Translate

joi, 21 martie 2013

Din perlele copilului



Zilele acestea m-a cam supãrat gâtul. Intr-o searã m-am vãitat cã nu mã simt prea bine. Biiiig mistake! Pentru cã îl vãd pe pici cum sare ca ars şi se repede la lada cu jucãrii. Se aud nişte hodorogeli şi îl vãd apãrând cu trusa de doctor. De jucãrie, evident! Ma uit panicatã în jur, cãutând o gaurã în care sã mã bag. Ultima oarã când m-a “consultat”  m-am ales cu nişte vânãtãi. Dar este prea târziu. Il urmãresc cum îşi pregãteşte instrumentele (de plastic) de torturã. Işi potriveşte pe cap sursa de luminã de ORL-ist şi scoate de nicãieri o lanternã. Asta e realã. O freacã pânã se încarcã (cã e cu dinam) şi îmi porunceşte scurt sã deschid gura.
Işi lipeşte  fruntea de nasul meu şi-mi studiazã plombele. Il fascineazã pentru cã sunt metalice. Exact când îmi amorţise falca, renunţã brusc şi îşi înfige degeţelele în pleoapa mea pe care o apucã de gene şi o trage viguros în sus. Imi simt ochiul bulbucat şi expus, dar n-apuc sã savurez senzaţia cã îmi vârã sadic lumina ascuţitã a lanternei în ochi. Preţ de douã secunde uit cine sunt şi de ce mã aflu pe canapea. Îmi dã drumul şi clipesc nãucã, încercând sã-mi recapãt memoria. Stiu, din experienţã, cã partea cea mai rea de-abia urmeazã…Cotrobãie în trusa de criminal în serie şi dã la ivealã master-piece-ul tuturor sculelor, un ciocãnel de plastic. Când i-am cumpãrat trusa am avut nefericita idee sã-i arãt la ce foloseşte ciocãnelul şi ce înseamnã reflexele. N-am încotro şi pun picior peste picior. Il vãd cum strange din buze şi ridicã ciocãnelul. Niciodatã nu nimereşte genunchiul dintr-o mişcare. Prima loviturã o încasez cu toatã puterea în ţurloi. Nici n-apuc sã-mi dau seama dacã mã doare ceva cã o vãd venind pe-a doua. De data asta a nimerit celulita. Si asta doare al naibii! Dar am o inspiraţie de zile mari şi îmi zvârl piciorul în sus, sperând cã l-am pãcãlit. Dap! A crezut cã e o reacţie din reflex. Se uitã la mine satisfãcut:
“ Nu eşti bolnavã, eşti doar bãtrânã. Ar trebui sã mai faci sport.”
Mulţumesc! Dacã îmi spunea un doctor adevãrat chestia asta, probabil l-aş fi dat în judecatã.
Prefer mult mai mult sa-l vad facandu-si de lucru cu o jucarie lego pentru ca ii pune mintea la contributie, iar un lego creativ are cu adevarat un rol in formarea gandirii logice a copiilor.
 

10 comentarii:

  1. Mi-a plăcut, o să vin şi eu să-mi pună un diagnostic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai sa nu ai ceva mai serios ca s-ar putea sa nu iesi intreg din experienta asta...

      Ștergere
  2. vai, m-ai omorat :))
    Eu accept diagnosticul si ma lipsesc de 'tortura'

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va trebui sa accepti si tratamentul, adica injectiile si te asigur ca iti amorteste locul daca iti face una!

      Ștergere
  3. Zi mersi că nu ţi-a cerut şi coplată după consultaţie şi verdict :))))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi mai am un comentariu: părinţi din lumea întreagă, aveţi grijă ce jucării cumpăraţi copiilor, căci se pot întoarce împotriva voastră!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna observatie! Nici nu iti imaginezi de cate ori am stat in bataia unei mitraliere. De jucarie, dar nu ma simteam prea confortabil!

      Ștergere
  5. Se pricepe la doagnosticat. Am ras cu lacrimi :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate vrea sa studieze medicina...asa ca taci si rabda,fao pea cobaiul ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne, cate lovituri mi-a mai dat si mie Ionut in genunchi, doar pentru a verifica daca am reflexe. :))

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.