Translate

sâmbătă, 29 martie 2014

Puterea competiţiei



V-am povestit vreodatã ce visuri ciudate am? Ei bine, de cele mai multe ori sunt rezultatul unei situaţii speciale din viaţa realã. Cum ar fi SuperBlogul… Am vaga bãnuialã cã astenia de primavarã, cronicizatã deja, pentru cã îmi trece abia de Crãciun, inflamatã de agitaţia competiţiei menţionate şi a filmelor horror vizionate în weekenduri, a degenerat în urmãtoarea întâmplare…

Imi balansam capul cu greutate. Aveam senzaţia cã un ghem de câlţi înlocuise creierul meu ceţos. Incerc sã-mi schimb poziţia, dar ceva mã ţintuie de lespezile reci. De undeva se auzea un zgomot în note joase, un fundal sonor extrem de neliniştitor. Pãrea un cor de voci bine armonizate, dar teribil de ameninţãtoare. O transpiraţie rece îmi picurã de pe frunte, agãţatã în sprâncene, sâcâitoare ca un ţânţar încãpãţânat. Mi-au trebuit câteva secunde bune sã-mi dau seama cã ceva îmi imobiliza braţele, dur şi implacabil. Un sentiment brusc de fricã ţâşni cu toatã forţa din creierul acum limpezit. Am tras cu putere de ambele braţe, dar acestea erau bine fixate în brãţãri solide de piele. M-am zvârcolit înfricoşatã, înregistrând dintr-o datã toate semnalele de alarmã ce îmi inundau mintea. Nu puteam sã mã mişc deloc, picioarele îmi erau de asemenea legate. Mi-am sãltat capul şi am privit în jur, cu toatã durerea ascuţitã pe care o simţeam în ceafã. Probabil primisem o loviturã serioasã, altminteri de ce m-ar fi durut în halul acesta la cea mai micã mişcare? Am înregistrat uluitã o încãpere uriaşã…Nu reuşeam sã strãbat cu privirea întreaga lungime a spaţiului, nici mãcar nu-mi puteam da seama dacã existã un perete sau un tavan în imaginea cenuşie ce-mi apãrea în faţa ochilor. Am fãcut imprudenţa sã-mi ridic ochii spre tavan, dar o luminã metalic-argintie îmi strãfulgerã pupilele, fãcându-mã sã strâng iute din pleoape. Am încercat sã privesc dintr-o parte, cu ochii mijiţi şi am desluşit conturul uriaş al unei luni. Un moment m-am întrebat sideratã dacã ceea ce vãd este blajina lunã, satelitul Pãmântului, atât de familiarã. Aceastã lunã pãrea formidabil de aproape, îi desluşeam relieful adânc, cu umbre negre ce pãreau sã aibã o viaţã proprie, cu munţi ascuţiţi, înţepând ameninţãtor prin aerul greu de respirat. Nu înţelegeam deloc cum se putea împãca sentimentul acela cã mã aflu într-o încãpere, chiar uriaşã fiind, cu posibilitatea existenţei în acelaşi spaţiu a unui corp ceresc. N-am apucat sã meditez prea mult la ciudãţenia imaginii. Atenţia mi-a fost atrasã de o mişcare la marginea câmpului vizual. Frica m-a îmboldit din nou, ca un cuţit în coastã. Am vãzut câteva şiruri lungi de siluete drapate în haine pestriţe, bogat împodobite, înaintând încet, într-un ritm bine ştiut, ca într-un ritual bine pus la punct. Curiozitatea aproape cã mi-a şters senzaţia de ameninţare ce izvora din acel décor straniu. De-abia când siluetele se apropiarã am reuşit sã desluşesc mai multe amãnunte. Pelerinele albe erau brodate cu nume ciudat de cunoscute…Connect , Mujer , Zelist
Apoi am auzit paşii! Apãsaţi, cu un sunet metalic, rãu-prevestitori…O palmã fierbinte şi grea îmi apãsã cu putere fruntea, aproape lovindu-mã cu creştetul de piatra durã.  O ceaţã uşor parfumatã pãrea sã se învãlãtuceascã în jurul meu, ameţindu-mã din nou. Degete rãcoritoare, de data aceasta fine şi mirosind a crini, îmi mângâiarã chipul chinuit. Mâna cea parfumatã ţinea strâns un stilet cu mâner de fildeş încrustat cu litere de argint: Nebuloasa . Nu, nu putea fi adevãrat!!! Ochii mei urmãrirã traiectoria fulgerãtoare a stiletului, apoi se strânserã într-un spasm de apãrare…
M-am prãbuşit cu o bufniturã seacã de pe canapea. Noroc cã pernele cãzute odatã cu mine mai atenuaserã din contactul cu parchetul tare. Am rãmas nãucã lângã mãsuţa de cafea. Cu doar câteva secunde în urmã eram pe punctul sã fiu sacrificatã cu multã cruzime. Visul pãruse atât de real! De pe mãsuţã pâlpâia alb ecranul laptopului, aşteptându-mã credincios sã mã întorc la el. Am privit consternatã imaginea afişatã de aparat. Da, asta era! Incercasem sã scriu pentru SuperBlog…Acum cunoşteam puterea competiţiei si a partenerilor media… 

Acest articol participa la Spring SuperBlog 2014

9 comentarii:

  1. :) Nu-i a bună dacă visezi superblogul! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Fiind un fidel şi,. mai ales, altruist comentator al meu, te rog să accepţi un rol în supercineproducţia plănuită, selectând numai spusele pozitive despre năzdrăvăniile insirate de mine, de-a lungul concursului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa visezi tu? Vorba lui @coco: asta e aproape cosmar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, e doar mai palpitant decat in cazul altora. Mai rau e cand nu visezi nimic, se zice ca aceia au probleme psihice.

      Ștergere
  4. Visurile sunt alea pe care le ai cu ochii deschişi. Astea de vin în somn se cheamă vise.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, ca de-aia se zice in popor "visele mele care le-am pierdut"...care este! Oricum, eu fac priza mai greu cu realitatea.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.