Translate

joi, 21 februarie 2013

Vine Luna pãdurii



Pentru cine nu ştie, în calendarul ecologic perioada 15 martie-15 aprilie este sãrbãtoritã ca Luna Pãdurii. De fapt este perioada în care silvicultorii fac plantãrile de puieţi dar ne folosim de aceastã activitate anualã pentru a celebra pãdurea. Este o lunã în care toate şcolile, de exemplu , îşi programeazã acţiuni educative legate de pãdure. De multe ori aceste acţiuni chiar în asta constau, adicã în plantãri de puieţi de toate neamurile pe lângã şcoli, în parcuri, la lizierele localitãţilor.
Este o perioadã propice cultivãrii sentimentelor nobile faţã de pãdure, combinatã cu predarea unor noţiuni ştiinţifice şi practice, pe înţelesul tuturor, cãtre generaţiile de mâine. Ca sã nu mai punem la socotealã faptul cã mai creşte un pic suprafaţa plantatã cu arbori. In fiecare an am ocazia sã merg în şcoli şi sã povestesc câte ceva din ceea ce am învãţat în ultimii ani şi îmi face mare plãcere sã vãd entuziasmul copiilor, entuziasm care ar trebui sã serveascã drept lecţie adulţilor, cãci micuţii vãd cu o bucurie şi o puritate de neegalat frumuseţea unor astfel de iniţiative. Si sunt cei mai zeloşi voluntari. Dacã le spui cã “puiul” de arbore plantat de ei va creşte falnic şi datoritã efortului lor, vei vedea cum li se umple faţa de mândrie.
NOTA: Când vorbiţi despre despre un arbore din pãdure, nu folosiţi cuvântul “pom” sau “copac”. “Pom” este pentru pomii fructiferi, iar "copac" este ....poetic.  
 Anul acesta voi participa însã şi la altfel de acţiune. Una cu adevãrat deosebitã deoarece un grup (de fapt mulţime, cã sunt 240) de bloggeri vor lectura, iar echipa editurii ALL, sprijinitã de ROMSILVA, va munci la propriu, plantând arbori. O campanie cu adevãrat ecologicã! Deşi unii vor fi cu cititul şi scrisul, iar ceilalţi cu sãpatul. Editura ALL a trimis fiecãrui blogger înscris 1-2 cãrţi la alegere, iar “cititorii” vor publica recenziile pe blog şi vor aştepta comentariile publicului. La fiecare 15 comentarii se mai naşte un pui de arbore. Numãrul arborilor plantaţi depinde de numãrul de comentarii.
Am primit azi-dimineaţã cãrţile de la editurã. Nu vã spun ce titluri am ales, dar de-abia aştept sã mã apuc de lucru. Am timp pânã pe 23 martie sã public recenziile. Apoi sper cã mã veţi sprijini în aceasta iniţiativã. In fond e un efort atât de mic pentru un scop atât de mare.

4 comentarii:

  1. Şi tu eşti în campania asta? Bravo!
    Cât am fost la şcoală n-am participat niciodată la plantări de arbori. Probabil e o acţiune benevolă doar în unele şcoli.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe vremea lui Ceasca eram obligati! Dar nu-mi pare rau de munca depusa...Si acum sunt cateva aliniamente la sosea facute de noi, cand eram in liceu. Acum scolile se implica destul de mult in actiuni ca "da bine" la portofoliul scolii si al profesorilor, rareori rateaza evenimentele din calendarul ecologic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si pe noi ne duceau mai mult fortat la plantat de arbori (asta ca sa vezi ca am invatat lectia). Era greu pana ne murdaream putin, apoi incepea sa ne placa. Am trecut acum cativa ani pe acolo si am vazut ca au crescut cat un bloc cu patru etaje. Mi-a crescut si mie inima.
      Abia astept sa aflu ce carti ai ales!

      Ștergere
    2. In curand ca pe una am dat-o gata deja!

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.