Translate

marți, 17 aprilie 2012

Astenia noastrã cea de toate zilele


Primavara asta a fost de-men-ţia-lã!
Am mai suferit eu de astenie dar niciodatã ca anul acesta…ori îmbãtrânesc ori e ceva în atmosferã, de altfel multã lume se vaitã de diverse simptome nedefinite, fizice şi psihice. Ca sã fiu puţin catastroficã aş zice cã de vinã e 2012, anul în care totul se va schimba, cum cred unii, fãrã sã se ştie precis ce, cum şi unde. Poate cã organismele noastre, şi aşa chinuite de viaţa nesãnãtoasã pe care o ducem, simt ceva ce ce creierele noastre, îmbâcsite şi rupte de naturã, nu mai percep. Poate chiar ne transformãm la nivel genetic, aşa cum vehiculeazã promotorii apocalipsei, şi starea de rãu este doar un semnal al acestor evenimente miraculoase. In parantezã fie zis un miracol nu este întotdeauna ceva bun, este doar ceva ce are loc în ciuda faptului cã probabilitatea de apariţie este foarte micã.
Daca toate acestea au un sâmbure de adevãr, dacã mayaşii ştiau ceva şi vom trece toţi printr-o purificare spiritualã, şi dupã cum mã simt eu, înseamnã cã ar trebui sã mã bucur deoarece sunt în plinã rãzmeriţã. Adicã mã rãzboiesc cu propriul trup, celulele mele par sã poarte o guerilla parşivã, degeaba încearcã bietul creier sã le comande, sunt în plinã anarhie (postapocalipticã, ca în filmele cu Mel Gibson).
Glumã, glumã dar sictireala generalã ce ne înconjoarã pare sã ne afecteze mai mult decât am crede. Eu personal sunt într-o stare de platou sentimental, am devenit mai rezistentã la frecuşurile de zi cu zi, nu-mi mai fac probleme din orice şi totul pare sã alunece mai uşor pe lângã mine…mintea mea încearcã sã se apere de stresul cotidian cum poate, adicã devenind mai nesimţitã. La asta contribuie substanţial şi astenia de care vorbeam la început. Oboseala permanentã, somnolenţa, tensiunea mica, mâncatul aiurea…cred cã multã lume se recunoaşte în descrierea aceasta.
Dincolo de filozofia pompoasã legatã de 2012, realitatea este cã trebuie sã facem ceva aici şi acum pentru a ne îmbunãtãţi calitatea vieţii. Unii trec la vegetarianism, alţii se lasã de fumat sau bãut, alţii încep sã facã fotosintezã (existã câteva persoane iluminate pe planetã care au atins performanţa asta!) şi nu mai au nevoie de mâncare, mulţi se apucã de yoga sau schimbã religia şi tot aşa. Eu sunt destul de comodã şi nu prea agreez marile schimbãri (mai ales cele care presupun mai multã mişcare), aşa cã aleg cãi simple, o dietã lejerã şi suplimente alimentare variate, cu rol protector. In privinţa aceasta nu obosesc niciodatã sã caut produse bune şi sã mã informez.
De Calivita ca marcã am auzit deseori…de fiecare data când cer în farmacie suplimente cu minerale, farmacistele îmi recomandã invariabil şi aceste produse. N-am ştiut cã existã un site pe internet ce reuneşte aceste suplimente de calitate, este vorba despre http://www.produsenaturale.eu , un magazin on line cu vitamine, minerale, antioxidanti, produse de slãbire, cosmetice naturale, extracte din plante adicã întreg universul Calivita, alãturi de produse destinate sportivilor fãcute de firmele Prolab, api, California Fitness, ISS Research, Muscletech, Six star muscle, Twinlab, Dymatize. Aş zice cã este imposibil sã nu gãseşti pe site ceva care sã te ajute, indiferent cât te-ai crede de sãnãtos.
Ce mi-a atras atenţia?
In primul rând ceva ce mã intereseazã non-stop datoritã antecedentelor mele de sãnãtate, un supliment cu minerale.
Strong bones conţine calciul şi magneziul care sunt minerale indispensabile organismului, necesare păstrării sănătăţii oaselor şi a danturii, funcţionării optime a aparatului cardiovascular, a sistemului nervos şi a musculaturii.
Conţinut: Calciu (carbonat, acetat, citrat şi alfa-cetoglutarat) 300 mg, Magneziu (oxid, aspartat, succinat, fumarat, citrat şi alfa-cetoglutarat) 150 mg.
Preţul mi-a sarit imediat in ochi, sunt 250 de capsule la 101 lei. Raportând la ce cumpãr eu din farmacie în fiecare lunã,  este extrem de avantajos. Chiar admiţând cã iei 2 capsule în fiecare zi a unei luni (ceea ce e puţin probabil, a se vedea tabelul de mai jos), asta înseamnã cã o cutie îţi ajunge 125 de zile (4 luni).
In plus, magneziul mi se pare indispensabil la vârsta şi pentru starea mea de continuã astenie pe care am descris-o mai sus. De fapt iatã recomandãrile pentru administrarea acestui supliment, date pe site. Am subliniat cu roşu ce mã intereseazã pe mine.
Recomandari Strong Bones:                       Mod de administrare Strong Bones:
Aciditate la stomac
Adolescent (14-18 ani) - preventiv
Antihemoragic
Antispastic
Cârcei
Calmant
Deficit Ca şi Mg (asimilare, fixare)
Descumarea unghiilor
Discopatii
Hernie de disc
Insomnie
Lumbago
Mialgii
Migrene
Nevralgii
Osteoporoza
Persoana în vârstã - preventiv
Rahitism
Rãu de mare, maşinã, avion (prev)
Scrâşnit din dinţi
Spasmofilie
Unghii friabile
Urticarie
0-0-1
0-0-1
1-0-1
1-0-1
0-0-1
2 tablete la nevoie
0-0-1
1-0-1
1-0-1
1-0-1
1-0-1
1-0-1
1-0-1
2 tablete la nevoie
1-0-1
1-0-1
0-0-1
1-0-1
1-0-1
0-0-1
0-0-1
0-0-1
0-0-1
Legenda :
1-1-1 = o tabletã dimineaţa, una prânz şi una seara
V-aş atrage atenţia asupra scrâşnitului din dinţi, este un lucru destul de des întâlnit la copii, poate nu ştiaţi care sunt cauzele acestei manifestãri nocturne... ei bine, poate fi şi un semnal pentru lipsa de calciu.

Exact când credeam cã mi-am încheiat pledoaria pentru vizitarea acestui site, am descoperit altceva de mare interes pentru oricine doreşte sã-şi îmbunãtãţeascã starea generalã, prin optimizarea metabolismului, Low Deuterium Oxy Crystal®.
Aş zice chiar cã orice tratament ar trebui însoţit de administrarea acestui produs dacã vrem sã aibã efect cu adevãrat. Este vorba despre un concentrat de apã sãrãcitã în deuteriu, structurat magnetic, îmbogãţit cu oxigen stabilizat, care, datoritã caracteristicilor sale, poate facilita aprovizionarea cu oxigen a sângelui şi celulelor, poate creşte performanţa organismului, poate induce o stare de bine şi creşte capacitatea de concentrare.
Mod de administrare: Se amesteca 10 picături într-un pahar de apã şi se bea de 3 ori pe zi.
Fiind concentrat, se ia cu picătura, m-am liniştit căci preţul de peste 200 de lei al sticlei îmi dăduse oarece frisoane.
In final se pune veşnica întrebare : cât costă sănătatea noastră? Păi costă atât cât o preţuim noi înşine. Poţi să cumperi un porcoi de lucruri proaste şi inutile cu tot atâţia bani cât costă unul singur, dar bun. Acesta este un motiv excelent să mă întorc pe site-ul produsenaturale.eu şi la Calivita. Pentru că dacă sănatate nu e, nimic nu e (parodia asta de panseu nu e originala dar suna bine)


3 comentarii:

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.