11 iulie 2014

Traim in Romania si asta ne anesteziaza inteligenta

In troleu, in timp ce veneam de la servciu si in timp ce din spate auzeam "'Aidiii, faaaa...", iar din fata "Biniii, maaaa..." urlate la telefoanele mobile (nu ma intrebati de ce nu pot persoanele din suburbii sa pronunte un "e" curat), simteam cum undele acelea emise drept prin creierul meu obosit imi prajeau incet, dar sigur, bruma de personalitate ramasa. Tocmai ce iesisem dintr-o banca, aceea la care aveam si cardul de salariu, putin bulversata, iar acum mai trebuia sa ascult si conversatiile populare din care litera "e" fusese complet eliminata.

joi, 10 iulie 2014

Alverde-ingrijirea naturala poate fi si ieftina

In Ploiesti exista magazine "dm", nu stiu exact cate, eu il frecventez pe cel din centrul orasului. Cea mai avantajoasa afacere a acestui magazin este comercializarea produselor Alverde. Daca aveti prin apropiere un dm, va recomand sa incercati produsele de ingrijire Alverde. Sunt fabricate in Germania, producator fiind chiar Drogerie Markt, sunt certificate, au ingrediente provenite din culturi biologice controlate, nu contin conservanti, arome sintetice, coloranti sau substante provenite de la animale. Iar preturile sunt mici, neasteptat de mici pentru ceva ce se apropie de ideea de natural.
Eu am inceput cu sapunurile (pai, cum altfel!) de la ei. Am avut si o crema de ochi, un fond de ten, apoi m-am aventurat si la altele, desi nu-mi fusesera recomandate, dar mi se pareau fantastice preturile si credeti-ma ca nu sunt asa mana larga... In prezent am in casa trei produse, m-am gandit sa va spun cateva cuvinte despre ele, poate va ajuta in alegeri.

miercuri, 9 iulie 2014

Desene, desene...

Este imposibil ca macar o data pe luna cineva de aiurea sa nu taie un cartof, un copac, o paine, salamul de dimineata, mamaliga de cu seara, si sa nu dea la iveala un miracol. Fie o cruce, chipul vreunui sfant sau alt simbol crestin. Urmeaza o mediatizare intensa, pelerinajul vecinilor, interviu cu autorul descoperirii care se jura ca a avut o revelatie si viata i s-a schimbat radical din fix acel moment in care a hacuit cartoful. Objectul miraculos ajunge si la preotul din sat, acela da explicatii profund biblice si prognozeaza cateva evenimente de seama pe baza intamplarii. Apoi totul intra in uitare, e clar ca o amarata de leguma nu poate supravietui trecerii timpului, oricat de miraculoasa ar fi.

marți, 8 iulie 2014

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!
Ma intorc la aceasta rubrica cu mare bucurie, mi-a lipsit in ultimul timp. Asa ca va ofer Sinead O'Connor cu o melodie marca Bob Dylan, din 1999. Super voce, am ascultat-o de vreo douazeci de ori in cateva zile. Nu stiu cum o fi Sinead, dependenta de sex (cum a recunoscut!), extremista, anti-Papa, dar cand canta toate astea nu mai au nici o importanta, zau asa!


luni, 7 iulie 2014

Teleleu pe fb

Desi am avut niste zile cam proaste si am fost cu nervii in pioneze, m-am varat in doua discutii pe facebook, chestie pe care nu o fac de obicei sub nici o forma, o data pentru ca stiu ce "zombalai" (vorba lui fiu-meu) bantuie virtualul, a doua oara pentru ca ma enervez degeaba si nu merita. Totusi am calcat stramb, chiar twice si bineinteles ca mi-am iesit din fire cum era de presupus.
Primul caz:
Deunazi dau sa desfac o cutioaie cu o lotiune de corp de la Avon. Cea cu cacao. Deoarece o aveam cam de dinainte de Craciun, verific data extinctiei...pardon, a expiratiei...pardon, a expirarii. In front, pe capac, deslusesc ...03013 si o ora dedesubt. Mneah, asta nu poate fi data expirarii, ca nici Nostradamus n-ar fi putut prevedea la ora si minut.

Despre Naturya şi înţelepciunea de odinioarã



Pentru cei cu principii vegane, pentru cei preocupaţi de o alimentaţie cât mai sãnãtoasã, pentru cei care vor sã-şi schimbe radical stilul de viaţã, pentru cei hotarâţi sã se întoarcã la origini, procurarea unei hrane adecvate poate deveni un stress zilnic. Nu este uşor sã gaseşti acele surse de hranã care sã satisfacã toate exigenţele sau sã aibã un preţ rezonabil. Pãrerea mea este cã o alimentaţie echilibratã trebuie sã includã şi produse ce concentreazã vitamine şi minerale în mai mare mãsurã decât cele obişnuite (iar aici pulberile din alge sau grâu verde sunt obligatorii), astfel încât sã scutim efortul asigurãrii elementelor vitale din alte surse mai greu de accesat sau mai poluate. Sub marca Naturya sunt comercializate pulberi organice, respectiv zece produse excepţionale pentru sanatate, 100% naturale , fara gluten, aditivi, coloranţi sau conservanţi, uşor de asimilat de cãtre organism.

sâmbătă, 5 iulie 2014

Jurnal de weekend-Cateva materiale promo

Intotdeauna ma intereseaza cum inteleg altii sa conceapa materialele de informare si promovare, motiv pentru care pastrez intotdeauna in casa sau la serviciu astfel de hartii pentru inspiratie.


Zilele trecute, prin orasul meu au putut fi gasite harti gratuite numite "Redescopera Ploiestiul" cu mentiunea: "Realizata de localnici pentru calatori". Este de fapt un pliant cu doua harti si cateva informatii esentiale despre oras, ceva istorie, transport public, amplasarea institutiilor de cultura. Textul este redactat in romana si engleza. Mi-a placut paragraful numit "trei mituri despre Ploiesti". Citez: "In 1832, la finalul unei vizite in oras, generalul rus Pavel Kiseleff afirma - Voi la Ploiesti aveti doar doua lucruri bune: lautarii si vinul" Plictiseala mare si pe vremea aceea! Bineinteles ca un lucru ne-bun erau rafinariile ce au sufocat urbea in miros de gaz.

miercuri, 2 iulie 2014

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Acum trei saptamani, in vizita la expozitia de trenuri din Gara de Nord-Bucuresti...