Si a fost Ziua Mediului

Ziua Mediului a fost joi, pe 5 iunie.
Ca in fiecare an ne-am petrecut aceasta zi a lucratorilor intr-ale protectiei mediului in mijlocul naturii. Pai, cum altfel? Macar in aceasta zi sa uitam ca exista si restul lumii, acea parte pe care nu o intereseaza problemele de mediu, ci doar bunastarea personala, imediata si cu orice pret.
In acest an am purces spre Valea Doftanei, una dintre cele mai frumoase din zona montana a Prahovei si am ales sa ne oprim la barajul Paltinu, unul dintre acele mari si neverosimile lacuri de acumulare create pe vremea comunistilor. Va spun imediat de ce neverosimil... Am nimerit o zi perfecta, senin, nici un front atmosferic, doar vanticelul creat in jurul lacului, de curentii de aer.

Am avut norocul sa ni se permita accesul pe baraj. Constructia este obiectiv al sigurantei nationale deoarece alimenteaza cu apa potabila toata zona si este pazita bine. Va spun ca experienta unei plimbari pe baraj este inegalabila, e greu sa nu te atinga un sentiment de maretie, privind asemenea constructie formidabila, de la o inaltime ametitoare.
Asa cum se poate citi pe panoul din fotografie, barajul Paltinu a fost construit in 1971, are 108 m inaltime si tine in spate un luciu de apa de 197 ha. A prins cutremurul din 1977 si se pare ca ceva s-a intamplat atunci, oricum, dupa 1977 se stie ca toate barajele au fost construite sa reziste la 8 grade parca...

Ce s-a intamplat la cutremur a intrat in legenda, ca multe povesti de pe vremea comunistilor, dar se zice ca niscaiva fisuri au condus la completarea constructiei cu treptele din fotografie. Va rog sa ma credeti ca eu sunt obisnuita cu inaltimea deoarece stau la etajul 10, dar privelistea aceasta mi-a dat fiori. Pe langa treptele din fundal exista o balustrada si din loc in loc, la diverse inaltimi, se poate patrunde pe cate un drum suspendat pe lungimea zidului, ingust, prevazut de asemenea cu balustrada. Banuiesc ca trebuie sa ai inima tare ca sa lucrezi in asemenea conditii.
N-am fotografiat si de la baza, v-ati fi dat seama cat de amenintator arata barajul vazut de jos. Pe masura ce te apropii cu masina, pe sosea, ai senzatia ca un munte de apa sta sa se pravale in capul tau si numai firavul zid ce inchide valea impiedica o catastrofa. Ceva mai jos de baraj sunt case si n-am inteles niciodata ce cauta oamenii aceia acolo. N-as putea nici macar sa privesc in fiecare zi spre baraj, gandindu-ma ce cantitate de apa si ce forta imensa zace in spate.

Lacul Paltinu este alimentat de raul Doftana, dar si de afluentii Secaria si Paltinoasa. Peisajul este larg, inconjurat de versanti abrupti, impaduriti, nu numai frumos, dar si valoros. Zona din jurul lacului este o arie naturala protejata declarata in anul 2011 pe criteriile Directivei Europene Habitate. Se protejeaza in special padurile, dar si animale ca ursul si broasca testoasa.
Sus, pe baraj, ne-a suflat un vant infiorator, te cam lua cu frig. Dar ceea ce m-a impresionat teribil a fost palnia de preaplin, o adevarata "Gura a iadului" cum i-am zis eu, un hau in care se varsa apa cu un zgomot impresionant, te ametea si te infricosa in acelasi timp.

Nici o fotografie nu ar putea reda adancimea acestei componente a barajului!
Am plecat de la baraj, pe soseaua ce duce spre comuna Valea Doftanei, intr-o plimbare ce ar fi putut sa se prelungeasca la infinit din partea noastra, atat de fermecatoare sunt locurile. Mai tarziu am mai facut o plimbare pe unul dintre drumurile forestiere ce urca spre culme, avand tot timpul sub ochi versantul aproape vertical si apa verzuie a lacului, intrezarita printre ramurile arborilor. Am savurat fiecare clipa de liniste petrecuta in padurea de fag si ne-am bucurat ca locurile nu sunt in circuitul turistic, ca suntem singuri, ca drumul este in stare buna, ca am vazut arbori batrani cu radacini ca niste serpi, miriapozi, ca am auzit trilurile pasarilor si... ca nu ne-am intalnit cu nici un urs! Dar am discutat tare, ca sa stie eventualul Mos Martin ca suntem pe drum si sa ne ocoleasca. O zi perfecta cu un final perfect! Aveti cateva fotografii mai jos.

Zidul acesta plin de muschi era raiul miriapozilor...

Cateodata doar radacinile sunt cele care tin malul sa nu o ia la vale...

Si tot asa, curba dupa curba...