Translate

luni, 21 septembrie 2015

Bijuterii contemporane- verighete

In prezent, verighete se numesc nu numai perechile de inele destinate celor casatoriti, dar si modelele individuale, avand o forma circulara, fara reliefuri de design.
Traditia inelelor de nunta vine din Egiptul antic, iar forma lor semnifica eternitatea, continuitatea legaturii dintre parteneri. Purtarea lor pe degetul inelar are legatura cu sentimentele care se considera ca vin din inima, iar inelarul este conectat cu acest esential organ al corpului.
In ultimii ani, acest tip de inele a intrat puternic in moda deoarece designul cu latime constanta pe toata circumferinta se preteaza la combinarea cu alte modele pe acelasi deget. Tin minte cand, cu multi ani in urma, am vazut pe cineva purtand un astfel de inel lat pe degetul mare, idee care mi-a placut foarte mult, am considerat-o inedita si "out of the box", adica neconformista.

Astazi, designerii incearca sa revolutioneze cumva si ideea de design al verighetelor de nunta. Ii obliga piata in expansiune, modelele din ce in ce mai elaborate se indeparteaza foarte mult de simplul cerc de aur, avand aspectul unei sarme sau al unei panglici. Perechile vor modele personalizate si creatorii de bijuterii incearca sa tina pasul. Iata unele propuneri de design:

Bibi van der Velden traieste la New York. Pana in 2005 s-a dedicat sculpturii. In 2006 si-a lansat prima colectie de bijuterii cu pietre pretioase si modele antice reproduse in piese contemporane.

Todd Reed marturiseste ca a devenit interesat de bijuterii inca de la varsta de 10 ani. La 19 ani deja avea un atelier in care lucra pielarie si piese metalice pentru posete si imbracaminte. A adaptat piesele din argint pe care le manufactura, transformandu-le simplu in bijuterii.

LFrank sau Liseanne Frankfurt creeaza bijuterii de colectie, uneori in editie scurta. Reprezinta o a treia generatie de aurari, iar modelele ei sunt absolut originale, inspirate din creatiile altor arte.

Catherine Angiel provoaca convenientele. Uneori cu un aer gothic, vintage.


Ken&Dana Designs reprezinta o afacere de familie cu radacini in New York unde se gasesc si in prezent. Realizeaza bijuterii handmade inspirate din arhitectura, forme organice, sculptura, in modele cu adevarat unice.



Houman Omidifar sta in spatele brandului LUZ, un brand sinonim cu opulenta. S-a nascut intr-o familie de bijutieri si a fost scolit in Elvetia si sudul Frantei. Numele lui este sinonim cu inelele cu patru laturi, extrem de atent elaborate, cu modele complexe.


Daca nu tineti la metalele pretioase clasice, pe titaniumringsforever.com gasiti modele din titaniu, un metal la fel de rezistent la factorii externi ca si aurul sau platina.



Baltinester Brothers ofera inele cu design iudaic, handmade, fiind o bijuterie cu sediul in Ierusalim.


Pe buyblackhillsgold.com gasiti inele din aur multicolore, in sensul ca au modele vegetale realizate din aur de diferite karate, dar si cu pietricele la fel de diverse, rezultand piese extrem de vesele. Brandul se numeste Coleman si provine din USA-Dakota de Sud.




2 comentarii:

  1. Majoritatea sunt minunate ! Nu sunt o pasionata de bijuterii,nu numai pentru ca n-am dispus de sume ''excedentare'' : verighetele sunt simple,late ,mai sunt cateva bijuterii de aur ,mostenite...dar nu m-au tentat niciodata ! Imi plac unele de argint,cu sau fara pietre semipretioase,bratari,inele ,coliere..
    Cel mai mult,cred de bun gust,mi-au placut cele create de Ken&Dana, LFrank,chiar foarte mult,si Todd rReed .Brendul Coleman e tineresc,delicat ! Multumesc pentru expunere !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As mai fi aratat eu multe, dar ma intindeam prea mult. Mie imi plac teribil si chiar imi cumpar cate ceva atunci cand imi place foarte tare.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.