Translate

miercuri, 12 iunie 2013

Cum se demoleaza un mit

Detoxifierea + diversele metode de detoxifiere reprezinta o a doua religie pentru din ce in ce mai multi oameni. Ca si o religie adevarata si aceasta poate fi subminata si, in cele din urma, desfiintata. Pas cu pas. Era clar ca, pe masura ce oamenii vor intelege importanta unei alimentatii corecte si a unei curatari corecte a organismului, se va naste o opozitie masiva din partea celor care ne vand alimentele obisnuite, medicamentele si alte chimicale destinate rezolvarii diverselor probleme de sanatate. Pe care tot ei ni le ofera, frumos ambalate pe rafturile magazinelor. S-a incercat o demonetizare a agriculturii ecologice si acum se ataca pe alt front, acela al metodelor de detoxifiere.
Asa cum stim toti, nu exista interesul ca oamenii sa fie mai sanatosi la trup si la minte. Dimpotriva, dependentele de tot felul fac economia sa se miste cu voiosie in directia potrivita pentru cei cu buzunarele pline. Eu sunt abonata la newsletterul celor de la descopera.ro, asa ca va invit sa cititi un articol ce poate sa creeze confuzie in mintea oamenilor obisnuiti, cu o cultura medicala medie, asa cum suntem majoritatea. Va invit sa-l cititi si sa incercati sa fiti echidistanti. Pentru ca miturile nu sunt batute in cuie. Au un dram de adevar ascuns intr-o mare de imaginatie. Noi trebuie sa discernem adevarul si sa fim deschisi unor noi variante. Articolul are argumente bune dar, repet, trebuie sa fii atent la detalii. Daca voi gasiti contra-argumente, va rog sa va exprimati. In alta ordine de idei, duminica veneam cu pustiul, agale, spre casa...Era cald si frumos si nu era nimeni pe partea noastra de strada. La un moment dat vad ca apare din sens opus un "colorat", cam pe trei carari. Sa spun drept, pe mine oamenii astia ma sperie, dar nu aveam unde sa cotesc, asa ca am continuat sa mergem spre el. Cand s-a apropiat la vreo doi metri de noi, il vad ca se opreste si se apleaca sa ia ceva de pe jos. Eu il depasesc si ma fac ca nu-l bag in seama, dar il aud strigand din spate: "Doamnaa, doamnaaa... (stiti stilul!)...ia uitati, am gasit un inel de aur, nu-l vreti dumneavoastra?" M-am oprit ca nu e bine sa enervezi nebunii si escrocii si m-am uitat la mana lui. Imi intindea o verigheta masiva ce parea de aur si era si marcata pe interior. " Nu-mi trebuie, dumneata ai gasit-o, e a dumitale". Sanchi, m-am prins imediat ca era a lui si se facuse ca o gaseste. " Ce sa fac eu cu asta ca nu ma pricep, ia-o si da-mi 10 lei in schimb..." Si tot insista. Ma uit la fata lui, ziceai ca-i diavolul in persoana! Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa vad astfel de indivizi, odata chiar un copil, care pareau marcati de Raul in persoana si n-am sa uit niciodata expresiile lor. Poate sunt influentata de filmele horror, dar latura intunecata a unora se citeste destul de bine pe infatisarea lor. In cazul de fata, individul ma privea cu niste ochi ingusti, oblici, ciudati si un ranjet indescriptibil, parca vedeam doua coarne crescandu-i in frunte. Mi se stransese inima vazand ca nu scap de el. Si mai eram si cu copilul dupa mine... Zambesc si eu cat mai dulce, de teama sa nu-l apuce nebuneala, ii fac semn sa-si pastreze inelul si plecam mai departe. Spre norocul meu a lasat-o balta. Mie imi batea inca inima in piept. Oare de ce am luat frica oamenilor in halul asta? Restul drumului am filozofat in gand ca nici macar ziua in amiaza mare, intr-un loc aparent sigur si civilizat nu esti scutit de surprize.  Sau poate sunt eu prea fricoasa...

6 comentarii:

  1. Din păcate, asta este realitatea cu care ne confruntăm! Suntem atât de departe de o viaţă sănătoasă, ancorată în natură, în ceea ce este simplu, bun şi frumos, aşa cum ni le-a lăsat Dumnezeu. De la micuţul sugar şi până la pensionar, ne "otrăvim" puţi câte puţin trupul, dar şi sufletul cu "minunăţiile" civilizaţiei moderne.
    Cât priveşte pe "coloraţii" insistenţi şi foarte pricepuţi în abordarea oamenilor, am învăţat că nu trebuie stat la discuţii cu ei şi le-o retez imediat cu voce fermă, ca să nu le las loc de insistenţe. Oricum, sunt din ce în ce mai mult o problemă neplăcută...
    O zi frumoasă! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi zic sa ma port si eu asa...au un dar "animalic" de a mirosi slabiciunea celorlalti, e straniu!

      Ștergere
  2. Pe lumea asta tot ce ţine de sănătate, alimentaţie şi sex se vinde foarte bine, nu neaparat în ordinea asta.
    Am să citesc articolul recomandat şi revin dacă am comentarii.

    Cel mai bine e să ispui "nu" şi apoi să ignori astfel de oameni. Nu ştii niciodată cu cine ai de-a face. Şi nu e obligatoriu să arate ca dracu ca să fie nişte pungaşi. Cei mai buni escroci arată normal şi sunt politicoşi, cel puţin ăia care vin la hotel, am avut cazuri ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevaratii escroci sunt charismatici, stiu...Dar astia de duzina sunt in stare de orice si o vezi pe fata lor.

      Ștergere
  3. Cat de prost sa fii sa cumperi o verigheta de aur cu 10 ron? Logic ca e fake, au aratat si la TV chestia asta odata, ce mai mintea lor numai smecherii si fraierelii viseaya!

    RăspundețiȘtergere
  4. Despre escroci marunti care inecarca sa vanda "verighete de aur" am mai auzit. Da, cred ca trebuie sa fii foarte ferma in ceea ce-i priveste. Cel putin pentru viitor. :) Te mai poti si speria...nu mi se pare exagerat. Eu nu cred ca m-as fi speriat, am un curaj chiar prostesc i-as spune :)
    In fine...
    Despre mitul respectiv...nu stiu sa ma pronunt. Adevarul e ca nu prea sunt preocupata, ca omul care locuieste la casa si consuma foarte multe din productia proprie. Dar e posibil si ceea ce spui, sa se "lucreze" pentru a tine oamenii in ceata, intr-un fel de semi-ignoranta... Am citit articolul de pe "descopera.ro".

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.