Translate

duminică, 3 noiembrie 2013

Amintiri la gura…cuptorului



Culmea delectării şi surpriza de weekend a fost faptul că, datoritã Halloween-ului, m-am pricopsit cu un ditamai dovleacul plăcintar, gata scobit de fiu-meu la un concurs de profil.  Imi place atât de mult încât azi, de exemplu, nici n-am mâncat de prânz deoarece răsesem o juma’ de tavă de dovleac pe care l-am dat la cuptor. La mine e deja obsesie. Toată lumea ştie ce bună este plăcinta de dovleac, am gustat la viaţa mea şi dulceaţă de dovleac sau dovleacul prăjit şi caramelizat cu zahăr în tigaie. Eu însă cumpăr dovleacul plăcintar, aşa dulce şi aromat cum este, mai ales pentru … ciorbă. Este o tradiţie de familie, bunica şi mama mea găteau nişte ciorbe fantastice şi neconvenţionale din dovleac.

De câte ori hãcuiesc nevinovatul dovleac parcã deschid un tunel al timpului şi mã teleportez fix în bucãtãrioarã de la ţarã, într-o zi de iarnã cu zãpada cât gardul, în faţa sobei duduind de lemne şi mirosind a mâncare, jar şi hârtie arsã. N-am sã uit soba aceea câte zile voi avea, cã multã bucurie împrãştia în sufletul meu de copil neştiutor. 
Bunica avea o sobã Vesta, argintie, cochetã, bine întreţinutã, cu un burlan strãlucitor ce dispãrea prin tavanul bucãtãriei. Lângã ea era strategic plasatã o canapeluţã, numai bunã sã te întinzi, sã citeşti sau sã coşi în timp ce supravegheai mâncarea. Ritualul focului era cel mai palpitant moment al zilei. Inghesuiam vreo trei lemne subţirele, cã mai multe nu încãpeau, îndesam hârtie între ele, aprindeam  chibritul şi suflam cu obrajii umflaţi şi roşii pânã izbucneau vâlvãtãile jucãuşe. In dreapta era gura cuptorului, iar deasupra plita. Sarcina mea era sã întreţin focul, sã am grijã sã car lemne şi sã curãţ din când în când cenuşa de pe suflãtoare, ca sã tragã mai bine aer şi sã nu se stingã flãcãrile. Nu era uşor…Mi se pãrea o responsabilitate uriaşã. De buna funcţionare a sobiţei depindea gãtitul. Si ce mai mâncãruri am vãzut eu ieşind din mâinile bunicii ! Cã era maestrã şi scotea o masã chiar şi din piatrã seacã. Imi vin acum în minte friptura de raţã pe varzã şi plãcintele cu carne sau minunatele baclavale cu care ne îndulceam serile de iarnã. Si gândindu-mã cât de pretenţioase sunt unele dintre aceste preparate, cã necesitã anumite temperaturi de coacere, chiar stau şi mã întreb cum reuşea bunica sã gestioneze tot procesul astfel încât sã iasã perfect, nici prea crude, nici prea arse, nici tari, nici uscate, în condiţiile în care este atât de greu sã menţii un foc cu intensitate constantã. Apoi îmi dau seama cã prepararea hranei îi lua câteva ore bune. Mare parte din zilele ei se scurgeau curãţând la zarzavaturi, amestecând în oale, pãzind cuptorul. O rutinã infernalã de care n-a scãpat nicicând, nici mãcar pentru un minut. O povarã pe care a suportat-o numai de dragul copiilor şi al nepoţilor, de dragul de a ne vedea pe noi fericiţi. Eram micã şi nu observam oboseala de pe chipul ei, nu mã întrebam niciodatã dacã nu cumva s-a sãturat de atâta muncã, de atâta timp pierdut cu lucruri pe care astãzi le faci cât ai bate din palme. Bunica mea a fost la fel ca toate femeile din generaţia ei. Muncitoare, priceputã, descurcãreaţã, iute ca o zvârlugã, dedicatã celorlalţi. N-am auzit-o plângându-se niciodatã, nici mãcar în anii din urmã…Mama mea n-a rãmas sã « experimenteze » acest stil de viaţã, vãzuse destul, a ales sã se mute la oraş, mai aproape de facilitãţile urbanului.
Câteodatã încerc sã mã imaginez din nou în acel decor rural, în acele vremuri simple, de data aceasta adult, trebãluind în jurul sobei, pe un ger de crapã pietrele. Probabil în vreo douã zile aş fi bolnavã coaptã. Dar nu numai atât. Cine ar mai avea timp de citit cãrţi, de pictat sticle, de stat în faţa calculatorului, de scris pe blog ? Aş pica probabil latã, în fiecare searã, de obosealã. Astãzi stau în faţa cuptorului de la aragaz şi mã enervez dacã pregãtirea mesei îmi ia mai mult de  douã ore, am senzaţia cã ratez ceva. Alerg dupã preţiosul timp pe care îl pot stoarce pentru mine şi recunosc cã tehnologia modernã a fãcut pentru femeile din prezent imposibilul, o revoluţie în viaţa personalã şi schimbarea statutului social. Dar existã ceva ce nu s-a schimbat, indiferent cât de mulţi ani au trecut sau cât de tare m-am îndepãrtat de satul în care m-am nãscut. Imi place sã mãnânc bine, la fel de gustos cum mâncam în copilãrie. Cu efort minim. Din pãcate am renunţat la unele preparate intrate în tradiţia familiei numai din cauza cuptorului de aragaz care arde cum vrea el.  
Probabil urmãtorul pas va fi sã trec de la clasicul cuptor pe gaze la unul electric din categoria incorporabilelor . Este un gest care necesitã o bunã prospectare a ofertelor de pe piaţã.
Cuptor incorporabil Hotpoint Ariston

Cuptoarele incorporabile au marele avantaj al funcţiilor speciale care te scutesc de bãtaia de cap şi timpul irosit cu supravegherea preparãrii alimentelor. Au numeroase programe de gãtit, ceas pentru autocontrolul perioadei de coacere, auto curãţare, ventilare, iluminare. Au clasa energeticã A, deci economisesc energia şi, nu în ultimul rând, au un aspect elegant si dimensiuni rezonabile, ocupând mai puţin spaţiu într-o bucãtãrie si conferindu-i personalitate.
Mã bate gândul cã, în asemenea condiţii, aş putea scoate de la « naftalinã » reţetele peste care s-a aşternut praful. Aş mai coace o datã foietajele cu osânzã sau bezelele delicate care mi-au îndulcit copilãria, cu gândul la bunica şi la celelalte femei care, asemenea ei, şi-au petrecut viaţa în faţa unei sobe, încercând sã-i mulţumeascã pe cei dragi.     



 

6 comentarii:

  1. Vesta, parinti mei au avut asa ceva in bucatarie....era super...la acea vreme ...imi amintesc ca in cuptor iarna erau bucati de dovleac la copt si ceapa...Mama, ce deliciu!
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sub soba noastra se strecura pisica si dormea la caldura, practic ne adunam toti in jurul sobitei.

      Ștergere
  2. Vreau reteta ciorbitei de dovleac! :) Serios! Supa crema am mai facut si eu! Mor dupa placinta de dovleac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E simplu. Tai dovleacul cubulete, tai ceapa si o pui la calit in putin ulei, adaugi morcov ras din belsug si le fierbi. Fierbi separat orezul, il clatesti in apa ca pe paste si il adaugi in ciorba. Spre final pui dovleacul, bati smantana cu apa si dregi ciorba. Poti sa o faci acrisoara si sa-i pui si marar.

      Ștergere
  3. Soupe de courge fiarta in dovleacul in sine, eeeee ce nebunii culinare :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai stiu una cu dovleac...scobesti de seminte jumatate si o umpli cu branza dulce amestecata cu ou si cu miere si il dai la cuptor.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.