Translate

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Nutriţia inteligentã sau inteligenţa nutriţiei



Aveam de gând sã scriu douã articole. Unul despre slabire , altul despre metode neconvenţionale de tratare a cancerului. Apoi mi-am dat seama cã amândouã ar fi avut la bazã acelaşi punct de plecare - alimentaţia. Pentru fiecare aveam o motivaţie extrem de personalã: lupta pe care o duc în fiecare an cu kilogramele în plus şi faptul cã o persoanã apropiatã mie a fost diagnosticatã recent cu o formã de cancer mamar.  Nu realizezi cât de vulnerabil eşti la boli grave decât în momentul în care cineva drag se confruntã cu aceastã problemã.

Uneori îţi spui cã nu ai avut cazuri în familie şi nu trebuie sã te alarmezi. Ei bine, mie viaţa mi-a dovedit cã nu este aşa, iar predispoziţia geneticã nu este neapãrat o cauzã mai frecventã decât un stil nesãnãtos de viaţã, stressul şi mediul poluat în care trãim. In ceea ce priveşte problema mult mai puţin alarmantã a managementului greutatii corporale , trebuie sã spun cã eu caut o metodã care sã nu-mi afecteze sãnãtatea şi aşa cam şchioapã. Pentru cã a face foamea, indiferent de numele dietei sub care este mascatã, înseamnã o încercare fizicã şi psihicã greu de suportat! Si periculoasã uneori…
Am avut ocazia sã citesc despre Daniel Reid, un american de 65 de ani, stabilit în Bali unde practicã taoismul şi pune la dispoziţia interesaţilor programe de detoxifiere. Autor al unor cãrţi despre terapiile  complementare şi adept al conceptului “eşti ceea ce mãnânci”, Daniel Reid mi-a deschis ochii asupra unui fapt surprinzãtor de simplu, atât de simplu încât aproape cã nu îl observi. Preocupaţi cum suntem de a afla cât mai multe şi mai complexe lucruri despre suferinţele noastre, tindem sã defalcãm tratamentele acestor boli când, de fapt, existã o singurã problemã, alimentaţia profund greşitã pe care o abordãm. Indiferent cã vorbim de cancer, obezitate, diabet, boli de inimã, tensiune arterialã, oricare ar fi demonul care ne îmbolnãveşte, acesta poate fi învins dacã avem suficientã voinţã sã ne schimbãm atitudinea faţã de propria viaţã.
Ce pãrere are Daniel Reid despre creşterea alarmantã a numãrului de supraponderali şi obezi din ţãrile civilizate? Surprinzãtor, el crede cã aceşti oameni mor de foame. Deşi ingurgiteazã cantitãţi uriaşe de alimente, faptul cã organismul lor proceseazã mâncare lipsitã de nutrienţii de bazã, îi face sã aibã o permanentã senzaţie de foame. Aceşti oameni intrã într-un cerc vicios. Acelaşi în care intrã toţi cei care vor sã slãbeascã, înfometându-se. Privezi organismul de hranã, iar atunci când îi oferi ceva, este de proastã calitate. Un astfel de individ ajunge sã se autoconsume. Pentru cã, înfometat şi disperat sã supravieţuiascã, corpul nostru începe sã foloseascã- atenţie!-nu depozitele de grãsime de care vrem sã scãpãm, ci masa muscularã, adicã proteina care oferã energie.
Am citit spusele lui Daniel Reid şi am fost perfect de acord cu el. Cheia problemei este sã oferi organismului o cantitate mai mica de hranã, dar superioarã din punct de vedere calitativ, ceva care sã furnizeze principalii nutrienţi, nu deşeuri metabolice! Soluţia ar fi produsele dietetice si bio , create tocmai pentru a asigura senzaţia de saţietate şi energia necesarã pe parcursul zilei.

Gerble este unul dintre experţii în hrãnirea inteligentã, iar dintre produsele mãrcii mi-ar surâde batoanele cu tãrâţe de ovãz, conţinând de 6 ori mai multe fibre decât batoanele de cereale obişnuite. Sunt perfecte pentru gustãrile pe care obişnuiesc sã le iau între mesele principale sau la serviciu şi de care nu mã pot dezbãra nicicum din cauza glicemiei scãzute şi a faptului cã mi se face rãu dacã nu mãnânc. Batoanele Gerble pot fi şi din pasta de fructe, cu conţinut de fosfor şi magneziu, pot fi cu smochine sau migdale şi germeni de grâu, destinate activitãţilor susţinute, mai ales sportive. 




Pe lângã batoane sau biscuiţi, o altã marcã, Gerlinea , oferã şi produse ce pot înlocui mesele principale, mai ales masa de searã, aşa cum sper eu, deoarece cina dupã ora 20  este o altã problemã pe care n-am reuşit sã o rezolv. Crema dieteticã de mazãre şi dovlecei pare un substitut de legume savuros, hipocaloric, sãnãtos, dar şi shake-urile cu vanilie sau ciocolatã îmi fac cu ochiul.
In concluzie, pãrerea mea este, aşa cum am spus-o de atâtea ori, cã totul porneşte de la un plan bine pus la punct şi de la voinţa noastrã de a ne tine de el. Mişcarea şi alimentele potrivite vor da întotdeauna rezultate pozitive, fãrã efecte secundare ca în cazul simplei înfometãri.


2 comentarii:

  1. Am citit cu atentie ,dar greu sa ma mai schimb acum.Incerc de cand ma stiu tot felul de diete,retete,acum sunt de ani buni la regim ,dar cele 5 mese sunt obligatorii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am tendinta sa neglijez unele aspecte pe masura ce inaintez in varsta. Totusi, daca te gandesti bine, tocmai varsta ar trebui sa ne faca sa fim atenti.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.