Translate

luni, 10 iunie 2013

Kolok.ro, un univers al pietrelor semipreţioase



Datoritã unei campanii BlogAwards mi-am adus aminte de o întâmplare recentã, protagonişti fiind  nişte prieteni, mândri posesori ai unui bebe drãgãlaş. Care va sã zicã am fost invitaţi la un moment dat, într-un weekend, sã vizitãm nişte cunoştinţe care voiau sã ne prezinte copilul nou-nãscut. Am ajuns la destinaţie, ne-au primit, ne-am pupat, ne-am bucurat cã ne revedem, ne-am strâns în braţe, ne-am bãtut pe umeri (mai mult bãrbaţii, noi, fetele, ne-am bãtut în vorbe de duh!), i-am felicitat pentru mãreaţa realizare, dupã care ne-au adus urmaşul cã doar pentru asta veniserãm, sã le admirãm opera, mândria oricãrui pãrinte.
Cred ca ştiţi scena, toatã lumea euforicã, ţâncul era alb ca laptele şi dolofan ca o gogoaşã înfuriatã, cuminţel şi bãlos, ne privea cu ochi albaştri ca douã mãrgele. La un moment dat obiectul admiraţiei noastre începe sã dea din mânuţe, gângurind şi de-abia atunci observ “oripilatã” ceva la încheietura copilului...
“Femeie, ai pus bijuterii de chihlimbar pe copil?!!!” strig eu cu multã supãrare. Vorba vine, cã îmi permiteam, erau prieteni doar! In parantezã fie zis, nu suport sã vãd bijuterii, fie ele şi de aur, pe copiii mici. Bijuteriile de metal colcãie de microorganisme, motiv pentru care cei care lucreazã în restaurante de exemplu, în principiu nu au voie sã le poarte. Stiu cã unele mãmici încã recurg la legatul buricului cu monedã de argint ceea ce mi se pare o aberaţie. E adevãrat cã argintul are proprietãţi “antibiotice”, dar când e în stare aproape purã, nu aliat cu alte metale şi înnegrit pe deasupra.
chihlimbar pentru copii
Dar sã revenim la oile noastre... “Stai tranquila...”, zice prietena, “...cã e chihlimbar baltic, special pentru liniştirea copilului. Ii pui brãţãrica frumuşel şi curãţã energiile negative, calmeazã durerile, protejeazã organele interne, îl ajutã sã doarmã...”  Na, cã am aflat-o şi pe-asta! Tin minte cã mama mea avea un prea-frumos colier de chihlimbar roşu. Aveam un respect deosebit pentru acel colier, mi se pãrea cã mama urcã brusc pe scara socialã atunci când îl poartã. Apoi mi-am dat seama cã nu prea am mai vãzut coliere de acest gen prin magazinele de bijuterii din pietre pretioase si argint
. Dacã vã intereseazã însã proprietãţile acestei rãşini fosilizate, puteţi citi despre acestea chiar pe unul dintre magazinele online care oferã la vânzare aşa ceva şi anume kolok.ro. Magazinul nu numai cã prezintã piese din chihlimbar foarte frumoase, dar pune accent pe cele destinate copiilor micuţi şi pe certificatul de calitate oferit pentru acestea. Pietrele (deşi este impropriu spus, cã nu e o piatrã, este materie organicã) oscileazã în tonuri calde de miere, maro, roşu, verde, bijuteriile fiind realizate monocolor sau în combinaţii de mai multe nuanţe. Existã şi cercei cu chihlimbar montat pe o bazã din argint lucratã atent. Mãrgelele de chihlimbar sunt tãiate în forme neregulate, prismatice, rectangulare, rotunde sau ovale. Cel mai mult mi-au plãcut brãţãrile fãcute din mãrgele mãrunte, de 4 mm diametru, cu un aspect delicat, mai puţin pretenţios faţã de piesele mai masive.
coral
In magazin puteţi admira însã o gamã largã de bijuterii cu pietre semipreţioase, cele din coral şi lapis lazuli m-au impresionat prin frumuseţea modelelor şi culoarea plinã, dar deosebite sunt şi cele din agat, ametist, carneol, granat, piatra-soarelui.
lapis-lazuli si cristale
Ba chiar veţi gãsi şi pietre mai puţin cunoscute, dar la fel de frumoase, cum sunt mokaitul, labradoritul, piatra Sesam, tanzanitul, cu nume exotice şi foarte sugestive. In ceea ce priveşte avantajele oferite de kolok.ro, acestea se referã în primul rând la calitatea produselor (este importator direct), garanţia oferitã pentru piese fiind de 2 ani, la existenţa marcajului ANPC de metal preţios şi a unui certificat de autenticitate.
mokait
Pragul de livrare gratuitã este de doar 90 lei, iar produsele pot fi returnate în termen de 30 de zile fãrã explicaţii. In ceea ce mã priveşte, dat fiind faptul cã îmi plac pietrele la nebunie şi am o colecţie (din pãcate nu de bijuterii de top ) în care se regãsesc şi pietre semipreţioase brute, am vizionat în amãnunt oferta de pe site cãci nu sunt multe locuri în care sã-ţi desfeţi privirile cu atâtea forme şi culori.
ametist si tanzanit
Dacã eşti în cãutarea unei piese pe care sã o asortezi unei anumite ţinute, este imposibil sã nu gãseşti ceva printre nuanţele şi designurile puse la dispoziţie. Si nu uitati, pietrele sunt si terapeutice. Gasiti piatra care se potriveste zodiei sau problemelor voastre si bijuteriile se vor armoniza cu infatisarea, dar si cu personalitatea voastra.
unakit
 
piatra Sesam

8 comentarii:

  1. Nu stiu ce sa zic si de pietrele acestea.Arata bine, insa oare chiar au intr-adevar efect? Cred ca depinde de la om la om!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca orice chestie naturala, bineinteles ca nu au efect de azi pe maine. Probabil trebuie purtate cu perseverenta. Am citit atatea despre chihlimbar incat ma bate gandul sa incerc si eu cu un colier ca cica merge la tiroida!

      Ștergere
  2. Potrivit zodiei cica nu e potrivit, dar eu am o atractie spre chihlimbar, a avut mama un inel cu piatra si a ramas la mine, il pastrez chiar daca saracut s-a rupt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti sa incerci la bijutier, poate ti-l transforma in pandantiv, desi chihlimbarul zice-se ca este fragil si se sparge repede.

      Ștergere
  3. Eu nu cred în proprietăţi din astea magice sau potriviri în funcţie de zodie. Dacă-s pe gustul meu, îmi plac şi gata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu le caut in mod special, am purtat un timp un pandantiv de aventurin ca se potrivea cu zodia, dar imi place sa le schimb asa ca nu stiu ce efect a avut.

      Ștergere
  4. Frumos articol... Imi plac mult acele bratari cu pietre mari rotunde sau ovale...

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.