Translate

vineri, 22 noiembrie 2013

Da si ti se va da!

Taman ce trag aspiratorul din priza si aud un ciocanit in usa. Ma gandesc o clipa cine ar putea fi, ca ai mei de-abia au plecat si n-aveau cum sa se intoarca atat de repede. As vrea sa ignor persoana din fata usii, dar n-am putut niciodata sa fac asta. Ma uit pe vizor. Recunosc cele doua siluete de-abia conturate in penumbra holului. O bunica si un baietel, cred ca e a patra oara cand vin in bloc, in ultimele luni. Deschid si privesc spre copilul de 7-8 ani, nu mai mult. El vorbeste intotdeauna, nu femeia. Sunt curat imbracati, nu sunt "colorati" si au o masura a bunului simt pe care nu o intalnesti la cersetorul de profesie, insistent si agresiv. Au o anume demnitate, banuiesc ca nu au fost mereu in aceasta situatie ingrata. Nu se milogesc si accepta orice.

Baiatul spune cateva cuvinte, pe un ton firav. Se uita la mine cu niste ochi frumosi, inocenti. Cred ca se duce la scoala pentru ca nu vin decat in weekend. Stiu ca cel mai mult le-ar folosi banii, dar chiar nu am nimic marunt in portofel, asa ca il intreb daca nu ar dori cateva dulciuri. Nu neaga, de fapt mi-am dat seama ca ar fi multumit cu asemenea oferta. Ma duc in bucatarie, iau o plasuta si deschid frigiderul. Inghesui in punga tot felul: cicolata, rulada, niste iaurt cu fructe...Ma gandesc o clipa ca odrasla mea o sa se intrebe unde au disparut subit...Nu-i nimic! Ii refac eu stocul.
Expresia de pe fata baietelului este nepretuita. Pleaca amandoi la fel de linistiti cum au sosit.
In ziua aceea am facut o curatenie mai "aprofundata" prin dulapuri. Am adunat doua plase de haine si jucarii de-ale copilului meu. Lucruri ramase mici, jucarii schioape. Nu mi-e usor sa scap de ele, dar am caile mele (nebanuite). Am vazut ca in alte orase din tara, primariile, mai avangardiste, au preluat modelul occidental si au instalat pe strazi, recipiente speciale pentru colectarea hainelor de care vrei sa te debarasezi. Ce usor! La noi nu exista asa ceva, trebuie sa cauti tu persoane carora sa le oferi.
Eu personal nu donez haine sau incaltaminte complet uzate, consider ca gestul e lipsit de respect fata de cel caruia ii dai ceva. Daca am asa ceva, le las langa ghena de gunoi, s-ar putea sa le ia cineva.
Foarte multe dintre cunostintele mele procedeaza la fel, adica depun eforturi sa doneze lucrurile care nu le mai sunt de folos.
Nu m-am gandit niciodata de ce simt nevoia sa daruiesc celor care nu au. Parca nu pot sa ma bucur eu de ceea ce am, vazand in jurul meu atata nefericire. Intr-un fel fericirea noastra exista datorita oamenilor multumiti pe care ii intalnim pe strada. Sau cel putin asta simt eu. As putea adauga ca am fost un copil singur la parinti, caruia nu i-a lipsit absolut nimic, iar asta nu m-a facut nici egoista, nici genul care sa intorc capul sau sa stramb din nas, nici dispretuitoare la saracia altora.
Si pentru ca se apropie Ziua Recunostintei (28 nov. in USA) ar trebui sa declar, dupa modelul americanesc, de ce sunt eu recunoscatoare. Pai, este simplu! Sunt recunoscatoare ca ma aflu in acest punct al vietii mele, multumita de ceea ce am primit pana acum si hotarata sa raman modesta in continuare. Si sa nu va inchipuiti ca am cine stie ce. NU, numai ca eu pretuiesc mai mult clipele de liniste decat partea materiala. Stiu ca multi dintre voi se framanta pentru tot felul de deziderate, lucruri la care aspira, povesti uneori imposibil de transpus in realitate. Totusi, cred ca veti gasi un minut, o ora, o zi, poate chiar de Ziua Recunostintei, in care sa va ganditi, nu la adulti, ci la copiii care nu au nici un orizont, nici visuri, nici siguranta zilei de maine.
Daca nu stiti de unde sa apucati problema, va ofer cateva sfaturi:
1. Apelati la biserica. Oricat as fi eu de Gica-contra intr-ale practicilor ortodoxe, trebuie sa recunosc ca biserica din orice cartier sau sat este un pol care ii atrage pe cei nevoiasi. Pur si simplu va duceti la biserica de care apartineti si vorbiti cu preotul. El stie ce familii oropsite are in parohie si chiar strange donatii pentru acestea.
2. Adresati-va caselor de copii, unele dintre acestea sunt intr-o situatie jalnica. Accepta orice, dar mai ales mancare pentru copii mici. Daca sunteti determinati sa faceti un gest frumos, trebuie sa stiti ca si cateva cutii de lapte-praf pot fi un dar bine-venit.
3. Poate aveti o firma, mica, mare, nu conteaza! Decat sa donati bani clubului de fotbal (sa nu se supere suporterii pe mine, dar chiar nu vad finalitatea), cu cateva sute de lei hraniti si cadorisiti niste copii dintr-un sat oarecare, dupa exemplul #campofriofacebine . Apropo de fotbal, de-aia n-am putut eu niciodata sa-l detest pe "razboinicul luminii", in ciuda balariilor pe care le spune, din cauza gesturilor de caritate facute in folosul copiilor.
4. Aveti rude la tara si le vizitati din cand in cand? Puteti sa duceti rechizite, carti sau jucarii gradinitei din sat, multe dintre acestea sunt frecventate de copii saraci, iar primariile nu au bani sa le doteze. Noi strangeam, cand il aveam pe fiu-meu la gradinita, bani pentru cadoul de Craciun, ca sa primeasca fiecare copil o plasa cu dulciuri, sucuri, fructe, o carticica de povesti... Nu va imaginati ce sume mici sunt suficiente pentru a face de exemplu 30 de plase identice. Si nici nu va imaginati cu ce bucurie se uitau copiii nostri la plasele acelea cu prostioare, de ai fi zis ca nu vazusera de mancare in viata lor.
Anul acesta, de Ziua Recunostintei, Campofrio face un astfel de gest, urmand sa doneze 8000 de sandvisuri copiilor din satele doljene. Achizitionand produse Campofrio din Carrefour, in saptamana 21-28 noiembrie, puteti contribui la acest proiect menit sa aduca un zambet mic pe chipuri care, foarte probabil, n-au vazut in viata lor cum arata un sandvis adevarat.
Este nevoie de atat de putin ca sa faci fericit un copil. Mai ales unul flamand.
V-as indemna sa va ganditi la un gest frumos si sa lasati deoparte comoditatea. Nu-i vedem intotdeauna pe cei amarati, dar ei sunt undeva, acolo, uneori prea mandri ca sa ceara ajutorul.

7 comentarii:

  1. toate hainutele de la fetita le am daruit celor mai nevoiasii si asta pentru ca stiu cat de greu este sa nu ti poti permite o hainuta sau niste incaltarii , nici eu nu am avut prea multe cand eram copil dar ne am descurcat asa insa acum vreau sa compensez acel gol si dor asa o pot face .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos! Nu toata lumea se oboseste asa, unii duc hainele la gunoi pur si simplu.

      Ștergere
  2. Niciodata nu am aruncat ceva care ar putea fi utilizat, chiar daca a insemnat sa am cutii cu ele prin casa pana cand le-am gasit destinatari. Nici eu nu am dus-o bine la parinti si ma bucuram cand primeam la randul meu. Tot ce ne ramaneau mici erau duse la tara si daruite mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As vrea ca societatea sa faca mai multe pentru ca lucrurile sa poata fi reciclate sau recirculate mai bine. Ar trebui sa existe centre de primire donati, ceva de genul acesta.

      Ștergere
  3. Eu întotdeauna m-am întrebat cum ar fi fost viaţa mea dacă părinţii mei ar fi trăit în canal sau dacă ar fi fost rromi. Numai atunci puteţi înţelege ce simte un copil, oropsit al sorţii fără voie... Eu cred că nu ar trebui să existe sărăcie, în România secolului XXI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar asa este, exista suficient pentru toti, nu suntem o tara amarata desi unii incearca sa induca aceasta idee.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.