Translate

vineri, 9 martie 2018

O familie cu Farmec pentru tenul gras

Oricat mi-as scormoni amintirile, nu reusesc sa izolez vreo perioada din viata mea in care sa nu fi avut in casa un produs de la Farmec. Fie ca erau produse cosmetice, fie ca erau dintre cele pentru curatenie in gospodarie, intr-un moment sau altul am considerat ca ceva anume este potrivit pentru mine.
Aproape ca am crescut odata cu transformarile prin care au trecut gamele lor. Nu prea am ratat noutatile, surprizele acelea frumoase cu care ne-a obisnuit compania romaneasca. Si, sa spun drept, n-am avut parte de dezamagiri in toti acesti ani.
Asadar, sa incerc dermatocosmeticele din gama Gerovital H3 Derma + a fost ceva firesc, de vreme ce m-am axat pe acest gen de cosmetice dedicate pielii cu probleme. Mai mult, am luat chiar si samponul antimatreata, pe principiul ca "pharmaceutical concept" este o exprimare ce ilustreaza destul de bine dezideratul producatorului, acela de a-i ajuta pe cei care nu se pot bucura de un organism care functioneaza perfect.
Si iata-ma in posesia catorva chestii din gama sus-amintita, plus alte trei produse care mi-au placut foarte tare in ultimul timp.
Gelul spumant purifiant Gerovital H3 Derma+ este destinat curatarii tenului gras. Este pe baza de acid lactic si acid salicilic si este destul de puternic, in sensul ca s-ar putea ca pielea sa se usuce cam tare daca nu este cu adevarat grasa. Tenul meu, de exemplu, in perioada rece, isi reduce secretia de sebum, asa ca nu folosesc geluri prea agresive. Asta nu inseamna ca am renuntat la Derma+, dar il utilizez in amestec cu alt gel destinat tenului normal. Pur si simplu pun jumatate de-un fel si jumatate din celalalt fel si agit bine recipientul.
Nu stiu daca este numai din cauza gelului, dar de vreo doua luni chiar nu mi s-a mai iritat pielea. Dar probabil un efect benefic are si...

Emulsia hidratanta matifianta Gerovital H3 Derma+, o cremuta usoara pe baza de dioxid de titan si Aquaxyl, un ingredient ce hidrateaza in profunzime. Sebaryl este un alt compus ce normalizeaza secretia de sebum, iar Soothexul are efect calmant. Asadar, vedeti ca acest produs este formulat astfel incat sa convina tenului gras si sensibil, dar si celui care incepe sa prezinte riduri.
Ca si in cazul gelului de curatare, daca pe timpul zilei folositi aceasta cema si vi se pare ca intra prea repede in piele, puteti sa o alternati seara cu...

Crema Lift-Expert dintr-o alta gama, si anume Gerovital H3 Equilibrium.
Ei, bine, aceasta crema a fost o descoperire interesanta pentru mine. Nu numai ca miroase tare frumos si se absoarbe rapid, dar imediat ai senzatia aceea de ridicare, de parca cineva ti-ar intinde fata, tragand spre tample. Lifting instant, as zice.
Are la baza uleiuri si grasimi vegetale de jojoba, avocado, calendula, masline, squalan si merge pe tenuri tinere si mature de toate tipurile. De fapt, gama Equilibrium este destinata utilizarii in saloanele profesionale, avand actiune regeneranta si restructuranta.

Si mai interesant a fost samponul antimatreata Gerovital H3 Derma+. Acuma, nu pot sa zic ca am o matreata care sa ma streseze, mai degraba este legata de factori hormonali, de nervi si oboseala, de folosirea unui sampon nepotrivit. Dar apare din cand in cand. Efectul samponului insa s-a vazut bine in cazul pustiului meu care este la varsta la care hormonii isi fac de cap. Astfel, m-am trezit intr-o buna zi ca baiatul meu a facut matreata, de unde pana atunci nu avusese nici urma! Am citit ca, in cazul baietilor mai ales, la pubertate, poate sa apara brusc aceasta neplacere care persista.
Am incercat sa-l spal pe pusti cu samponul pe care il foloseam eu, tot antimatreata, dar aceasta nu s-a dat dusa, doar s-a rarit. Si atunci am trecut la Gerovital. Acesta nu este un sampon tocmai spumant, este mai degraba o crema fluida, alba, pe care trebuie sa o folosesti la inceput de 3 ori pe saptamana. La pusti si-a facut efectul din prima spalare, probabil fiindca are un scalp de copil, mai sensibil. In orice caz, produsul este pe baza de zinc, octopirox, acid salicilic, licorice, si nu se recomanda utilizarea mai indelungata de 4 luni fara pauza.
In plus, mie de exemplu, acest sampon mi-a cam asprit parul. Am par uscat si vopsit, cu scalp gras. Scalpul a fost bine merci, parul insa...Banuiesc ca este mai potrivit parului care se ingrasa.
Si pentru ca era ca o matura, parul meu se si electriza in exces. Noroc ca nu-mi lipseste din casa...

Serul cu efect no-frizz din gama Tratament Expert.
Nu stiu ce m-as fi facut in aceasta iarna. Am avut zile in care am mers pe strada cu parul lipit de fata, ca serpii Gorgonei si m-am electrocutat de toate obiectele pe care am pus mana. Serul in cauza este o adevarata mana cereasca pentru cei chinuiti, ca mine. Este un pulverizator pe care il folosesti pe parul ud, dupa spalare, dar nu necesita clatire. Nu afecteaza cu nimic volumul parului sau buclele deoarece nu functioneaza ca un balsam. Pur si simplu previne incarcarea electrostatica a firului de par.

Cum spuneam mai sus, cu ajutorul gelului de curatare si al celor doua creme s-a vazut clar ca tenul meu s-a cumintit substantial. Altminteri, nu puteam nici sa pun mana la falca fara sa-mi iasa niste cosuri. Pentru orice eventualitate insa, am tinut porii curati cu ajutorul benzilor pentru puncte negre din gama Gerovital Stop Acnee.
Alta inventie utila! Pe pielea inca uda lipesti benzile si astepti 15 minute. Dupa care le dezlipesti, stati linistiti ca nu-ti smulg pielea cu totul, doar scot frumusel punctele negre.
Intr-o cutie sunt 8 bucati, de forme diferite, pentru zona barbiei, nasului si fruntii. Au ca ingrediente acid citric, oxid de titan, glicerina, silica, acid glicolic. Evident ca au si rolul de a reduce secretia de sebum in zona T cu probleme.

Si cu asta, am terminat. Nu inainte de a va atrage atentia ca produsele cosmetice functioneaza bine in game, adica este de preferat, daca vreti sa rezolvati/corectati o problema, sa achizitionati seturi de ingrijire. Ca in exemplul meu cu Gerovital H3. Totodata, fiind vorba de dermatocosmetice cu formule speciale si exceptionale, care chiar dau rezultate, preturile nu pot fi chiar dintre cele mici. Dar produsele merita banii cu adevarat!


3 comentarii:

  1. De la Gerovital am un șampon, iar soțul are un gel de dus. Sunt produse bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca le-as gasi aici, le-as cumpara fara sa stau pe ganduri. Nu stiu de ce nu se vand si in alte tari. Toate generatiile le-au folosit si lumea are incredere in ele. Cand ajung in tara mereu iau cate ceva. Super faina recenzia ta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da si eu am crescut cu laptele Doina si produsele Farmec folosite de mama mea si ma bucur ca si-au imbunatatit formula produselor ;sunt foarte bune in continuare la pret foarte bun .

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.