Mainile, oglinzile sufletului

“Hai sa-ti ghicesc in palma!” auzi din cand in cand, dar niciodata spus cu seriozitate, niciodata din partea unuia care crede cu adevarat ca acesta ar fi un mod concret de a prevedea viitorul. Ghicitul in palma, ca si cel in cafea sau in carti de joc, este numai pentru amuzament, asa, in familie sau cu prietenii.

Si totusi se mai spune: “Vai, ce maini fine are, este o persoana tare sensibila!”

De ce ne fascineaza atat aspectul mainilor, nu stiu, poate ca sentimentul vine din istoria pierduta a speciei noastre, din acele vremuri in care ne-am ridicat in doua picioare si ne-am folosit degetele pentru a contura animale fantastice pe peretii pesterilor. 

Cert este ca fotografia unei maini poate exprima tot atatea emotii ca si cea a persoanei intregi. Si nimeni nu poate intelege mai bine acest lucru decat un reprezentant al artelor vizuale. 

Am facut aceasta introducere pentru a explica noul fundal al blogului, de data aceasta un gest de sustinere pentru un proiect mai altfel. Regizorul si fotograful Horia Mihalache impreuna cu graficianul si ilustratorul Gabriela Toma, doi oameni care, prin profesiile lor, vad fata ascunsa a lumii, s-au implicat intr-o initiativa de exceptie, aceea de a spune povestea unor copii din centrele de plasament din Constanta, fara dramatism, ci insufland speranta, apeland la fotografia artistica, ilustrata. 

Proiectul “Mana cu mana” este despre vise si visuri, un demers la care participa Asociatia United Hands Romania, Fundatia Refresh si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta. Va invit sa vizionati galeria, cea pe care am reprodus-o si eu in fundal, sa cititi dorintele copiilor, sa verificati varsta fiecaruia dintre ei (o gasiti scrisa alaturi de nume, jos, in coltul stang al fotografiei) si sa incercati sa va amintiti ce simteati, ce va doreati, ce faceati voi la aceeasi varsta. Sunt sigura ca veti rezona cu cel putin unul dintre protagonistii acestor sensibile imagini.

Eu ma declar sora de aspiratii cu Sonia, o fetita de 9 ani care pare sa iubeasca latura magica a universului in care traim si pe care o sfatuiesc sa nu renunte vreodata la credinta ca lucrurile extrordinare se pot intampla in orice moment. Sonia are cateva dorinte simple si perfect realizabile, eu am trecut demult de varsta ei si tot mai sunt convinsa ca se vor indeplini candva.

“Daca as avea puteri nelimitate, m-as face invizibila” (Am citit Omul invizibil al lui H.G.Wells de cateva ori si, copil fiind, posibilitatea de a disparea la comanda mi-a umplut multe ore de visare. Nu era neaparat dorinta de a putea ajunge la ceva inaccesibil, ci dorinta de a ma face nevazuta in situatii grele, care ma copleseau. Eheee, daca ar sti Sonia ca japonezii au inventat un prototip de costum care sa-i indeplineasca dorinta…Sunt convinsa ca generatia ei va avea la dispozitie si aceasta mica minune.)

“Cel mai mult imi place sa pictez” (Dap, a inceput pe la 4 ani si nu m-am mai oprit niciodata. Din pictura am deviat spre multe alte tehnici, iar virusul a fost imposibil de anihilat. Sa nu te lasi, Sonia, este cea mai frumoasa “boala” care il poate lovi pe om.)

“Cand voi fi mare vreau sa fiu educatoare” si “Daca as avea o bagheta magica as vraji papusile sa vorbeasca” (Sonia draga, aici déjà ne identificam la mare fix! Parca vad  papusile aliniate pe canapéaua din sufragerie. Eu, profesoara cea severa, ele, scolarite care nu-si faceau temele. Si jur ca papusile IMI vorbeau!) 

Mana Soniei este leagan pentru iepurasi albi (oh, este chiar Iepurele Alb din traznita poveste a lui Alice in Tara Minunilor!) si se sprijina cu incredere pe un cer instelat, sub o ploaie vesel colorata. Dupa cum vedeti, eu percep optimismul ce razbate din aceste fotografii si aceasta a fost si intentia organizatorilor din proiectul “Mana cu mana”.

 Este imposibil sa nu ti se stranga inima numai la auzul etichetei “copil din centru de plasament”. Dar simpla compasiune nu poate face mare lucru, asa ca actiunile de implicare a copiilor in activitati artistice, precum si strangerea de fonduri pentru educarea lor, pentru tabere si excursii reprezinta de fapt adevaratul mod in care ii putem sustine.

Va invit sa urmariti pe site-ul proiectului suita de evenimente, astfel incat sa puteti vorbi la randul vostru despre acestea sau chiar sa ajutati cu o donatie daca va indeamna sufletul sa o faceti. Vor fi lansate si website-urile ManaCuMana.ro şi CopiiCuViitor.ro, unde vor fi expuse rezultatele proiectului. De asemenea, fotografiile prezentate vor putea fi achizitionate, nu uitati ca sunt iesite din mana unor artisti de exceptie, asa ca reprezinta o buna investitie. Ele sunt déjà expuse in format print in City Park Mall din Constanta.

O viata de adult normal se tese si in jurul dorintelor din copilarie, iar acesti copii, chiar fara un start prea fericit in viata, pot sa-si indeplineasca macar o parte din visuri. Cum? Facandu-i sa se simta ascultati, intelesi, sprijiniti la fiecare pas. Si ei fac parte din viitorul nostru, al tuturor.