Translate

luni, 5 martie 2018

Bijuterii contemporane - inele de logodna

A trecut ceva timp de la ultimul articol despre bijuterii, ma si mir ca am putut sta departe de acest subiect. Dar revin in forta deoarece, oricat ar vrea Doamna Iarna sa nu se dea dusa, sezonul cald este inevitabil si, odata cu acesta, si perioada nuntilor.
Inelele de logodna nu sunt tocmai o traditie a poporului roman. De fapt, nu erau deloc o traditie pana la Revolutie. Dar cum lumea pare sa adopte tot felul de trenduri straine, mai ales americane, de ce sa nu incepem si cu acest tip de bijuterii?

In realitate, habar n-am cum mai decurg lucrurile pe la noi. Adica EL si EA se mai logodesc sau intra direct cu capul in zid?...Pardon, casnicie vreau sa zic. Eu si consortul, de pilda, am facut mai intai, acasa, o ceremonie religioasa pe post de avanpremiera la aia oficiala si atunci s-a chemat ca ne-am logodit. Mi-a dat inel. EL, adica. Nici nu mai tin minte cine din familie a venit cu gaselnita asta de compromis. Nu aveam timp insa de pregatit nunta, atunci, pe moment, asa ca au mai trecut cateva luni pana la chermeza cea mare. Dar eram logoditi.

Oricum, daca va place obiceiul inelului de logodna- si carei femei nu-i place sa capete si-un inel frumos pe langa verigheta?- aveti puzderie de modele dintre care sa alegeti, acum geme piata de idei. Si nu, nu trebuie sa fie un diamant la mijloc, hai sa fim seriosi, ca nu ne permitem toti asa ceva. Dar designerii de bijuterii au rezolvat si acest lucru, este bine sa cautati un inel special, sa vi-l confectionati la bijutier, eventual, sa fie mai altfel adica. Modele sunt garla pe internet. Asta inseamna ca va puteti inspira, nu trebuie sa dati o avere pe manopera, exista si pietre false. Mai importanta este experienta bijutierului. De ce sa fie un inel altfel? Pai, ca sa-l puteti purta toata viata fara sa se demodeze.
Ar trebui sa adaug ca artistii consacrati, ca cei de mai jos, se mandresc cu faptul ca afacerea lor respecta conditiile de protectie a mediului si sociala, in sensul ca recicleaza metalele pretioase si isi procura pietrele pretioase pe cale absolut transparenta, legala, din zone fara conflicte, fara istoric de exploatare a fortei de munca nevoiase.

Iata propunerile mele...

Englezoaica Polly Wales lucreaza in Los Angeles si nu vinde online deoarece prefera o relatie directa cu clientii sai. Face multe bijuterii pentru nunta si stilul ei este inconfundabil. Inelele ei sunt lucrate astfel incat sa dureze o viata, sunt jucause si colorate, din aur reciclat si pietre pretioase.


Anna Bario si Page Neal (lucreaza sub numele generic de Bario Neal) si-au lansat brandul in 2008, dezamagiti fiind de standardele si productia industriala in crearea bijuteriilor. Lucreaza in prezent in Philadelphia, avand un showroom in New York. Echipa de designeri nu ocoleste piesele de lux, dar stilul lor reflecta credinta ca o casatorie trebuie sa se realizeze exclusiv din dragoste.

Japonezul Yoshinobu Kataoka face poezie la propriu. Una sapata in aur, cu flori delicate, un adevarat haiku al dragostei. Si-a fondat firma in anul 2011, in Tokyo, dar are o experienta de 25 de ani ca bijutier si prelucrator al aurului. De fapt, firicelele acestea din aur se apropie cel mai mult de ideea pe care mi-am facut-o eu despre cum trebuie sa arate inelul de legodna. Sa exprime puritate, mai ales.
 
 
Kristin Coffin si-a facut pregatirea de metalurg la Universitatea Vermont, in SUA. A inceput sa-si vanda creatiile in anul 2007 si in prezent lucreaza in Denver-Colorado. Prefera sa ocoleasca trendurile si sa creeze durabil, versatil. Se inspira destul de mult din modele vintage, iar piesele ei chiar au un aspect sugestiv in acest sens.
 


Si, in final, va prezint cireasa de pe tort, ca tot vorbeam de acel model special. Daca sunteti nonconformisti si iubiti caldura inspirata de lemn, iata inele si verighete din lemn de stejar, combinat cu titanium si impodobite cu smaralde! Iar seturile facute cu aur, fier extras din meteoriti si pietre pretioase sunt cu totul exceptionale si unice. Tocmai de aceea pretul sare la peste 3000$.
Aceste piese sunt realizate de Jewelry by Johan Rust, o afacere de familie pornita in 2008 in Minnesota-SUA si care a sarbatorit in 2016 numarul de 30000 de inele vandute pe Etsy..

Un comentariu:

  1. imi plac mult primele - acelea cu multe pietricele colorate, acelea create de Polly Wales! :-) Eu am primit la logodna un inel cu un Smarald sub forma de lacrima.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.