Translate

vineri, 13 iulie 2018

Imperiul pierdut de Clive Cussler

Am scris candva ca printre cartile care mi-au placut cel mai mult dupa Revolutie a fost si "Comoara" de Clive Cussler. Era primul roman adevarat, de aventuri moderne, peste care am dat in acei ani, in care ma bucuram sa descopar cele mai diverse opere si cei mai populari autori straini contemporani. Am ramas cu amintirea acelei carti care m-a incantat prin impletirea de suspans, actiune pura si alerta, intriga amintind de filmele cu Indiana Jones. Parca as fi vazut cel mai tare film american!
Am revenit la Clive Cussler dupa multi, multi ani, dupa ce am intrat in posesia cartii "Imperiul pierdut", pe care am lecturat-o in cateva etape, va spun imediat de ce.
Cartea face parte din seria "Aventurile sotilor Fargo" si este scrisa in colaborare cu Grant Blackwood. La noi a aparut la Editura Litera in anul 2012. Este o publicatie in format mai mic, cu peste 450 de pagini si un font care nu da dureri de cap miopilor ca mine.

Clive Cussler este un tip interesant, un om de actiune in adevaratul sens al cuvantului. Scrie din anul 1965, fiind autor sau coautor pentru 50 de titluri, dar are si nonfictiune, o serie care descrie activitatea NUMA, o organizatie ce urmareste descoperirea vaselor scufundate, de importanta istorica. Cussler este tradus in peste 40 de limbi si in 100 de tari, avand prestigiu in genul literar thriller-mistery. Succesul sau se datoreaza ritmului sustinut al povestilor, dar si informatiilor istorice furnizate. In cazul "Imperiului pierdut", celalalt autor, Grant Blackwood, este un veteran al Fortelor Navale Americane, redistribuit spre o cariera scriitoriceasca.

Spuneam la inceput ca am citit acest volum in etape. In etape si la distanta mare intre ele. Adica am citit doar cand ramaneam fara cartile obisnuite. Surpriza pe care am avut-o a fost ca nu am mai gustat acest gen de lectura. Ba, pe portiuni mici am preferat sa sar cu totul paragrafele. Probabil ca, intre timp, de la prima lectura, gusturile mi s-au mai rafinat si am capatat termen de comparatie. Ce sa mai! Am tras cumplit de mine sa termin "Imperiul pierdut". Cred ca este un stil de scriitura care mi s-a potrivit la 25 de ani, acum ma plictiseste pur si simplu. Este o carte pe care as recomanda-o calduros adolescentilor.

Clive Cussler are mania amanuntelor. Atentie, nu am zis a metaforelor, descrierilor sau a altor figuri de stil. A amanuntelor! Asta m-a scos din minti deoarece este cumplit de obositor si incarca inutil povestea. Fiecare actiune marunta este disecata in gesturi si etape.
Apoi este problema personajelor. Sotii Fargo, Sam si Remi, sunt simpatici, dar nu prea credibili in familie. Adica au mijloace financiare si materiale si zburda pe continente, in cautarea unor comori, artefacte, mistere legendare. Nu stiu ce pereche casatorita si-ar petrece viata asa, in tandem permanent, punandu-se tot timpul in pericol. Chiar admitand ca doi parteneri ar avea fix aceleasi pasiuni, gustul pentru aventura ar fi mai degraba atuul partii masculine. O sotie implicata in scene violente este un lucru cam greu de digerat. Alta hiba ar fi senzatia ca parteneriatul asta anuleaza ideea de masculin si feminin, unde mai sunt gratia si slabiciunea tipic femeiesti, unde mai intervine masculul puternic, gata sa salveze frumusetea in primejdie? Intelegeti ce zic...Personajele par a fi asexuate, nici un sentiment fierbinte nu mijeste prin aceasta poveste.

Ceea ce ofera cu adevarat placere cititorului interesat, este impletirea fictiunii cu o istorie veche, nebuloasa, in acest caz cea a aztecilor. Sotii Fargo sunt pe urmele unei corabii scufundate prin secolul al XVIII-lea, descifreaza jurnalul unui personaj presupus agent al serviciilor secrete din acea epoca, descifreaza o legenda azteca si bantuie insule si continente (Americile, Africa, Madagascarul), lasandu-te cu gura cascata cu energia lor de cercetatori si exploratori. In tot acest du-te-vino, eroii nostri sunt urmariti de oamenii rai (hi, hi), aia care vor si ei o bucatica din placinta americana... pardon, din comoara vanata de duo-ul Fargo.

Uf, dupa fiecare zece pagini citite, imi cadeau ochii in gura de oboseala, numai alergand cu gandul alaturi de Sam si Remi. Ies astia din incurcaturi cu viteza de agent 007, alta chestie care viciaza intriga. Nu patesc nimic, nu li se clinteste un fir de par, desi sunt oameni simpli, fara pregatire militara. Un pic de ghinion n-ar fi stricat evenimentelor, mai condimenta actiunea.

Si am ajuns la final. Cu mare satisfactie. De alta carte de Clive Cussler nu ma mai apuc, desi recunosc ca astfel de lecturi au darul sa te deconecteze de la plictiseala si rutina zilnica. Dar, cum spuneam, le recomand ca lectura de vacanta sau pentru cei tineri. Nu sunt nici prea violente, sexul lipseste cu desavarsire si mai si inveti cate ceva din istoria lumii.

2 comentarii:

  1. Am citit câteva cărți de ale lui. Spre deosebire de tine, eu îl agreez! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate n-am nimerit eu titlul care mi s-ar potrivi. Si cred ca nu prea mi-au placut personajele. Iar Clive Cussler nu se oboseste deloc sa descrie oamenii, sa-ti dea o idee despre cum arata, sunt urati, frumosi, inalti, cu parul lung, cu ochii verzi, chestii de-astea.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.