Translate

marți, 26 august 2014

Jocul de-a “prinde porcul”…



Stau pe marginea patului şi–mi privesc odrasla care refuzã sã se trezeascã. Mã gândesc sã-l apuc de glezne şi sã-l gâdil niţel, dar rãbdarea mea este la limitã, nu mai am chef de drãgãlãşenii. S-a fãcut deja ora 10, dimineaţa este iremediabil pierdutã! De când este în vacanţã leneşul meu a întrecut orice mãsurã, refuzã orice program şi ne manipuleazã cum doreşte.
Acum stau lângã el şi simt cum creşte în mine un val de revoltã. Privirea mi se pierde pe fereastrã, conturul pereţilor pare sã se deformeze, sã se strângã, umbrele înghit lumina dimineţii. Clipesc puţin aiuritã de întunericul vãlurit ce a cotropit decorul familiar. Am senzaţia cã genunchii mei sunt mai aproape de piept decât de obicei şi bâjbâi în jur cu palmele. Da, nu mã înşel! Sunt aşezatã pe marginea incomodã a unui pat pliant, simt bara de aluminiu sub coapse. Mã foiesc cu oarecare nelinişte, nu prea înţeleg cum am ajuns AICI! AICI fiind unde?


Din întuneric rãzbat clar sforãituri pe mai multe tonuri, unele groase, horcãite, altele subţirele ca un tors de pisicã. De-o parte şi de alta a patului meu zãresc alte paturi pliante, toate ocupate, aliniate de jurul împrejurul unei încãperi obscure.
La nici juma’de metru de mine recunosc pijamaua cu Garfield a lui fiu’meu care zace rãstignit pe pânza kaki a patului, dormind buştean ca de obicei. Hai, na! Om fi plecat amândoi în vreo excursie? Pe mãsurã ce snopul de raze solare avanseazã pe podea, desluşesc şi alte amãnunte. In camera trag la aghioase adulţi şi copii, chiar recunosc câteva feţe contorsionate de somn. 

La capãtul patului o patã negricioasã îmi atrage atenţia. Intind mâna şi pipãi un material plãcut la atingere. Il trag spre mine şi îl ridic în dreptul ochilor. Este un tricou cu o inscripţie pe piept. Silabisesc cu ochii mijiţi:

ANUNT
Ne cerem scuze
Datoritã unor defecţiuni tehnice SFARSITUL LUMII din data de 12-12-2012 a fost amânat pânã la data 12-12-3012 când se anunţã cã vor zbura porcii.
Vã mulţumim pentru înţelegere.

Ciudaaaaat...
Deasupra uşii troneazã, scrisã cu litere de bronz patinat, o inscripţie neliniştitoare:

TABARA PENTRU COPII LENESI SI PARINTI SEDENTARI

Si atunci mi-am amintit!!! Cu ceva timp în urmã avusesem o micã discuţie cu unul dintre tãticii de la şcoala lui fiu-meu. Ne vãitasem la unison de odraslele noastre totalmente urbanizate şi sedentarizate, învãţate mai mult cu calculatorul şi prea puţin cu viaţa în aer liber.  Domnul în cauzã chiar speculase puţin, mãrturisind cã are un teren la ţarã, iar o tabãrã pentru copiii de orãşeni ar fi o excelentã idee de afaceri. “No way!” îmi zic, stupefiatã...”N-aveam cum sã accept aşa ceva, nu pentru mine! Pentru puşti poate...”
N-apuc sã rememorez toate amãnuntele dialogului cã zãresc fulgerând o siluetã prin dreptul geamului murdar şi aud un guiţat disperat, curmat abrupt în câteva note foarte ascuţite. Un...porc?! Zburând?!
In acelaşi moment uşa se izbeşte de perete şi o siluetã cu mâinile în şold se profileazã în prag, conturatã din spate de razele de soare. In timp ce norii de praf se împrãştie prin încãpere, personajul ridicã braţul şi sloboade un fluierat care ar fi sculat şi morţii, darmite adunãtura ce sforãia fãrã jenã în semiîntuneric. Urmeazã un moment de confuzie, vreo doi picã din paturi, se aud chirãielile speriate ale copiilor şi peste toate un rãcnet neomenesc: “Echipaaaaa-rea!”
Mda, acum nu mai aveam nici o îndoialã. Tãticul revoltat pusese în practicã ideile pe care i le servisem cu nonşalanţã. Cam prea fidel însã, mai ales cã erau spuse la nervi. Dar intrasem cumva în joc şi trebuia sã mã conformez, ca sa dau un bun exemplu moştenitorului meu. 

 In timp ce bâjbâi sã-mi trag tricoul cu mesaj apocaliptic, observ cã toatã lumea are la dispoziţie acelaşi model, plus nişte pantaloni de camuflaj în care arãtãm ca nişte recruţi din Legiunea Strãinã. Ne împiedicãm unii de alţii, nimeni nu a îndrãznit sã aprindã vreun bec, aşa cã nu pot decât sã ghicesc pe unde sunt încãlţãrile. Bocancii pe care îi gãsesc la capãtul patului sunt înalţi, stilul Desert , cu  ‘jdemii de gãici şi şireturi interminabile. Mã laşi! Sunt cel puţin 25 de grade afarã, la ora asta!
Fiu-meu se luptã cu şireturile, e clar cã nu se descurcã. Mã aplec sã-l ajut dar vocea din prag urlã din nou, fãcându-mã sã tresar: “Fiecare pe cont propriu!”. Cu chiu cu vai reuşim sã tragem uniforma pe noi, apoi ne privim unii pe alţii. Suntem şase adulţi şi şase copii, cu pãrul vâlvoi, cu priviri nãuce. Sper sincer cã urmeazã micul-dejun în program, deoarece eu fãrã cafea şi ceva pãpicã nu mã pot mişca de pe loc. Visuri deşarte! Personajul autoritar, cu ifose de sergent american, începe sã rãcneascã din nou, asezonându-şi vocea cu fluierãturi metalice agresive. 

 Imi ţiuie urechea stângã. De rãu! Suntem evacuaţi scurt din camerã şi ne trezim direct într-o curte largã, înconjuratã de un gard cam şubred. Ne aliniem cât de cât şi clipim des sub razele strãlucitoare ce dezvãluie o crudã realitate. Curtea este bine înnoroiatã, cred cã sergentul nostru pusese furtunul în funcţiune încã de cu noapte. Practic stãm în noroi pânã la glezne. Noi şi vreo zece purcei de lapte care se tãvãlesc fericiţi într-o groapã cu apã murdarã.
Mi-aduc aminte cã nu am dat cu apã pe ochi, nici cu pastã pe dinţi. Trag o ocheadã spre puşti, are freza ca un cuib pãrãsit de berze, dar nu îndrãzneşte sã protesteze.
“ATENTIE! Prima probã a dimineţii este prinde porcul...Ai prins un porc, poţi sã treci la nivelul urmãtor prin poarta din faţã”.
 E clar! Adio, mic-dejun! Sergentul cu faţã de tãtic (sau invers) se ia în serios. Vede cã ne holbãm neîncrezãtori şi ţipã: “Mişcã!”. Urmeazã o scenã de un dramatism intens pentru noi, pãrinţii. Copiii sunt în culmea încântãrii. Noroiul îi scoate din minţi de fericire. Se aruncã asupra purceilor care zburãtãcesc în toate pãrţile cu guiţãturi infernale. In primul sfert de orã nimeni nu prinde nimic, în schimb reuşim performanţa de a ajunge la fel de murdari ca zvârlugile de purcei.
Sergentul ne priveşte maliţios pe sub cozorocul şepcii Hunter. Uniforma sa se prezintã impecabil. A avut grijã sã se ţinã departe de bãlãceala generalã în mâlul urât mirositor. Noi, amãrâţii, avem noroi şi în ochi. Mã sprijin cu mâinile de genunchi, rãsuflând din greu. Arãtãm cam demolaţi dupã acest prim exerciţiu. Imi dau brusc seama cã n-am vãzut pe nicãieri vreo baie sau un loc unde sã ne putem curãţa. Transpiraţia îmi şiroieşte pe obraz, înmuind crusta de jeg deja uscat de soare. E prea mult pentru mine şi întreb cu un glas timid: 

“ Este obligatoriu sã prindem purceii ca sã ne vedem de viaţa noastrã?”
Spre surprinderea mea aud:
“Nu, nimeni n-a reuşit din prima zi, dar face poftã de mâncare...” Sergentul improvizat râde ţinându-se cu mâinile de burtã. Probabil are impresia cã a fãcut o farsã bunã. Se aud proteste din masa de recruţi de mucava.
“Funny! Si unde ne spãlãm?”, strigã cineva pe un ton indignat.
“ Staţi liniştiţi, avem dusuri de camping !” vine rãspunsul imediat.

Mã dezmeticesc cu o tresãrire. Sunt tot pe marginea patului, lângã puştiul care se foieşte, dând semne de trezire. Imi vine sã râd. Mereu am zis cã schimb foaia şi dau jos militãria din pod. Pânã la urmã cred cã i-ar plãcea. Ii voi arãta site-ul celor de la kaki.ro si cutitul lui Bear Grylls! Gaselnitele pentru supravietuire îl vor încânta cu siguranţã.


17 comentarii:

  1. Si eu vreau un "general" pentru feciorul meu cel mare!
    Nici el nu se satura de lumea virtuala,de somn,de viata fara griji!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serios l-as trimite in asemenea tabara, sa-i bage cineva disciplina in oase!

      Ștergere
  2. “No way!”
    E una din aia fara in care raman fara cuvinte.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine inscriptia de pe tricou m-a lasat fara cuvinte...ca radeam cu pofta!

      Ștergere
  3. Si eu care ma plang ca al meu e prea activ...foarte fain tricoul..Mi-as dori si eu unul cu acelasi mesaj. Frumos articolul tau!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si al meu a fost foarte activ pana a descoperit "beneficiile" calculatorului, tabletei si altele! Merci de apreciere.

      Ștergere
  4. Porcii vor zbura numai cand vor decola broastele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu lua in deradere posibilitatile naturii. Cine stie ce mai induc schimbarile climatice?

      Ștergere
  5. Sa prinzi porcul for real este mult mai distractiv ce amintiri frumoase mai am la tara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu am amintiri haioase cu porcii bunicilor. Inteligente animale!

      Ștergere
  6. Unele articole sunt chiar utile. Mulțumim pentru recomandări! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe kaki.ro sunt chiar foarte multe utile, nici nu stii ce sa alegi!

      Ștergere
  7. Am făcut armata! La paraşutişti! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O arma cu totul speciala! Au si dotari militare pe kaki.ro, daca te bantuie nostalgia...

      Ștergere
    2. Felicitări!
      Poate îi convingem să ne organizeze o întâlnire în offline. :)

      Ștergere
  8. O influenta de tip armata/militar asupra unui copil poate fi cu dus si intors dar in general, lenea aduce cu ea mai si mai multa lene, depresie si poate uneori e bine ca un copil sedentar sa aibe parte de putina "educatie" ca sa-l stimuleze putin sa devina activ.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum baietii sunt admiratori ai stilului militar, poate nu chiar ca sa practice neaparat. Eu chiar l-as trimite pe fiu-meu in asa tabara, l-ar mai responsabiliza un pic.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.