Translate

vineri, 12 iulie 2013

Lacul fara Fund



M-am hotãrât sã particip în campania celor de la Blogal Initiative, dedicatã popularizãrii reţelei ecologice europene Natura 2000, nu pentru premiile campaniei care constau în materiale despre zonele protejate din ţarã oferite de Fundatia Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilã (CNDD ) , deoarece eu lucrez în domeniu şi am atât de multe publicaţii pe tema asta încât ar fi culmea sã îmi doresc altele. Materialele trebuie sã ajungã la cei care nu ştiu nimic despre acest subiect. Dar este o oportunitate extraordinarã de a face cunoscute ariile protejate şi nu o pot rata. Stiu cã articolul de faţã, odatã înscris,  va fi citit de restul participanţilor, aşa cã voi insera linkuri şi cãtre celelalte posturi pe care le-am avut de-a lungul timpului pe aceastã temã:  Campia Gherghitei ,   padurimuntii CiucasStanca Tohani . 
Let’s go!
Prin 1972 un tânãr cercetãtor, Constantin Pârvu, descoperea în munţii Tãtaru din jud.Prahova, o micã bijuterie naturalã, o mlaştinã (turbãrie) situatã la o altitudine destul de mare, peste 800 m şi numitã de localnici Lacul fãrã Fund sau Bâlbâitoarea. Pe parcurs, cercetãtorul şi-a dat seama peste ce minunãţie a dat, aşa cã a hotãrât sã-şi facã lucrarea de doctorat în zonã. In anul 2007, când am fãcut o ieşire în teren cu prof.Constantin Pârvu, pe atunci deja pensionat, acesta ne-a spus o vorbã mare, pe care n-am uitat-o niciodatã, puţin amarã şi extrem de adevãratã: “Dacã mlaştina asta ar fi fost la nemţi, aceştia ar fi construit un institut de cercetãri lângã ea, numai ca s-o studieze”. Si cu asta ne-am dat seama cât de deosebitã era zona despre care vorbeam. Profesorul s-a bucurat enorm cã a mers cu noi, nu mai fusese acolo de vreo 10 ani şi n-a pierdut ocazia sã ne povesteascã cum şi-a mâncat sãnãtatea, venind iarna sã ia probe din apa lacului. Oricum, strãdania lui n-a fost în zadar deoarece a intrat în analele cercetãrii ştiinţifice ca fiind prima turbãrie de la noi din ţarã şi din strãinãtate asupra cãreia au fost facute studii de evaluare a producţiei primare a macrofitelor şi a modului cum influenţeazã colmatarea organicã. Sunã pretenţios, nu? Si neinteligibil! Dar ãştia sunt termenii de specialitate, iar meritul prof.Pârvu este incontestabil. Numai gândindu-te la drumul pânã la faţa locului şi este de ajuns sã înţelegi ce eforturi a depus omul. La turbãrie poţi sã ajungi pe douã trasee, ambele pe drumuri forestiere, la fel de grele dacã nu ai o maşinã de teren ca lumea. Noi n-am ştiut chestia asta la prima ieşire şi ne-am dus cu un auto obişnuit, cam jefuit, ca sã nu mai zic cã am ales varianta cea mai nasoalã. Adicã am ieşit din Prahova, am mers un pic prin Buzãu şi ne-am oprit în Chiojd, o localitate la limitã. A trebuit sã lãsãm maşina lângã un gater, cã drumul forestier nu era accesibil, şi am luat-o pe jos. Fãrã sã ştim distanţa bineînţeles. Ulterior s-a dovedit cã au fost câţiva km buni la dus plus întors, plus cã era sã ne prindã noaptea prin pãdure, în condiţiile în care în zonã erau stâne, câini fioroşi, urşi şi mai şi! A fost o adevãratã expediţie pe care nu am regretat-o nicicând, deşi la douã sãptãmâni dupã aceea mi-au cãzut unghiile de la degetele mari de la picioare, jertfite pe altarul cunoaşterii. De fapt, acesta este şi marele, fantasticul noroc cu Bâlbâitoarea! Este atât de izolatã şi necunoscutã ca amplasare, încât nu existã pericolul sã fie copleşitã de turiştii de ocazie. Prof.Pârvu a fost fericit sã ne punã la dispoziţie toate studiile sale şi sã afle cã, dupã atâţia ani, Bâlbâitoarea a cãpãtat statutul de protecţie pe care îl meritã, fiind inclusã în reţeaua ecologicã Natura 2000. Adicã este de interes european. 

Sunt câteva elemente de florã şi habitate care justificã acest statut. Ceea ce o face excepţionalã cu adevãrat sunt alte detalii care ar putea sta la baza declarãrii unei rezervaţii ştiinţifice. Sper sã reuşeascã şi acest demers deoarece, în 1972,  era cea mai sudicã turbãrie înaltã din Europa, formatã pe un versant al vãii, printr-o alunecare de teren. La acel moment cercetãrile au arãtat existenţa câtorva specii noi pentru România. Pe suprafaţa de numai 3 ha existã o varietate de habitate şi o biodiversitate ieşite din comun, ca sã nu mai zic de valoarea peisajului în sine. Climatul de versant a fãcut posibilã dezvoltarea pajiştii cu muşchi Sphagnum din jurul lacului, în perniţe ce adãpostesc şi alte plante, exemplarele minuscule de tufe de afin iţindu-se ici şi colo.  

Tot aici se întâlnesc trei plante relicte glaciare, adicã specii perpetuate de la ultima glaciaţiune. Dintre acestea, Roua-cerului este plantã carnivorã, o prezenţã extraordinarã deoarece nu se ştie cum a ajuns aici, zona nefiind caracteristicã acestei specii.  Stratul de turbã ce s-a adunat într-un gol al reliefului, asemãnãtor unei pâlnii, are o grosime de 14 m, iar ochiul de apã are 12 m adâncime. Pe turbã cresc arini, unii extrem de bãtrâni, iar locul este plin de trunchiuri prãbuşite ce s-au umplut de muşchi, un numãr impresionant de specii ce a atras mai mulţi cercetãtori de-a lungul timpului. De fapt, când stai în mijlocul acestei frumseţi, ai senzaţia ca te-ai întors în timp, în vremea dinozaurilor, din cauza vegetaţiei luxuriante, diversã şi coloratã. Ierburile acvatice înalte, în nuanţe de verde, peticul de iarbã-albastrã, ferigile, muşchiul roz-roşu, pãmântul buretos şi plantele întinse pe apã, cãrãrile înşelãtoare dacã nu ştii unde sã pui pasul, totul concureazã la crearea acestei imagini mozaicate, puţin primitivã şi extrem de fermecãtoare. 

Ce ar mai fi de spus? Cã acest articol nu se vrea unul de reclamã turisticã. Lacul fãrã Fund este un fel de Secret Garden şi aşa trebuie sã rãmânã. Este un loc atât de mic si de preţios, atât de sensibil la orice influenţã exterioarã, încât oamenii nu au ce cãuta acolo. Decât pentru studiu şi documentare. Numai cã, aşa cum mie personal experienţa mi-a dovedit, nu existã zonã destul de izolatã ca sã fie feritã de interesele economice ale unora. Sper sã nu fie şi viitorul acestui arii protejate pentru cã asta va însemna şi degradarea ei. Am sã închei spunând cã aceastã campanie de informare face parte dintr-un proiect mai amplu al CNDD, numit InfoNatura 2000, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Dacã vreţi sã contribuiţi la rãspândirea informaţiilor despre siturile Natura 2000, nu vã sfiiţi sã scrieţi despre ceea ce simţiţi pentru natura si problemele ei. Nu trebuie sã fiţi cine ştie ce cunoscãtori în domeniu, trebuie doar sã puneţi suflet!

3 comentarii:

  1. D-na Popa, zilele trecute mi-a arătat o cucoană o fotografie cu o broască dungată ca o pușcăriașă de apă dulce din lacul Bîlbîitoarea și i-am zis; așa justiție eficientă era acum 5000 de ani, condamnau broaștele dacă încercau să treacă lacul înot să-și cumpere sirop de tuse.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai de mine! Si mie mi-au spus localnicii ca nu s-a inecat nimeni acolo...Evident incercau sa mascheze faptul ca sunt si broaste in lac. Dar peste alta suta de ani nu va mai exista nici lacul ca este sufocat incet dar sigur de plantele acvatice.

      Ștergere
  2. Nu este prima data cand aud de „lacul fara fund”, insa este prima data cand citesc istoria acestei descoperiri.

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.