Un tezaur la Ploieşti

Ieri, dupã ce am plecat de la serviciu, am bântuit prin centrul oraşului…mi-am gãsit momentul, erau 40 de grade şi asfaltul se topea la propriu! Bineînţeles curgeau sudorile pe mine cã luasem la rând toate magazinele sã caut încãlţãminte pentru copil. Ca în multe alte dãţi nu am gãsit nimic, sufla vântul crizei peste tot, comercianţii nici n-au mai aprovizionat cã n-au apucat nici mãcar sã-şi vândã marfa de varã...Dar nici nu lasã preţurile pentru cã ceea ce numesc ei reduceri sunt de fapt preţurile reale, de fabricã. Dacã o sanda cu o talpã pe care sunt lipite douã barete care costa 170-180 de lei este redusã la 90 lei, asta nu înseamnã reducere, sã fim serioşi, sandaua aia nu face nici 70 de lei....

Mã îndreptam spre staţia de autobuz dând roatã Muzeului de Istorie când am bãgat de seamã autocarele parcate în faţa acestuia şi puhoiul de lume din curte...atmosferã festivã, aparate de fotografiat, m-am gândit cã se întâmplã ceva deosebit dar mi-era prea cald sã mã opresc.

Mai târziu am aflat dintr-un ziar local cã se vernisase expoziţia “Mari Tezaure Româneşti – Tezaurul de la Pietroasa”. Cu alte cuvinte vom avea ocazia sã admirãm la noi în urbe, pânã pe 2 sept., o parte din piesele celebrului tezaur şi anume 6 dintre acestea: patera, cana, vasul octogonal, colanul cu inscripţie, colanul ajurat şi fibula mare. Supertare! Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, unde am vizionat şi eu când eram micã tezaurul, s-a hotãrât sã mai iasã prin ţarã cu exponatele…Probabil s-au prins cã lumea din provincie nu dã nãvalã în Bucureşti special pentru Muzeul Naţional. Evenimentul de ieri a fost “lucrat” în colaborare cu Muzeul din Buzãu cã doar acolo a fost fãcutã misterioasa descoperire, în anul 1837.

Spun “misterioasã” deoarece nici astãzi nu existã o teorie valabilã asupra provenienţei pieselor. Ca sã nu mai zic cã vorbim de aur deci tezaurul a venit la pachet cu toate blestemele şi legendele legate de influenţa nefastã asupra celor ce vin în contact cu astfel de obiecte. Gãsiţi amãnunte palpitante aici http://piatza.net/tezaurul-de-la-pietroasa/  Din istoria tezaurului de dupã descoperirea lui, cel mai interesant mi se pare faptul cã a fost “evacuat” la ruşi în primul rãzbel mondial, pentru o mai bunã protecţie evident, şi a revenit în ţarã de-abia în 1956. Ruşii au ţinut cu dinţii de el dar credinţa mea este cã tezaurele se întorc întotdeauna în locul de care aparţin. Nici nu conteazã contextul istoric, pur şi simplu acesta este destinul tezaurelor. Nu se potolesc din fãcut victime decât în momentul când ajung într-un Muzeu unde aparţin publicului şi nu unor persoane private. In my opinion!

Eu intenţionez sã-mi expediez familionul la Muzeul de Istorie, mi-aş dori sã ajung şi eu cu ei dacã am timp...Nu e puţin lucru sa admiri de aproape o bucãţicã de istorie şi sã-ţi imaginezi oamenii şi evenimentele din jurul ei. Astfel de experienţe sunt întotdeauna magice pentru cã obiectele sunt “impregnate” de câmpul electro-magnetic al celor ce le manipuleazã. Mai ales bijuteriile care sunt purtate direct pe corp mai mult timp. De aceea vã sfãtuiesc ca, atunci când primiţi/moşteniţi o bijuterie veche, sã purcedeţi imediat la purificarea acesteia (în oţet sau apã sãratã la lumina lunii). Nu purtaţi obiectele altora fãrã sã le curãţaţi în prealabil de energiile ce le înconjoarã. Si intraţi în muzeele de istorie, sunt locuri pline de viaţã.