Translate

joi, 1 septembrie 2016

Floarea de loldilal sau mai degraba un buchet...

Nu va straduiti sa cautati numele florii pe net, nu este o floare reala, ci una imaginara, chiar SF, desi are sonoritati tropicale de ucigasa parfumata.
N-am mai citit SF romanesc de la revolutie incoace, darmite un volum de povestiri! Nu ma mandresc cu asta. Doar ca au aparut atatea carti pe piata, carti dupa care tanjeam de atata timp, incat le-as buluci pe toate odata in mintea mea, daca as putea. Cu Floarea de loldilal parca am revenit acasa, iar Ana-Veronica Mircea m-a readus in lumea scriitorilor autohtoni, aceia de la care am invatat ca literatura inseamna fraze construite cu maiestrie, punctuatie adevarata, imagini mestesugite si cuvinte dincolo de vocabularul simplu de zi cu zi.


Poate va intrebati ce vreau sa zic cu asta. Nu stiu daca ati remarcat vreodata faptul ca autorii straini de mare succes au o reteta simpla si de efect: o poveste deosebita imbracata intr-un stil nu prea solicitant pentru intelectul cititorului. In acest fel ei reusesc sa ajunga in mainile unui public extrem de heterogen ca educatie. Cartile se citesc usor, intriga te tine cu sufletul la gura. Conteaza "entertainment-ul" si volumul vanzarilor, nu neaparat profunzimea scriitorului. De aceea am savurat cu alta dispozitie scriitura unui autor ca Ana-Veronica Mircea, autor lansat pe vremea cand lucrurile nu evoluasera atat de intens spre comercial si inca ascundeau mesaje ce asteptau sa fie descoperite de cititorul pasionat.
De fapt, dupa asa o introducere pompoasa, cred ca aveti impresia ca as fi la curent cu parcursul literar al autoarei, dar nu sunt, doar ma dau mare. O lecturez pentru intaiasi data si asta dupa ce am descoperit blogul dansei, anaveronica.wordpress.com , apoi am observat un banner in dreapta, cu coperta cartii, apoi m-am "impiedicat" de carte pe libris.ro, dar, ca un detectiv sadea ce sunt, n-am facut legatura decat dupa vreo trei ping-pong-uri de acest gen. Dap, imbatranesc si imi trebuie mai multe indicii ca sa ma prind. Apoi am vazut ca are mai multe bloguri, am citit lozinca despre faptul ca e mai banos sa traduci ce scriu altii, m-am holbat la numele dansei trecut la traducatorul unei carti pe care o cumparasem recent si pac!, m-am prins ca se ocupa cu traducerile. Am fost foarte mandra de mine, chestia asta nu mi-a luat mai mult de jumatate de an, cred ca intre timp imi mai murisera vreo doi neuroni, probabil dintre aceia esentiali.
Asadar, volumul cu nume de floare mi-a ocupat serile din ultima saptamana si m-a purtat prin atmosfera catorva povestiri amuzante, traznite, sobre si palpitante. Dovada ca spectrul de viziuni SF al autoarei este destul de vast incat sa scoata si un roman sadea, nu inteleg de ce nu o face. Poate e mai simplu sa comprimi actiunea, dar "Rapa amagirilor" de pilda, care mi-a placut enorm, avea potentialul unei nuvele mai ample. Este un SF vazut din perspectiva folclorica care imi aminteste de unul dintre capitolele din "Atlasul norilor". Sau, mai bine zis, este o sugestie asupra modului cum evenimente reale pot capata valente de legenda in ochii celor care nu inteleg ce se intampla.
De inceput, am inceput cu "Paradisul barbatilor", ca tot omul, aceasta fiind prima istorisire a volumului. Adica am inceput cu partea amuzanta. Mi-am dat seama curand ca totul este o ironie la adresa barbatilor. Ce bine i-a ghicit autoarea! Pun mana in foc ca multi viseaza la asa o lume paradisiaca. Ironia am regasit-o si in "Revelion cu scaunel si pisica", ca si dialogul natural, din popor, atat de bine conturat.
Daca ma intrebati care a fost elementul cu adevarat SF care m-a atras, va spun ca "Sfinte Dumnezeule!" este acela, salturile temporale ma fascineaza dintotdeauna, desi trebuie sa fii alert si sa te concentrezi pe actiune altminteri pierzi firul cu usurinta. Iar dilema morala am gasit-o in "Scrisoarea lui Zwiat", un semn de intrebare despre cat de functionale sunt societatile aparent perfecte.
Dar sa nu va inchipuiti ca povestirile scurte, de cateva pagini, sunt mai putin incitante. Au un fir comun si anume o ironie de care autoarea nu se poate debarasa, indiferent ca este jucausa sau amara. Va invit sa o descoperiti, cartea se gaseste in acest moment la pretul de 6,57 lei pe libris.ro.
Floarea de loldilal a aparut in colectia Nautilus a Editurii Nemira si are o prefata semnata de Liviu Radu,  pe care va recomand sa o lecturati cu atentie pentru ca este un soi de "remember" despre alte vremuri, mai naive poate, dar mult mai valoroase pentru noi, cei care le-am trait cu adevarat.

3 comentarii:

  1. Frumoasa descriere a cartii ;acum imi dau seama ca nu am mai citit o carte de cateva luni bune .Naty Mihaela GreenEyes

    RăspundețiȘtergere
  2. poate reușim s-o convingem pe tușa vero să pună între coperți poveștile nepurceilor și ale soacrei și încă atâtea și atâtea începuturi de povești abandonate.
    pentru că și eu cred, scrie minunat și are o imaginație deosebită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit atatea laude la adresa povestirilor din carte incat nu stiu ce-i trebuie mai mult ca sa continue sa publice. Un roman micut, acolo, ceva...

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.