Aşa cum aţi auzit
pe la ştiri, în noaptea de 3 spre 4 dec., planetele Mercur, Venus şi Saturn
s-au aliniat cu cele trei piramide egiptene de la Giza, eveniment ce se produce
la mai mult de 2700 de ani o datã! Atenţie, e vorba de poziţionarea planetelor deasupra
vârfurilor piramidelor, acesta e un fenomen rar, nu alinierea planetelor între
ele. Aştia au tradus de-a-n boulea ca de
obicei, din scrierile unui ziarist, Charles Marcello! De fapt, dacã vã ţin balamalele, citiţi articolul în englezã aici şi veţi vedea cã traducerea e de cacao. Dacã traducãtorii ar fi avut
curiozitatea sã citeascã şi alte articole ar fi vãzut cã şi Marte s-a aflat deasupra
Piramidei Roşii (nordice) de la Dashur, deci am avut 4 planete deasupra a 4
piramide. Super-tare! Pe net sunt atâtea interpretãri ale spuselor ziaristului
încât nu cred ca s-a obosit cineva sã-i citeascã toate scrierile şi argumentele.
Translate
marți, 4 decembrie 2012
sâmbătă, 1 decembrie 2012
Farfurii de sarbatoare
Ne apropiem (cam prea repede dupa gustul meu!) de momentele in care va trebui sa asezam o masa festiva, cel putin pentru reuniunea de familie daca nu pentru cine stie ce alti invitati. Sincera sa fiu nu prea ma mai omor sa pun mese "la patru ace". Inainte ma interesau amanuntele care dau un aer sarbatoresc, astazi ma doare fix in cot...Dar am "mesterit" in zilele acestea de weekend prelungit o alta serie de farfurii numai bune pentru a inveseli atmosfera. Le-am gandit in asa fel incat sa fac seturi cu alte obiecte pe care le am deja. Farfuriile se lucreaza foarte usor, dar au dezavantajul ca inghit mult material.
Borcanul era facut mai demult... |
Un albastru...otravit! Am o sticla la fel. |
Bollywood
Bineînţeles ca n-am înnebunit dar trebuie să spun că îmi
plac scenele de muzică şi dans din filmele indiene…nu chiar orişice, de fapt
n-am mai văzut un film indian de foarte, foarte mult timp. Dar le caut pe youtube. Apreciez actorii indieni
pentru că sunt polivalenţi, cântă, dansează, interpretează, ce să mai, nu sunt
chiar de duzină. Iar muzica din filme este ritmată şi antrenantă. Plus că în
ultimii ani, ca sa treacă şi dincolo de hotarele ţării, sunt compuse piese din
ce în ce mai moderne, fără a fi neglijată însă latura tradiţională. Aştia
patrioţi ! Indiferent cât de actualitate e filmul, muzica păstrează
influenţele tradiţionale. De costume şi coregrafie, nu mai zic, nu este
precupeţit nici un efort pentru a se da strălucire şi opulenţă scenelor.
Jurnal de 1 Decembrie
Incă de dimineaţă ai mei şi-au făcut “bagajele” şi au plecat
spre Bucureşti să asiste la parada militară de la Arcul de Triumf, eventual să
viziteze şi Palatul Victoria dacă o fi deschis publicului cum am auzit... Cică
ăla mic trebuie musai să vadă pe viu tancurile şi avioanele. Am scobocit prin casă să găsesc un tricolor micuţ
pe care nici nu mai ştiu de unde îl avem şi le-am dat să îl aibă la ei. Chiar
şi petecul ăla de pânză a avut darul să mă emoţioneze un pic, atât de puternică
este simbolistica lui. Dat fiind că mai mult de 20 de ani am fost educată să
respect vechiul tricolor comunist, mi-e destul de greu să nu mă gândesc la acea
variantă de drapel naţional.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)