Unde tragem linie

Sunt in concediu, asa ca am timp sa haladuiesc pe bloguri si sa dau click-uri pe distribuirile de pe fb. Aseara am ajuns pe doua bloguri necunoscute pentru mine, urmasem linkul de pe fb, ca ma atrasesera titlurile articolelor. Nu spun care, n-are sens... Am citit articolele, subiectele erau interesante, problema bine pusa, scriitura fara greseli, redactata cu atentie, se vedea ca autorii "joaca" la alt nivel. Dar m-a uimit faptul ca in text erau strecurate cele mai grobiene, penibile exprimari de jargon de mahala. Contrastul dintre calitatea ideilor, exprimarea altminteri literara si buruienisul de injuraturi cu referire la partile intime era atat de socant incat m-am intrebat de ce scriu oamenii astia in acest stil? Culmea, unul dintre autori avea si o carte publicata!

Despre diferente-episodul 1

Astazi am cascat gura la un film, "Un tipat in noapte", de prin anii '80, nu ca m-as omora dupa filmele din acea perioada, dar era despre un caz real petrecut in Australia, cu actorii Meryl Streep si Sam Neill, tinerei, in rolurile pricipale. Cred ca prezenta lor m-a facut sa nu schimb canalul la inceput. Apoi am fost atat de uluita de toata povestea, incat mi-a fost imposibil sa ma desprind de tv. Tin sa va fac un rezumat pentru ca, ulterior, am realizat ce diferente exista intre societatea "lor" si societatea "noastra", veti vedea de ce.
Asadar, Lindy si Michael Chamberlain sunt o familie obisnuita, cu trei copii, dintre care un bebelus. Se hotarasc sa faca o excursie la Ayer Rock, cu cortul. La fata locului era organizat un intreg loc de campare si erau o gramada de excursionisti. Ca tot omul mai putin istet, cei doi soti instaleaza un cort micut, o gluma de cortulet fara nici o protectie, chiar langa niste tufarisuri, practic de unde incepea salbaticia. Fiind vorba de salbaticia Australiei, pe-acolo haladuiau mai ales caini Dingo. Istetii caini Dingo! Mno, mai pe seara, Lindy isi culca bebelusul in gluma de cort si se duce ceva mai incolo unde sotul ei si alti prieteni stateau la un taifas. La un moment dat se aude un tipat, Lindy se uita si vede in penumbra silueta unui animal pe jumatate intrat in cort care parea sa-si faca de lucru, scuturand ceva. Femeia tipa, alearga spre cort, animalul o tuleste fara sa se vada bine daca duce sau nu ceva in bot. Se da alarma, Lindy recunoscuse cainele Dingo, rascoleste cortul, dar copilul e disparut. Drama mare, se mobilizeaza toata lumea campata in zona si porneste o cautare uriasa, la lumina lanternelor. Din acest moment drama devine circ national. Resturile din trupul si hainele insangerate ale bebelusului sunt gasite dupa ceva timp. Si acum vine surpriza. Desi cazul pare atacul banal al unor animale salbatice, procuratura este de alta parere. La mai bine de un an de la tragedie, cei doi soti sunt arestati sub acuzatia de crima. Lindy ca faptas, Michael ca si complice. Urmeaza un proces dureros in care se arata ca, dupa analiza scheletului, se poate trage concluzia ca bebelusul a fost decapitat si nu muscat de caini. Acuzarea aduce experti in comportamentul cainilor Dingo care arata ca acestia nu isi sfasie prada, ci o apuca intai de ceafa, deci tiparele lor comportamentale nu corespund cu modul in care a fost omorat copilul. Lindy devine peste noapte cea mai detestata femeie din Australia. Australienii au avut mai mare incredere in comportamentul cunoscut al cainilor Dingo decat in faptul ca cei doi soti mai aveau copii, erau oameni decenti si mai ales, n-avusesera nici cel mai mic motiv sa-si omoare bebelusul pe care il adorau. Lindy este gasita vinovata si trimisa la inchisoare pe viata. Dupa cativa ani, in desert, niste rangeri dezgroapa o jachetica de-a bebelusului si se descopera astfel uriasa eroare juduciara, iar Lindy este eliberata.
Faptul ca australienii de rand si onorata lor justitie au ales sa o condamne pe femeie, in ciuda dovezilor apararii acesteia, arata cat de mult s-au pozitionat acestia mai aproape de animal decat fata de om. Ca sa ai incredere oarba ca animalul n-ar fi putut face aia sau ailalta denota fie un urias respect, fie o uriasa prostie.
Urmarea o aflati maine, ca acum e prea tarziu...

Meloman pentru o zi, trist pentru o zi, cu gust amar pentru o zi

Desi SoriN nu gazduieste astazi frumoasa-i rubrica dedicata muzicii, eu tot am sa pun un clip, asa ca sa fiu in contratimp deoarece saptamana trecuta am omis sa ma inscriu pe lista.
Astazi am inceput ziua intr-o nota trista. Actorul Robin Williams a preferat sa ne paraseasca, din cine stie ce motive pe care noi, ca spectatori de la mare, mare distanta, nu avem cum sa le cunoastem. Asa ca nu putem nici sa judecam gestul omului. Vedeti, de-aia nu ascult eu stirile! Dar nu m-asteptam din partea lui, as zice eu ca "tzatza" Mita la coltul strazii. Parea un om echilibrat, un actor implinit, cat de tare ne putem insela doar citind barfele de profil!
Alaltaieri, al meu baiat a insistat ca vrea sa vada un film cu extraterestri. I-am spus ca nu il las sa se uite decat la... Jumanji! Nu stiu ce mi-a venit...N-ar fi fost deloc prima alegere daca eram singura. Dar mi-am adus aminte ca este un film palpitant, cu mistere, haios si potrivit si pentru copii. Nu ca as avea eu premonitii la tot pasul, pur si simplu asa a fost ! Si ne-am uitat la Jumanji si ne-am distrat pe seama personajelor puse la grea incercare de intamplarile neasteptate ale filmului. Si am vazut un Robin Williams mai tanar, aventuros, care se simtea perfect in acea poveste fantastica.

Cartea pentru care am lasat sticlele

Nu, nu exagerez deloc!
Dupa cum stiti, pasiunea pentru sticlarie este greu de inabusit in cazul meu, uneori ia aspectul unei nelinistitoare obsesii, am recunoscut asta de multe ori. Si totusi, in ultima saptamana, sticlele au fost abandonate si m-am dedicat lecturii pana la impaienjenirea ochilor. Am citit in weekend, seara inainte de culcare, in dupa-amiezile toride, cand am adormit pe canapea, cu cartea desfacuta pe piept.
A doua surpriza este faptul ca povestea impricinata de delasarea mea intr-ale decorarii sticlelor este tocmai o poveste de dragoste. Mare mirare pentru mine! Nu mi-as fi imaginat ca, dupa atata timp in care m-am declarat sastisita de toate romanele de dragoste si pornita sa nu ma mai ating de acest gen, am gasit chiar acul de cojocul meu. Ca sa nu mai lungesc suspansul, este vorba despre "Gargui" pe care o am de la Editura ALL.