Translate

joi, 7 noiembrie 2013

Coast to coast, cu Ogarul Cenuşiu



Uneori stau şi mã gândesc dacã aş mai vrea într-adevãr sã am o a doua şansã (printr-un miracol, evident!), sã fiu din nou tânãrã şi sã o iau de la capãt. Si tot eu îmi rãspund cã nu, categoric nu… sau poate DA, dar cu mintea de acum. Sau poate DA, cu mintea de acum şi cu oportunitãţile care existã acum. Avantajul vremurilor pe care le trãim este deschiderea extraordinarã oferitã acelor tineri ambiţioşi şi curajoşi, cãrora nu le este fricã sã-şi transpunã visurile în realitate. Am avut ocazia sã discut cu o cunoştinţã care tocmai revenise din America. Adicã SUA, tãrâmul tuturor posibilitãţilor, cel atât de îndepãrtat încât poţi sã visezi mult şi bine, rãmâne inaccesibil majoritãţii oamenilor datoritã distanţei şi costurilor transportului. 


Tocmai de aceea, am fost extrem de miratã sã aflu cã tânãra în cauzã reuşise aceastã performanţã şi nu numai atât, locuise acolo câteva luni bune, câştigase bani şi avusese satisfacţia de a vedea şi “experimenta” pe propria piele civilizaţia americanã. Cum a fost posibil? Uite aşa! Am aflat astfel de existenţa unui program destinat studenţilor, menit sã-i încurajeze sã viziteze Statele Unite, sã lucreze acolo, sã se adapteze condiţiilor de acolo, sã înţeleagã societatea americanã, sã cunoascã istoria locurilor, cu alte cuvinte sã se integreze temporar în acea lume atât de avansatã şi sã înveţe sã o iubeascã. Programul în cauzã se numeşte Work and Travel , iar mie mi s-a pãrut o idee excepţionalã din multe puncte de vedere. In primul rând pentru cã favorizeazã contactul între oameni proveniţi din culturi cu totul deosebite, în al doilea rând pentru cã se adreseazã exclusiv studenţilor, deci unor viitori intelectuali, viitori adulţi care vor fi astfel formaţi în spiritul toleranţei faţã de alţii şi al simpatiei faţã de America.
Cum funcţioneazã? Pãi funcţioneazã atât de simplu, încât singurul impediment este propria voinţã de a porni la asemenea întreprindere. Odatã selectat, ţi se acordã un credit de la BRD care este finanţatorul programului, sponsorul partener se ocupã de emiterea permisului de muncã, iar Vacante Speciale  se asigurã cã ajungi cu bine la destinaţie. Creditul Work and Travel poate fi de pânã la 3000 de USD, cu perioada de creditare de pânã la 15 luni+perioada de graţie de 14 luni şi îl returnezi la întoarcerea în ţarã. Totul merge uns şi zãu dacã nu m-ar bate gândul sã mã apuc de a doua facultate, numai sã pot intra în program. Mda, staţi liniştiţi cã sunt prea bãtrânã pentru aşa ceva, plaja de vârstã pentru selecţie este clar stabilitã între 18 şi 29 de ani. Probabil cã n-ar fi greu sã mã calific pentru unul dintre joburile oferite, cã sunt suficiente variante: spãlãtor de vase, recepţioner, cãrãuş de bagaje, debarasator în restaurant, casier, picolo, ajutor în bucãtãrie, paznic, salvamar, dacã te ţin balamalele şi în funcţie de nivelul limbii engleze pe care o vorbeşti.  
Dar nimic nu mã împiedicã sã visez…Ce aş face dacã aş mai fi tânãrã (cu mintea de acum, nu uitaţi!) şi cu perspectiva de a petrece 3 luni de vacanţã de varã în America? Probabil mi-aş face o listã cu locuri de vizitat, locuri pe care le-am gãsit în cãrţi, în filme, în documentare şi care mi-au aprins imaginaţia. Mi-ar plãcea ca punctul terminus al cãlãtoriei mele, baza, jobul oferit sã se gãseascã undeva în California, vã spun mai încolo de ce… 

Aşadar, sã zicem cã am trecut Atlanticul şi am în faţã spaţiile vaste ale acestei ţãri minunate. Plus Big Apple-ul american în care am aterizat, nu numai ca sã nu ratez sufletul şi ritmul acestei civilizaţii, ci şi ca sã pot trece la a etapa a doua a cãlãtoriei. Despre New York vorbesc, v-aţi dat seama, nu? Trec peste emoţia de a mã afla în oraşul care a “inventat” skyscraperii, primii zgârie-nori, încã de la sfârşitul secolului al 19-lea. Peisajul este nãucitor, nu este uşor sã-ţi suceşti gâtul încercând sã dai de capãtul unor clãdiri care depãşesc 150 de metri. So, depãşesc şocul arhitectural insuflat de Empire State Buiding şi mã concentrez pe locurile care dau identitate oraşului: Wall Street-ul unde se respirã putere la propriu, magazinele Tiffany’s unde te scalzi în eleganţã şi poveşti cinematografice tot la propriu, librãria Barnes&Noble plinã de faima celor mai mari scriitori, Coney Island cea destinatã distracţiilor şi Ellis Island cea fãcând parte din istoria marilor migraţii spre Lumea Nouã, imensul bulevard Broadway cu cei 25 de kilometri ai sãi sau Central Park cu a sa Fântânã Bethesda, punctul de atracţie al acestui extraordinar spaţiu verde urban.  
Nu uit cã sunt student şi am o sumã limitatã la dispoziţie, deci aleg câteva obiective şi am grijã pe ce cheltui banii. Nu-mi permit un rãgaz prea lung în metropolã, trebuie sã ajung la destinaţie.
Adicã tocmai în California !!! Pe cealaltã coastã a continentului! E ca şi cum le-ai spune unora sã gãseascã o metodã de a ajunge pe Lunã. Ei bine, vã daţi seama cã nu asta este problema în SUA, dacã americanii n-ar fi rezolvat problema distanţelor uriaşe, probabil n-ar fi putut întemeia aceastã ţarã imensã. 

Numai cã eu aleg un mijloc de transport legendar, Greyhoundul, cel mai vechi şi mai renumit furnizor de transport intercity cu autobuzul. Aş zice cã n-ai fost în America dacã n-ai experimentat un traseu cu Greyhound. Nu numai cã este mai sigur decât avionul sau automobilul, dar iţi oferã posibilitatea sã vezi localitãţi, peisaje, sã mãnânci în celebrele fast-food-uri la şosea şi sã interacţionezi cu oamenii. Autobuzele companiei pun la dispoziţie destul confort, astfel încât sã ai o cãlãtorie plãcutã. Mãcar o bucatã din drum aş parcurge-o în acest fel, clasic pentru americani. Chiar am avut curiozitatea sã intru pe site-ul companiei şi sã caut traseul şi am aflat cã ajung în cealaltã parte a Americii în aproape trei zile. 


Am ocazia sã mã apropii de celebra US Route 66, Mother Road, strãmoaşa drumurilor pan-americane. California, here I come!
Intr-un fel sau altul am ajuns la destinaţie. Spuneam la început cã am ales California dintr-un anumit motiv. Nu, nu este din cauza cetãţii filmului, Hollywood-ul exercitã fascinaţie şi probabil cã n-aş rata o vizitã la studiourile în care au luat naştere atâtea capodopere cinematografice. Ţelul şi dorinţa mea cea mai arzãtoare este sã vãd o…pãdure. Sequoia National Park este visul meu, tãrâmul giganţilor vegetali ce se întinde undeva în Munţii Sierra Nevada, la vest de Valea San Joaquin. 

Oameni buni, dacã aş reuşi vreodatã sã mã regãsesc în mijlocul unei pãduri de sequoia, aş cãdea în genunchi şi m-aş închina în faţa acestor fiinţe. Pentru cã vieţuitoare mai maiestuoase pe acest pãmânt nu cred sã existe şi meritã cu adevãrat respectul nostru, al tuturor. Istoria parcului începe undeva pe la 1890, dar pânã atunci se petrecuserã deja nenumãrate evenimente decisive, începând cu dislocarea amerindienilor şi terminând cu exploatarea intensã a lemnului giganţilor arbori. Aş spune cã, dacã reuşesc sã vãd cel mai mare arbore în viaţã, General Sherman Tree, pot sã mor fericitã. La figurat de data aceasta. Si dacã cineva de sus ţine cu mine, 4 Iulie mã va prinde într-un cort, lângã Big Trees, admirând minunatul cer înstelat de deasupra coroanelor monumentale.
Bineînţeles cã fiecare dintre noi aspirã la altceva într-o astfel de cãlãtorie. Ideea este cã, având la dispoziţie un mecanism financiar şi organizatoric bine pus la punct, poţi sã-ţi împlineşti cele mai arzãtoare dorinţe. Pentru mine este cam târziu, dar sper ca bãiatul meu sã poatã sã se bucure de programul Work and Travel. Si va fi primul din familie care se va putea lãuda cã a ajuns în America.
Si acum întrebarea de baraj: v-aţi aventura sau v-aţi lãsa copiii sã se aventureze în asemenea întreprindere? Sunteţi genul comod sau profitaţi de orice oportunitate de a cãlãtori?    

Acest articol participa la SuperBlog 2013 




5 comentarii:

  1. Să știi ca nu vârsta determină tinerețea...doar sub aspect fizic, în rest sufletul este cel care domină aceasta stare.. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca bine le zici, dar tot nu m-as urni la varsta asta spre America fara un program ca cel de mai sus...nu sunt genul care sa iau greutatile in piept daca n-am niste jaloane de care sa ma agat.

      Ștergere
  2. Dupa stil, mimaţi doar "vârsta asta"! Cu perseverenţa cu care vă faceţi temele pe SuperBlog, vi se cuvine marele premiu, intr-o valoare suficientă, încât să luaţi de coadă Ogarul Cenuşiu. Aşa că va puteţi închina la Sequoia, într-un ceremonial indiano-dacic. Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aha, pai daca ma iei la persoana a doua, in mod sigur o sa ma cocoseze varsta de tot! In virtual suntem toti la per tu, adica egali, ca sa avem iluzia completa a democratiei. Sequoia n-o sa vad in veci, nu ma iluzionez, dar am un Ginkgo biloba in oras, e bun si ala!

      Ștergere
  3. Totdeauna m-a fascinat distanta la care m-a tinut o doamna!

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.