Translate

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Orice lucru pe care mintea îl poate gândi…



Acum ceva timp eram la serviciu, într-o zi ca oricare alta, nici mai liniştitã , nici mai aglomeratã, nici mai stresantã, doar cam înnoratã şi posacã.
Butonam calculatorul pentru corespondenţa de fiecare zi când a ţârâit telefonul. O colegã voia sã ştie dacã am timp sã primesc o persoanã care dorea sã afle câteva lucruri despre munca pe care o prestam cu entuziasm… vorba vine…

“Mda, de ce nu?” am mormãit un pic arţãgoasã. Mi-am imaginat cã este unul dintre studenţii ce ne calcã periodic, trimişi pentru practicã sau în cãutare de material şi îndrumare pentru lucrãrile de licenţã. Iar eu sunt ciuca studenţilor. Oricum îi ajut pe toţi, cã mi-aduc aminte cum am fost şi eu în tinereţe, disperatã sã primesc un ajutor cât de mic. Numai cã acum n-aveam chef, pur şi simplu!
Douã minute mai târziu a intrat pe uşã o doamnã cam la 35+, o studentã mai coaptã, m-am gândit eu de-a dreptul plictisitã. Aştia maturi pun multe întrebãri, n-aveam sã scap prea repede din întrevedere…
Am invitat-o sã ia loc şi am chestionat-o ce anume o intereseazã. Trebuie sã recunosc cã arborasem un zâmbet cam strepezit. Expresia mea ipocritã s-a şters însã de la primele cuvinte. Femeia era asistent social, deci tot funcţionar, aceeaşi tagmã oropsitã. M-am simţit solidarã cu ea dintr-odatã. Doleanţa vizitatoarei mele era însã extrem de interesantã. Se gândea serios sã iasã din domeniul EI de activitate şi sã intre într-al MEU! Intenţiona sã facã o altã facultate şi sã o ia de la cap! Voia sã ştie ce trebuie sã aleagã ca sã ocupe un post ca al meu.
“De ce?” am întrebat ca prostu’, neînţelegând de ce vrea sã pãrãseascã o meserie atât de nobilã.
“ O fi nobilã, dar îţi mãnâncã energia şi ai prea puţine satisfacţii” a venit rãspunsul scurt.
“ Pãi şi la noi e la fel” am remarcat eu.
“ Da, numai cã mie îmi place foarte mult natura, îmi place sã fiu pe teren, aş sta toatã ziua în pãdure.”
Aaaa, doamna avea o idee greşitã despre ceea ce trebuie sã facã o persoanã angajatã pe postul meu, credea cã va sta toatã ziua în naturã, nu cu nasul în hârţogãraie…N-am vrut sã se iluzioneze, aşa cã i-am spus:
“ Atunci soluţia e la silviculturã, aţi putea face facultatea de profil, dar acolo mi se pare cã intrã cei care au urmat şi un liceu tehnic în specialitatea asta…”
A izbucnit în râs.
“ Nu-i asta o problemã pentru mine! Cã prima facultate pe care am fãcut-o a fost la teologie, fãrã sã am seminarul, evident! Dar am vrut neapãrat sã intru, am învãţat pe brânci şi am trecut de preselecţia cu aptitudinile muzicale, deşi nimeni nu îmi dãdea vreo şansã. Am fost doar douã fete la una dintre secţii.”
Rãmãsesem cu gura cãscatã. N-aş fi îndrãznit în veci sã aspir la teologie, mi se pãrea un domeniu prin excelenţã masculin, ca şi silvicultura, ca sã nu mai pomenesc de aspectul spiritual sau de vocaţie.
Mi-a vãzut amestecul de uluire şi admiraţie sincerã de pe chip şi a adãugat cu un surâs, parcã scuzându-se:
“Mda, eu sunt genul încãpãţânat.”
Genul încãpãţânat? Puţin spus. Aveam în faţã genul de om care surmonteazã greutãţi, spulberã piedici, îşi asumã ţeluri şi le atinge. Stiţi cât de rari sunt oamenii aceştia? Oameni care viseazã şi îşi pun în practicã visurile…M-am gândit cam de câte ori în viaţã mi-am asumat eu vreun risc, schimbându-mi soarta la 360 de grade, deşi visez non-stop la chestia asta? Rãspunsul: NICIODATA. Am preferat un loc cãlduţ, fãrã bãtãi de cap, deşi este evident cã mi-aş dori mai mult şi aici nu mã refer la partea materialã.
Ce sã vã mai spun? Discuţia s-a prelungit, în ciuda intenţiei mele iniţiale, apoi m-am despãrţit de noua mea cunoştinţã cu senzaţia clarã cã avea sã-şi urmeze drumul, indiferent de ceea ce i-aş fi spus eu. Sper sincer sã mã mai viziteze şi sã-mi povesteascã despre reuşitele ei pentru cã avea o încredere şi un entuziasm ce mi-au înseninat ziua. Este genul de întâmplare ce îţi insuflã curaj sã porneşti în propriile întreprinderi, oricât de grele ar fi acestea. Vezi cã existã oameni care dau piept cu obstacole şi le traverseazã cu optimism, câştigând bãtãlii. Asta te motiveazã sã încerci şi tu. 

Sursa
“Orice lucru pe care mintea îl poate gândi şi inima îl poate iubi, îl poţi împlini.” a spus cândva Napoleon Hill, un celebru autor american de cărți de literatură motivațională, întemeietorul Filozofiei Împlinirii, cel care a relevat cã emoţiile negative sunt sursa eşecului şi a nefericirii noastre. Am regãsit acest extraordinar citat pe unul dintre obiectele de décor din colecţia celor de la LuxuryGifts.ro , un delicat îngeraş decorat cu cristale roz ce vegheazã asupra unei cãrţi deschise. Prima întâmplare care mi-a venit în minte, admirând aceastã figurinã, a fost cea a asistentului social ce m-a vizitat, vrând sã o încurajez şi sã o sfãtuiesc. Si, în ciuda faptului cã i-am oferit o atitudine neîncrezãtoare şi i-am ţinut un speech descurajant, tot ea a fost cea care mi-a insuflat o dozã bunã de speranţã cã lucrurile pot fi schimbate dacã tu crezi cu adevãrat cã se poate. Acestui om i-aş dãrui îngeraşul strãlucitor cu aripile larg deschise, la terminarea celei de-a doua facultãţi, ca sã-i vegheze paşii în cele mai grele momente şi sã-i reaminteascã cât de puternic este cu adevãrat.

 Acest articol participa la SuperBlog 2013

7 comentarii:

  1. La 35 de ani să o ia de la capăt? De câte ori nu m-am gândit și eu la asta, dar n-am avut curaj. Și nici n-am 35 de ani încă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Altele am mai facut eu, dar fara sa las definitiv slujba la stat, adica siguranta.

      Ștergere
  2. Ar trebui sa fiti mai curajosi.Eu am facut o scoala la 45 de ani.Eram confundata cu profesorii.N-a fost greu si mi-a prins bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti teribila! Nu stiu daca mai sunt in stare sa invat sistematic, poate daca ar fi o obligatie, dar nu de placere.

      Ștergere
  3. Wow, asta da motivatie, si curaj ca sa o iei iar de la capat.Nu am auzit de autor, poate sa o sa dau si eu de el prin librarie, pentru ca ma intereseaza cartile motivationale.

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu am facut o scoala importanta terminata la 38 de ani! super!!

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.