Translate

duminică, 15 martie 2015

Ce mai citesc tinerii de azi-parerea unui om care nu mai este tanar

Hai sa fim seriosi, eu sunt din ce in ce mai tanara, de la o vreme uit frecvent cand m-am nascut (hi, hi!). Dar uite ca o librarie online lanseaza o provocare- tinerii de astazi citesc la fel de mult ca acum 20-30 de ani sau citesc...altceva?- iar eu trebuie sa recunosc cu mana pe inima ce varsta am ca sa-mi pot da cu parerea.

Se pune problema intr-un fel la care drept sa spun nu m-am gandit. Ca toti cei crescuti, educati si ajunsi adulti in epoca socialista, tind sa blamez tinerele generatii de o nepasare din ce in ce mai accentuata fata de actul cultural al lecturii. Avand in vedere de ce fel de specimene de tineri ma lovesc in viata de zi cu zi, imi spun ca este imposibil ca acestia sa fi deschis vreodata o carte, neobligati de scoala, adica doar de dragul de a o savura sau pentru a afla ceva. Apoi imi aduc aminte cam cate bloguri dedicate literaturii si recenziilor am urmarit in ultimii ani, toate apartinand tinerilor, si de cate ori m-am minunat cat de mult citesc acesti oameni. Curios insa, aproape niciodata cartile nu sunt din sfera mea de interes si aici se poate vedea prima diferenta intre generatii.

Una peste alta, raman la parerea ca dragostea pentru lectura se formeaza in familie, un copil va fi invatat sa citeasca numai observandu-i pe parinti in aceasta activitate si vazandu-i cum investesc bani (si) in carti sau intr-o biblioteca. Dar este nevoie de mare, mare determinare din partea parintilor pentru a insufla dragoste de carte odraslei si va explic mai jos de ce.

Nu sunt in posesia unui adolescent, dar am un pusti care priveste cu mare nadejde spre perioada adolescentei, asteptand sa creasca si sa devina "cool" ca ceilalti baieti. Am avut grija sa fie inconjurat de carti potrivite varstei lui, sa ia cat mai repede contact cu lectura, la inceput prin intermediul povestilor citite de noi, parintii. Ii citeam clasicele povesti romanesti sau straine, ii si placeau, ma punea sa i le repet. Pe masura ce a crescut insa, si-a pierdut cu totul interesul pentru basmele noastre, cele care ne luminasera noua copilaria. Apoi a inceput scoala. Stiind ca programa scolara va conduce inevitabil spre basme, m-a cam luat cu fiori. Pustiul meu depasise demult aceasta faza. Acum citeste benzi desenate cu super-eroi, are reviste despre tancuri si avioane, ii povestesc la culcare misterele lumii si enigmele universului. Nici vorba sa se intoarca la Fat-Frumos si la Zmeul cel hidos. Ca sa-l fac sa revina la basm a trebuit sa-i explic ca zmeul este un dinozaur mascat sub alta denumire si intrat astfel in legendele populare. De fapt a preferat sa se refere la zmei cu numele de "dragoni", iar de cateva ori m-a intrebat de ce basmele sunt scrise intr-un limbaj atat de ciudat, de neinteles pe alocuri.
Exact cum ma asteptasem, pustiul nici n-a vrut sa reciteasca povestile, l-am obligat sa ma asculte pe mine, dar am avut un sentiment de dezamagire sa il vad adormind cam pe la a doua fila. Incepusem sa cred ca pierd batalia si nu il voi salva niciodata dintre paginile revistelor cu care se obisnuise. Am scos de la naftalina iubirea vietii mele de adolescent, "Winnetou", pe care o stiusem aproape pe deasupra... Domnul meu m-a ascultat cu un interes relativ, aventurile cu indieni il captivau pe alocuri, alteori il plictiseau de moarte. Nici vorba sa aiba curiozitatea sa afle singur ce se mai intampla. Si cand te gandesti ca am re-cumparat pentru el toata seria Jules Verne!
Intr-o zi, la o sedinta la scoala, s-a hotarat ca cei care vor pot sa achizitioneze carti pentru un asa-zis club de lectura. Am inceput sa cumparam o carte pe luna, nici nu am stiut la ce sa ma astept, intelesesem doar ca este vorba despre autori straini. Cartile din lista erau...contemporane si aratau ca un fel de jurnale amuzante ale unor eroi de varsta pustiului meu. Dintr-o data copilul meu s-a regasit in pielea personajelor, in intamplarile traite de acestea. Aceste carti le-a lecturat singur, cu voce tare, in cel mai scurt timp, atat de mult l-au captivat.


Stiu ca am lungit cam mult aceasta istorie, dar am vrut sa spun ceva. Eu, personal, am convingerea ca tinerii din ziua de astazi nu se mai identifica in cartile pe care le-am rasfoit noi, la vremea noastra. Eu am ramas fidela Sf-urilor, jurnalisticii, misterelor de tot felul, aceste genuri le savuram si in tinerete. La cei tineri observ o aplecare catre fantasy si un soi de horror romantios, gotic, gustul pentru subiectele cu vampiri ma nedumereste intens. Daca nu sunt cu vampiri, sunt carti de dragoste de o superficialitate infioratoare sau de o complexitate la fel de bulversanta. Ceea ce mi se pare ingrijorator nu este neaparat scaderea cantitatii, cat alterarea calitatii si refuzarea genului de carte care iti ofera informatie pura (fie ea si sub forma de roman) despre istoria civilizatiei umane, despre planeta, despre legile dupa care existam. Impresia mea este ca adolescentii tind sa se afunde in povesti sentimentale si ignora cu totul faptul ca ar trebui sa cunoasca in primul rand lucrurile de baza despre lumea in care traiesc. De aceea spuneam mai sus ca rareori s-a intamplat sa citesc o recenzie pe bloguri, facuta pentru o carte care sa ma intereseze cu adevarat. Nu pentru ca nu ar fi vorba de autori buni, nu ma refer la talentul scriitoricesc, ci pentru ca bloggerii tineri nu recenzeaza tipul de carti despre care pomeneam mai inainte. Se citeste cu toptanul, dar fara identitate, nu stiu cum altfel sa ma exprim. Poti sa fii cel mai citit, cultivat observator al firii umane, si  totusi sa nu stii de ce au existat razboaiele mondiale sau cate planete se invartesc in jurul Soarelui. Asta cred ca lipseste din lista de lecturi a tinerilor: diversitatea.
De ce s-a ajuns aici? Nu este cazul sa ma avant in speculatii sociale, ar insemna sa nu mai inchei niciodata acest post. Aceasta este parerea mea si recunosc ca nu ma pot abtine sa compar generatia mea cu generatiile de astazi, in detrimentul celor din urma. Si simt ca nu am intru totul dreptate, dar intr-un final actul lecturii este un act de vointa, iar dorinta de a cunoaste este o optiune strict personala.

P.S. Saptamana trecuta anticarul pe care il frecventez din cand in cand se vaita ca sta cu seria Dune pe taraba si nu reuseste sa o vanda de luni intregi (!). In schimb i se cer tot timpul carti de aventuri din genul de spionaj sau, in orice caz, cu referire la serviciile secrete, sau cele cu vampiri. Este drept ca, dupa revolutie, si eu am descoperit farmecul thrillerelor, dar deja trecusem de adolescenta si nu ratasem nimic din bagajul de clasici.

2 comentarii:

  1. De vina pentru lipsa de atractie fata de literatura clasica sunt americanii. Generatiile de dupa revolutie cred ca au fost influentate masiv de ,,cultura'' americana.....filme, muzica, stil de viata, literatura, etc. Spre exemplu trilogia ,,Twilight''.......ia un regizor talentat care sa vada un film in aceasta trilogie, transpune pe marele ecran o poveste stupida si vanzarea cartii ia amploare. Pai Stephanie Mayer a castigat atat din vanzarea cartilor si cat din drepturile de autor pentru ecranizarea cartilor.
    Si atunci ce alegi sa citesti o poveste stupida derulata in trei volume care se pot citi intr-o saptamana sau Charles Dickens pe care trebuie sa-l rumegi putin ca sa intelegi ceva?
    Si desigur exemplele pot continua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord, se constata o "reorientare" spre autori americani, au un stil mai superficial si mai spectaculos de a concepe subiectul unei carti.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.