Translate

vineri, 15 februarie 2013

Nebunie de meteoriţi



Plouã cu meteoriţi, vuiesc ştirile de presupuneri, ruşii şi-au luat-o de data asta şi am vãzut ca se speculeazã la greu cã tot ei ar fi spart un asteroid mai mãricel cu o rachetã, provocând fenomenul sus-menţionat. 

Pe un post tv prezentatoarea îl are la telefon pe Prunariu, specialistul nostru în tot ce ţine de spaţiul extraterestru (dat fiind cã e singurul român care a fãcut imprudenţa sã se plimbe pe acolo) şi îl întreabã ce a provocat fenomenul. Prunariu povesteste cum ne învârtim în jurul Soarelui si tot felul de obiecte trec pe langa noi , apoi este chestionat despre pericolul prezentat de meteoriţi şi ex-cosmonatul dã ca exemplu fenomenul Tunguska din 1908. Care este! Cã tot se spune cã n-a fost vorba de un meteorit atunci… Urmãresc cu gura cãscatã emisiunea şi simt cum îmi mai mor nişte neuroni. In chinuri. Dupã interviul cu Prunariu, urmeazã ştirea cã familia prezidenţialã este în pericol sã se multiplice, iar eu nu reuşesc sã-mi dau seama dacã e de bine sau nasol pentru umanitate. Apoi vine ştirea bombã cã la ultimul sondaj a reieşit cã, citez: “Românii nu mai au încredere oarbã în Bisericã”. Bineînţeles Biserica neaga vehement rezultatele sondajului. Cum sã crezi aşa enormitate? Dar existã o explicaţie, vã spun eu. Romanii au descoperit ca au creier si e placut sa-l foloseasca. Na, cã sunt rãutãcioasã.
Dupã care ştirile se reiau în aceeaşi ordine, pânã seara nici nu mai ai motive sã te uiţi la tv cã în 10 minute ai vãzut tot ce se putea. Restul sunt variaţii pe aceleaşi teme.
Dar sã revenim la meteoriţi. Mã uit pe Discovery Science la “Cãutãtorii de meteoriţi”, un serial despre doi americani care trãiesc din descoperirea şi comercializarea fragmentelor de meteoriţi. Interesantã ocupaţie. Cu ocazia aceasta am aflat cã existã o piaţã înfloritoare a colecţionarilor de bolovani cosmici prãbuşiţi în diverse locuri de pe Pãmânt. Cãutãtorii ....cautã cu detectoare de metal aceste resturi, le localizeazã şi apoi sapã ca apucaţii cã nu se ştie niciodatã cam la ce adâncime sunt îngropate “comorile”. Ultima oarã au scurmat 2 m de sol compact, într-o pãdure polonezã, iar altãdatã, prin Texas parcã, au dat peste o conductã. Deh, riscurile meseriei! “Dar meritã?”, veţi întreba. Pãi ei zic ca da, bolovanul din Polonia avea 32 de kile (cã atârna fierul din el!) şi valora cam 50000 de dolari pe piaţa meteorilor.
Aşadar, cautãtorilor din lumea întreagã, daţi navalã la ruşi cã acum sunt meteoriţi pe toate drumurile! Dar pun pariu ca s-au “evaporat” deja.

2 comentarii:

  1. Am şi eu niştre pietroaie prin grădină, n-aş putea să le scot la vânzare drept meteoriţi? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi sa fie rosiatice si sa aiba un design naspa, poate gasesti vreun ametit!

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.