Translate

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Aricii, câteva explicaţii la Miercurea fără cuvinte



Nu puteam să las să treacă această amintire pe care am evocat-o ultima dată la Miercurea făra cuvinte...M-am gândit că poate scurta mea experienţă va ajuta pe cineva să ajute la rândul lui sau să salveze sau să se bucure pur şi simplu de nişte animăluţe înduioşătoare şi simpatice cum sunt aricii.
Aşadar povestea a început acum vreo 2-3 ani, într-o vineri, exact când ne pregăteam să « rupem » porţile de la serviciu, cum se zice, şi o cunoştinţă m-a sunat şi m-a rugat fierbinte, pentru că nu avea la cine să apeleze, să am grijă peste week-end de 3 pui de arici orfani. Eu am rămas oarecum interzisă dar pentru că persoana mi-a spus că o găsise pe mămica lor moartă, probabil fusese atacată de un câine, m-am înduioşat atât de tare încât am zis « da » fără să îmi mai pese de toată tevatura.

vineri, 28 septembrie 2012

O cremă-surpriză de la Yves Rocher



Chiar a fost o surpriză plăcută pentru mine !
O găsiţi aici cu 76 lei cutia de 40 ml...nu e chiar un preţ mediu, eu am prins-o (din nou !) la o ofertă generoasă. Aveam de ales dintre câteva chestii şi am ales crema, în ideea că o dau mamei mele. Pe ea nu scrie că ar fi destinată tenului gras sensibil deci nu mă gândeam să o iau pentru mine. De fapt face parte dintr-o gamă, Inositol Vegetal, ce cuprinde crema de zi, de noapte, de ochi şi un autobronzant. Eu am crema de zi primele riduri. 


Colectia vara-toamna

La mijloc e un borcan de la dulceata de Raureni,
e fatetat si numai bun de impodobit,
este flancat de doua borcane de la sos de rosii
O sticla de la un sirop de mure Raureni,
 inalta si foarte ingusta,
si-a gasit un model Blackberry pe masura....
Cine a zis ca toamna nu poate fi la fel de vie si colorata ca si vara? Am cateva servetele de sezon si voi continua in aceasta nota "ruginie"...Peste tot se vorbeste de colectia primavara-vara sau toamna-iarna. La mine e vara-toamna! In fond vedeti si voi ce temperaturi avem si este aproape 1 octombrie! Va trebui sa reconsideram serios anotimpurile si sa ne "ajustam" activitatile si interesele in functie de schimbarile climatice. Am vazut gandaceii vacile-Domnului facandu-si de cap pe trotuar in loc sa-si caute un loc de hibernare, caldurile astea ne-au sucit mintile la toti! Sper sincer ca nu este avanpremiera Apocalipsei din aceasta iarna desi am spus de multe ori ca eu cred ca se va intampla ceva. Sa ne bucuram de soare...inca.

joi, 27 septembrie 2012

Supravieţuitorul



A murit Sven Hassel.
Scriitorul. Nu ştiu dacă i-aş spune chiar scriitor…scriitor din perspectiva faptului că a dăruit publicului un număr relativ mare de cărţi. Pentru mine principala realizare a acestui om a fost faptul că, în calitate de combatant, a supravieţuit celui de-al doilea război mondial. Sven Hassel a avut nenorocul (sau norocul!) sa lupte într-un batalion disciplinar al Germaniei naziste. Poate în alte circumstanţe ar fi fost mort. Dar el s-a încăpăţânat să trăiască şi, mai târziu, să-şi aştearnă pe hârtie memoriile.

miercuri, 26 septembrie 2012

Miercurea fara cuvinte-Cui ii plac aricii?

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Acum ceva timp, cred ca sunt vreo 2 ani de atunci, am avut ocazia sa gazduiesc timp de un weekend 3 pui de arci foarte mici care urmau sa plece spre alta familie posesoare de casa si curte. Pozele nu sunt deloc stralucite dar sunt facute cu dragoste, iar experienta cu aricii este de neuitat. Niste animalute tare simpatice!
Na, ca am spus mai multe vorbe decat era cazul!

ii hraneam cu o sticluta...oops, i did it again!

duminică, 23 septembrie 2012

Productia din ultima saptamana

Toate creatiile in tehnica servetelului le puteti vizualiza si aici http://www.facebook.com/media/set/?set=a.314144471998189.72713.100002079176051&type=3

Ultimele venite in colectie sunt:
4 pahare de dimensiuni mai mari
un pahar, un borcan absolut banal si un pahar de Lipton Ice-la dreapta pozei

un borcanel de la hrean, un borcan mare de muraturi si un pahar de la mustar
doua paharele neidentificabile si un borcan de la sos de rosii

Si ei sunt ai noştri (urşii adică!!!)...10 motive pentru care eu nu mă tem de urşi



1. Nu sunt vânător
2. Nu sunt braconier
3. Nu sunt cioban
4. Nu am vilă la pădure
5. Nu am grădină lângă pădure (că stau la bloc în oraş)
6. Nu fac grătar la pădure
7. Nu merg de nebună prin pădure decât cu grupul
8. Nu îmi pun cortul în vârf de munte
9. Nu practic bear-feeding adică turism de hrănire a urşilor
10. I respect wild animals deci nu mă apropii de ele…

e-lenjerie.ro, un loc pentru rasfatul tau



N-aş fi crezut sa ajungem aici după o vară în care n-am ştiut cum să aruncăm hainele de pe noi...Vrând nevrând şi cu mare regret, zilelele acestea a trebuit să mă hotărăsc să scot la iveală toalele de toamnă. Or anunţa ăştia 30 de grade dar noaptea nu mai ţine, e cam răcoare ca să mai arunci doar un cearceaf pe tine. Aşa că am scotocit prin şifonier după pijamalele de bad-time stories. Cam vechiuţe şi cam şterse pentru gustul meu, mereu mi-am dorit ceva extrem de colorat în care să visez numai lucruri plăcute. Mi-am adus aminte de magazinul http://www.e-lenjerie.ro/ , acolo văzusem exact ce îmi doresc, ceva în genul...


joi, 20 septembrie 2012

Poate ar fi bine sa redevenim patrioti

Am senzatia ca a fi patriot este asa o bascalie in ziua de azi, macar sa indraznesti sa recunosti aceasta calitate si se prapadesc toti de ras. Ne-am stafidit reciproc acest sentiment, bagatelizandu-l si punandu-l la fundul valizei cu emotii...pacat! Daca exista vreun popor care ar avea cu adevarat de ce sa fie mandru de ceea ce a fost, de istoria sa si de realizarile sale, acela este poporul roman. Cineva a indraznit sa spuna acum ceva timp ca noile descoperiri arata ca dacii au fost cei care au stat la baza formarii poporului italian si nu invers si toata lumea a luat in deradere stirea. Atat de tare ne-au spalat creierul cu istoria oficiala incat nu mai distingem adevarul. Nu-i nimic, exista si o istorie alternativa, subterana dar cu atat mai palpitanta! Va dau un link si sper sa va delectati cu aceasta lectura.
http://ro.scribd.com/doc/46607987/Misterele-Romaniei-Vol-1

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Monopol pe moarte



Nu mai ştiu când că am pierdut şirul zilelor şi al ştirilor, auzeam la televizor o altă bombă lansată de Biserica Ortodoxă, după cea cu cimitirele, cum că persoanele ce optează pentru incinerare ca modalitate de petrecere a timpului liber după evenimentul numit “moarte” nu beneficiază de oficierea slujbei de înmormântare. Cică se încalcă vreo câteva prevederi biblice care spun că trebuie să existe un “corpus” la căpătâiul căruia oficiantul slujbei să poată susţine repertoriul de îngropăciune.

vineri, 14 septembrie 2012

Reflexii in oglinda-vrute si nevrute

Particip la Reflexii in oglinda de pe blogul lui SorinN. Daca vreti sa fiti parte a acestei initiative fotografice, intrati la SoriN si inscrieti-va...in fiecare vineri...

Acum ceva timp am scris un pic despre un album de fotografie al lui Antonio Banderas...bineinteles ca am vrut sa-l pozez, moment in care mi-am dat seama ca fata albumului este atat de lucioasa, similara unei oglinzi, incat orice unghi as fi luat, imi reflecta toata camera...si pe mine fotografiind, evident. Pana la urma l-am lasat asa, dintr-o laterala, cu termopanele si perdelele lafaindu-se in poza.


Un vechi birou, o noua viata (fata)

Trebuia sa facem rost de un birou de scolar dar pe piata se gasesc mai degraba birouri de calculator cu tastatura sub masa...nu merg pentru scolari, sunt incomode. Eu tineam totusi sa cumparam o piesa noua...cu oarecare retinere deoarece ceea ce vazusem eu si se potrivea ideii mele despre birou costa cam multicel. Pana la urma sotul meu m-a convins sa vad un birou vechi ce apartinuse nepotului sau deci avea venerabila varsta de vreo 20 de ani. M-am indragostit de el instantaneu si tot instantaneu l-am si vazut cum ar arata "reconditionat".

miercuri, 12 septembrie 2012

Miercurea fara cuvinte - Cerul de la etajul 10

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi intra pe http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/  si lasa-ti propriul link in tabelul de acolo.

De la etajul 10 am o perspectiva fabuloasa...am vazut cerul asa cum nu-l vede nimeni de la nivelul solului...

 ...in dreapta mea muntii...












 ....cineva s-a jucat cu o pensula uriasa pe cer...

marți, 11 septembrie 2012

“Give me honey” şi un concurs de început de şcoalã



Am nişte emoţii teribile, isteţul meu va fi boboc în clasa I…
N-ar trebui sã mã agit atât dar cred cã retrãiesc prima mea zi de şcoalã, mi-o aduc aminte ca şi cum ar fi fost ieri! Timpul chiar este relativ, creierul nostru stocheazã toate amãnuntele, totul e sa gãsim elementul declanşator al amintirilor. Pentru cã va fi din nou în colectivitate, este clar cã puştiul meu va fi automat expus (exact ca şi la grãdiniţã) tuturor virozelor ce bântuie la început de sezon rece. E un lucru ce nu se poate evita, face parte din experienţele copilãriei. Dar, ca în fiecare an, voi încerca sã îl ajut stimulându-i puţin sistemul imunitar cu suplimente, metode naturale, hranã adecvatã. Interesul meu e dublu. De câte ori se îmbolnãveşte el, îmi dã şi mie... el n-are nici o treabã, eu zac zile întregi. Deh, altã vârstã, altã rezistenţã!

duminică, 9 septembrie 2012

Un musafir de spiţă nobilă



Păsările mari de pradă sunt de ceva timp scumpe vederii noastre de români. Cele câteva neamuri de vulturi maiestuoşi ce dominau cerul patriei au dispărut încet sub opresiunea pusă de autorităţile comuniste prin anii ’50 când se dădeau premii pe capetele lupilor otrăviţi sau împuşcaţi şi pe ghearele prădătorilor zburători consideraţi « duşmani ai poporului », pardon, ai căprioarelor, cerbilor şi animalelor « de interes cinegetic »...Ce nebunie este în mintea omului prost ! Era gata să o luăm pe urmele Angliei şi să scăpăm definitiv de lupi, aşa cum făcuse Cromwell curăţând cu sârg teritoriul în vânători uriaşe duse pentru exterminarea amărâtelor animale.

Regal Nivea la Ploieşti



Ieri pe la prânz am primit un telefon de la familionul meu care făcea plimbarea de week-end prin centrul oraşului. Al meu soţ mi-a spus că de la ora 13,00 urma să aibă loc un fel de manifestare a firmei Beiersdorf Romania pentru promovarea şi prezentarea produselor Nivea. Cum el nu s-a priceput să-mi spună exact în ce consta evenimentul, am făcut un efort şi am lăsat treburile pentru a vedea cu ochii mei ce se întâmplă..Nu mi-a părut rău că am ieşit din casă la orele prânzului. A fost cu adevărat un eveniment promoţional. De fapt continuă şi astăzi, duminică, în aceeaşi notă veselă.
Caravana Nivea a început pe 31.07 şi ajunge în 10 oraşe. Pe pagina lor de facebook http://www.facebook.com/NiveaRomania?filter=1 puteţi urmări traseul. Următorul oraş e Galaţi dacă văd bine pe hartă...

vineri, 7 septembrie 2012

Diversificarea e mama abundentei (!)

Deoarece borcanele obisnuite incep sa mi se para anoste, valorific obiecte din ce in ce mai...bune de aruncat. Iata ce am scos dintr-un antic ecran de protectie pentru calculator, un vestigiu de la inceputurile lumii, cred ca are vreo 15 ani. La origini a fost o sticla fumurie cu rama de plastic. Al doilea obiect este o vaza paralelipipedica descoperita intr-un "38000", stiti voi, un magazin din acelea cu chinezarii foarte ieftine...am constatat ca aduc acolo tot felul de sticlarie ieftina si simpla, numai buna de infrumusetat.
Cred ca trebuie sa gasesc un loc mai spatios pentru operele mele, deja biblioteca geme de atata sticlarie...


Reflexii in oglinda - Reflexia reflexiei

Particip la Reflexii in oglinda de pe blogul lui SorinN. Daca vreti sa fiti parte a acestei initiative fotografice, intrati la SoriN si inscrieti-va...in fiecare vineri...

Nu este o poza deosebita dar prietena mea a surprins, fara intentie, o reflexie in retrovizoare care la randul ei s-a reflectat in geamul masinii...care reflecta si imaginea padurii in acelasi timp...Interesant e faptul ca eram langa o alta arie protejata din judetul Prahova, Arinisul de la Sinaia, cea mai mica rezervatie naturala forestiera din tara (1,037 ha), o bijuterie de vegetatie pe Valea Prahovei.


joi, 6 septembrie 2012

Daca vrei lenjerie atunci e-lenjerie.ro!



Eu nu prea sunt genul de om care sã aprecieze cantitatea...prefer sã am un singur obiect dar sã fie de bunã calitate, nu ţin sã deschid şifonierul şi sã se reverse pe mine un puhoi de ţoale. Consecinţa este cã, atunci când am nevoie neapãrat de ceva, umblu de bezmeticã prin tot oraşul, zile întregi, pânã gãsesc piesa perfectã. Sau rãsfoiesc magazinele on-line şi pierd o grãmadã de timp încercând sã ma hotãrãsc. Cam obositoare obiceiuri dar este cert cã prefer mediul on-line pentru unele cumparãturi. Cum ar fi lenjeria, capitol la care magazinele din oraşul meu stau tare prost, este ieftinã şi proastã . In condiţiile acestea era imposibil sã nu descopãr site-ul http://www.e-lenjerie.ro/ , nu aveam cum sã-l ratez deoarece are o ofertã extrem de generoasã, cu sute de produse pe toate gusturile din tot ceea ce înseamnã lenjerie – pijamale, sutiene, chiloţi, halate, portjartiere, ciorapi, corsete, maieuri, body-uri, costume de baie, lenjerie sexy, lenjerie de pat.

miercuri, 5 septembrie 2012

Miercurea fara cuvinte - Drumuri

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi intra pe http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/  si lasa-ti propriul link in tabelul de acolo.

Ne plac drumurile, ne ajuta sa mergem oriunde...dar chiar trebuie sa ajungem oriunde?


duminică, 2 septembrie 2012

Sticlarie de alt tip

Am trecut la alt nivel...adica mi-a dat cineva niste sticlarie de laborator. Formele sunt frumoase dar sticla e mult mai subtire si fragila. Cred ca obiectele rezultate sunt numai de decor, mai degraba de tinut in vitrina ca daca le-ai dat jos nu stiu daca rezista.


Casele “eco” şi o mare neînţelegere



De câţiva ani se înregistrează un adevărat “boom” cu privire la proiectarea pe principii eco-friendly a construcţiilor, toată lumea a început să aibă grijă să minimizeze impactul asupra mediului, începând cu materialele cât mai naturale folosite şi terminând cu soluţiile tehnice de reducere a emisiilor şi pierderilor de energie.
Casele (în unele ţări mai avansate chiar blocurile!) de locuit pot fi spectaculoase atunci când se inspiră din natură. Circulă un curent numit « organic » de design interior, inspirat din formele naturii, cu asimetrii şi rotunjimi specifice lumii vii, evitându-se compartimentările colţuroase şi insipide din arhitectura clasică. Aveţi exemple care îţi taie respiraţia mai jos...