Translate

marți, 14 iunie 2016

Primul meu ondulator a fost Rowenta

Fara exagerare! N-am avut nevoie in viata mea de asemenea ustensila pentru simplul motiv ca am podoaba capilara suficient de ondulata, parul are firul normal, nu moale, nu drept, nu lipit de cap, ce sa mai! Coafatul de dimineata nu mi-a pus probleme, chiar si in zilele cele mai proaste, indiferent cat de scurt eram tunsa sau cat de lung lasasem parul sa creasca. In privinta asta, pana acum vreo 2-3 ani, chiar eram multumita de acest aspect fizic.
Dar timpul nu sta pe loc. Tineretea fuge vazand cu ochii, din ce in ce mai tare in ultima perioada si eu descopar ca nu mai sunt ca la 30 de ani. Lucrurile pe care altadata le tratam cu usurinta, astazi ma fac sa zabovesc in fata oglinzii. Constat ca trebuie sa acord mai multa atentie modului cum arata parul pentru simplul motiv ca imbatraneste odata cu mine. Are hachite si incepe sa oboseasca, se usuca si pierde din onduleuri, tinde sa fie inform dupa o noapte chinuita si trebuie sa il perii sau chiar sa il umezesc daca vreau sa ies din casa cu o infatisare decenta.
Tocmai de-aceea, ondulatorul automat Rowenta Expertise So Curls primit in campania Buzzstore a picat la fix ca sa-mi fac idee despre ce ajutor pot primi pentru parul meu cu personalitate. Ondulatoarele de par m-au intimidat intotdeauna putin, mi-au inspirat atmosfera aceea profesionala dintr-un salon de coafura si am avut senzatia ca nu voi fi in stare niciodata sa manuiesc unul cum trebuie. Mi-am schimbat parerea dupa ce mi-am luat inima in dinti si am testat Rowenta, descifrand mai intai cu inima stransa instructiunile.

Care instructiuni sunt atat de simple, incat nu mi-a venit sa cred ca incap in poze pe o jumatate de pagina. Dar sa o luam cu inceputul.
Ondulatorul Rowenta So Curls este destinat realizarii de bucle pe un par de maxim 65 cm. Il pot folosi si persoanele cu par mai lung, dar nu vor putea face bucle de la radacina, ci mai de jos. Este o ustensila  destul de ergonomica, desi mi-as fi dorit sa aiba o greutate mai mica, dar banuiesc ca toate piesele componente nu pot fi micsorate chiar atat de mult. Practic, este format dintr-un tub de incalzire cu un maner. In partea superioara exista o fanta prin care se introduce suvita de par, iar pe maner exista cateva butoane: de reglare a timpului, a temperaturii si de pornire.

Cum spuneam, instructiunile incap pe o jumatate de pagina si sunt foarte elocvente, se vad in fotografie, in tabel. Simbolul de pe coloana din stanga reprezinta grosimea suvitei de par (care poate fi de maxim 2 cm), in capatul de tabel se vad cele trei tipuri de bucle obtinute: lejere, mai stranse si stranse. Pe fiecare coloana sunt indicate temperatura si timpul de expunere pe care le setezi de la butoanele de pe maner.
Eu am ales 200 gr.C cu 10 s pentru bucle mai stranse, ca nu ma incurc cu jumatati de masura. Bagi aparatul in priza, desprinzi o suvita de par, o potrivesti pe fanta si apesi in lateral pe butonul de pornire. Suvita este infasurata automat in interior pe tubul incalzitor, astepti pana auzi piuind aparatul de 4 ori si gata. Ce-a iesit, se vede in poza.
Va asigur ca parul meu nu este ATAT de ondulat. Mi-a placut ca buclele par naturale, mi-a placut ca am prins foarte iute miscarea si mi-am dat seama ca dimineata, la repezeala, chiar ai timp sa scoti o coafura amuzanta.
Am avut si cateva poticniri la inceput, in principal pentru ca ma uitam in oglinda si eu am probleme sa-mi corelez miscarile in acest fel. Dar totul este sa-ti intre in reflex, apoi merge struna. Bineinteles ca mi-am incalcit si suvite in aparat, din neatentie, sa le netezesti si sa le introduci bine in fanta de incalzire este o conditie. Aparatul piuie si daca "simte" ca e ceva nelalocul lui si poti sa tragi parul din tub fara sa-l smulgi.
Din partea mea insa, acest aparat nu va deveni o rutina zilnica, ci va fi folosit doar la nevoie sau pentru vreo petrecere. Am parul uscat ca o matura si expunerea repetata la temperaturi ridicate nu mi se pare o idee buna. Dar ii recunosc utilitatea pe termen lung, cu alte cuvinte este bun la casa omului.
Voi incheia spunand ca acest ondulator foloseste sistemul "instant curling" bazat pe invelis ceramic si mineral de turmalina care da un aspect stralucitor buclelor, evitand efectul nedorit de "cret". Il puteti gasi la pretul de 400-500 lei, dar il puteti prinde si la reduceri.


8 comentarii:

  1. Ce faaain e!!! Dar cum ai zis si tu, nu foarte des ca sa nu usuce parul! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai tare e ca azi-dimineata inca aveam buclele, desi dorm tare chinuit...

      Ștergere
  2. E o super firma. Eu am peria rotativa de la ei, de vreo 5 ani. E folosita destul de des si e minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am avut nici perie vreodata, la ondulator ma uit ca la cea mai noua jucarie, un timp o sa ma distrez cu el totusi, prea mi-a placut rezultatul.

      Ștergere
  3. Mi-a placut si mie sistemul automat de ondulare, inca ma gandesc daca sa-mi iau asa ceva. Parul meu deja e uscat, dar e obositor sa dorm cu parul pe moate. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-as suporta moate, ai grija cu ele. Maica-mea le-a folosit ani de zile si acum ii cade parul, a trebuit sa-l tunda scurt.

      Ștergere
    2. Partea buna la bigudiurile metalice, pe care le am de la mama, e ca nu supun parul la tratament termic si ca uneori ma pot bucura de par cret chiar si trei zile fara fixare. Si acum imi cade parul dar scalpul trebuie hidratat, hranit si eu mai multa apa. Desigur, sunt si pot fi multe alte cauze.

      Ștergere
  4. De cand ma stiu am avut parul scurt.Pentru mine e o curiozitate,dar necesar pentru cele ca voi.Este pentru prima data canc te arati pe-aici(cel putin asa am constata eu) si te-am privit cu atentie .Esti o persoana draguta si distinsa,nu inteleg pozitia ta ostila cu pozatul.Aparatul nu a rezolvat decat buclele,de care trebuie sa fi mandra,restul esti "TU".O seara buna!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.