Translate

vineri, 24 iunie 2016

Espadrilele brodate

Mai oameni buni, vorbiti serios? Au revenit in trenduri espadrilele brodate!!!
Asta mi-aduce ceva amintiri in memorie, ca eram prin clasele de liceu si prin anii '80 cand se purtau espadrile de panza. Aveam unele bleumarin, cu marginea din rafie, si le brodasem cu manusita mea ca sa le mai inviorez aspectul tern. Parca le vad in fata ochilor...Imi placea broderia, asa ca a fost floare la ureche sa fac un model cu rosu, alb si negru, ceva stilizat. Le-am purtat cu placere pentru ca erau tare comode. Imi pare bine ca au fost redescoperite, chinezilor trebuie sa le multumim pentru acest gen de incaltaminte ieftina si confortabila.
Si mai in urma in timp, pe cand eram in generala, clasele mai mari, se purtau pantofii cu fata din in, cu talpa ortopedica si legati cu snur peste glezna. Asa ca, vedeti voi, era inevitabila revenirea panzei in gusturile designerilor.
Bineinteles ca astazi nu cred ca espadrilele brodate mai sunt tot atat de ieftine, depinde de la ce case mari vin. Cele de mai jos variaza de la cateva zeci de lire englezesti pana la cateva sute!!! Dap, e greu cu broderia. La ultimele, de la Oscar de la Renta era dat pretul pe site si in lei, n-are sens sa vi-l spun, oricum depaseste orice imaginatie. Ma bate gandul sa ma apuc reapuc de brodat, dar nu prea am mai vazut espadrilele clasice la vanzare, pe piata. Banuiesc ca la noi, in versiunea simpla, sunt considerate un soi de "incaltamintea saracului". Fitzele, cunoasteti stilul.
Reprezinta un tip de incaltaminte care poate fi asortat tinutelor boho, hippie, gipsy. Din cauza aspectului de material natural merg bine cu haine largi din panza de in, bumbac, cu accesorii bogate, colorate. N-as spune ca sunt atat de usor de integrat intr-o tinuta, nu daca sunt extrem de ornamentate. Se potrivesc bine cu piesele din denim sau cu cele de inspiratie populara, cum sunt iile.
Espadrilele sunt perfecte pentru vara, lasa piciorul sa respire, iar talpa nitelus mai inalta decat cea a balerinilor este foarte comoda. Singura lor hiba este ca se uzeaza mai repede, in locurile unde se freaca de varfurile degetelor materialul se subtiaza, se rareste si sfarseste prin a se gauri. Poate unele sunt intarite pe interior, pe vremea mea nu erau. Daca va sar in ochi la shopping, nu le ocoliti, sunt la mare cautare. Deocamdata.
Smoking Slipper cu papagali de la Soludos
Palm Springs de la Aquazzura
Dantela si broderie de la Valentino
Sandale brodate de la Valentino
Broderie in matase de la Etro
Broderie cu margele pe satin de la Oscar de la Renta

7 comentarii:

  1. Sa stii ca imi plac si mie, desi nu am o astfel de pereche.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt frumoase, chiar imi plac mult.....am o problema insa cu talpa si cu cat de repede sa strica.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Îmi aduc aminte foarte bine. Erau foarte căutate! Am avut şi eu, bărbăteşti, negre cu talpă de crep albă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, suntem cam leat, imi pare bine ca ti le amintesti.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.