Translate

miercuri, 28 decembrie 2016

Retrospective

Asa mi-am epuizat entuziasmul de Craciun, incat ma simt ca si cum as fi trecut deja si de Anul Nou si chiar am sentimentul ca as fi de fapt pe la mijlocul lui ianuarie. Ciudat cum galopeaza timpul, nu cred ca mai avem vreme sa savuram cu adevarat intamplarile si evenimentele din viata noastra. In astfel de momente mi-aduc aminte de Alice in Tara Minunilor si de matematicianul-autor Lewis Carroll despre care s-a afirmat ca ar fi criptat in povestile sale teorii neconventionale despre diverse fenomene greu de inteles.
Se spune ca oamenii fac bilanturi spre sfarsitul anului, contorizand bune si rele. Oi fi eu mai depresiva in aceste zile, dar nu-mi vin in minte decat cele rele. Asta probabil si din cauza unor stiri citite astazi, care mi-au stricat karma, zen-ul si fengshui-ul, vorba celor de la Taxi. Ca sa nu mai pomenesc de cutremurul de azi-noapte, un fel de reminder ca nu suntem chiar atat de feriti in coltul asta de lume.
Pe lista mea de "bune" sunt, in ordine dezordonata, adica nu dupa gradul de importanta:
- Mi-am reamintit matematica si am invatat chestii noi datorita temelor facute cu fiu-meu. Cam atat despre satisfactiile generate de invatamantul romanesc. Restul aspectelor sunt in totalitate negative, incepand cu temele abundente si terminand cu atmosfera scolara ciudata, generata de niste relatii defectuoase intre toate partile implicate: copii, parinti, profesori. 
- Am descoperit carti dureros de frumoase si autori magistrali, Dan Simmons este in capul topului personal. De fapt, cantitatea de lecturi este un mare motiv de satisfactie, am reusit sa bat de departe numarul de carti din ultimii doi ani.
- Am ascultat multa muzica si am compilat un playlist generos pe Youtube. Cu Youtube-ul este poveste mai lunga, ba chiar am reusit sa postez cateva filmulete, asa stangace cum sunt. Nu ma pasioneaza totusi vloggereala, ma cam inhiba.
- Am lucrat cu spor in tehnica servetelului, ba chiar am incercat lucruri noi. Au fost tavile din lemn si apoi globurile de Craciun, obiecte pentru care nu aveam absolut nicio aplecare, mai ramane sa ma obisnuiesc cu ouale de Paste, desi astea chiar mi se par nesuferite.

- Am vazut cateva filme care mi-au stors lacrimi sau la care am ras in hohote, Interstellar si The Spy ar fi cele doua extremitati ale dispozitiei mele schimbatoare. Intre ele s-au strecurat si vreo doua productii horror sau fantasy care au mai echilibrat balanta. M-am amagit ca sunt fan Urzeala Tronurilor si chiar imi place productia, vizionez a treia oara, in reluare, ultima serie difuzata.
- Porcusorii de Guineea. Au aparut in casa de Paste si mi-au dat palpitatii, dar nu si nervi, n-ai cum sa te enervezi cu asa animale simpatice. Au locul lor special pe lista mea de terapii pentru minte si suflet, chiar daca imi consuma timp liber, energie si resurse.
Celelalte "bune" sunt maruntisuri. Relele sunt mai putin...mentionabile, nu e de bun-gust sa ma vait intr-un spatiu public. Uneori a fost de-ajuns sa prind o stire la tv ca sa-mi piara tot cheful. Ma consolez cu gandul ca acesta a fost Anul Maimutei de Foc in zodiacul chinezesc, un an nefast in general, sub semnul belicosului Marte si tocmai de-aceea toata lumea asteapta cu nerabdare sa se termine. Se va incheia pe 27 ianuarie 2017, dar ma indoiesc ca schimbarile majore se vor opri brusc doar pentru ca se trece in alta zodie. Dar, daca ne autosugestionam suficient, poate tine figura, mai stii...
Daca si voi aveti mania retrospectivelor, va invit sa faceti un exercitiu si sa inventariati lucrurile bune. Nu de alta, dar cu cat te gandesti mai intens la partile negative, ai sanse sa o duci asa si in anul care vine. Am citit undeva ca noi traim in universul pe care tot noi ni-l construim prin gandurile si vointa noastra. In acest moment avem ceea ce ne bantuie de o buna bucata de timp: conflicte, saracie, atentate, monstruozitati, accidente, cataclisme, crime. Este ceea ce vedem in fiecare zi, iar gandurile noastre sunt acaparate de aceste probleme. Avem lumea pe care o gandim si acesta este un cerc vicios afurisit de greu de depasit, din pacate.
Si ca sa nu inchei intr-o nota atat de pesimista, va invit sa-i ascultati pe baietii de la Taxi, dandu-ne o lectie despre cum se pot repara karma, zen-ul si fengshui-ul cu un strop de iubire.



6 comentarii:

  1. Foarte realist articolul, foarte bune sfaturile, nu zic mai mult ca ai zis tu totul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, am vazut candva un documentar despre puterea mintii noastre si despre cum incurajam, fara sa vrem, existenta raului, prin simplul fapt ca ne gandim la lucruri nefaste. O mare parte din vina revine mass-mediei. Difuzand pana la refuz stiri de acest gen, ei cred ca ne constientizeaza. In realitate nu fac decat sa perpetueze. In documentar se dadea ca exemplu terorismul. Atentatele nu ar fi atat de uzitate daca cei care le pun la cale nu ar fi constienti de impactul asupra populatiei prin intermediul mass-mediei. Cu alte cuvinte, perpetuarea informatiei este la fel de rea pe cat este de utila.

      Ștergere
  2. Ciudat, nu ştiam piesa asta, chiar dacă aparţine celor de la Taxi, trupă care îmi place.
    Chiar am nevoie de o schimbare a celor trei! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu stiam melodia, m-a distrat foarte tare. Eu am nevoie de o schimbare radicala, dar nu stiu de care din cele trei sa ma apuc intai.

      Ștergere
  3. La multi ani! An nou cu sanatate, pace si iubire! <3

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.