Aricii, câteva explicaţii la Miercurea fără cuvinte

Nu puteam să las să treacă această amintire pe care am evocat-o ultima dată la Miercurea făra cuvinte...M-am gândit că poate scurta mea experienţă va ajuta pe cineva să ajute la rândul lui sau să salveze sau să se bucure pur şi simplu de nişte animăluţe înduioşătoare şi simpatice cum sunt aricii.

Aşadar povestea a început acum vreo 2-3 ani, într-o vineri, exact când ne pregăteam să « rupem » porţile de la serviciu, cum se zice, şi o cunoştinţă m-a sunat şi m-a rugat fierbinte, pentru că nu avea la cine să apeleze, să am grijă peste week-end de 3 pui de arici orfani. Eu am rămas oarecum interzisă dar pentru că persoana mi-a spus că o găsise pe mămica lor moartă, probabil fusese atacată de un câine, m-am înduioşat atât de tare încât am zis « da » fără să îmi mai pese de toată tevatura.

Ulterior am dat un telefon acasă să cer şi acceptul familiei, accept care a venit cu entuziasm mai ales din partea lui fiu-meu, evident ! Uite aşa m-am trezit în braţe cu o cutie de carton şi trei pui cuminţei ce stăteau înghesuiţi unul într-altul şi păreau să doarmă. Prietena mi-a explicat că le găsise o familie care să-i adopte, dar de-abia de săptămâna următoare, iar peste week-end ea pleca din oraş. Nu ştia nici ea prea exact ce vârstă aveau puii, nu mijiseră ochii, deci erau micuţi tare. Mi-a lasat o sticluţă de plastic cu o pompiţă ca să le prepar lapte călduţ cu gălbenuş de ou şi să-i hrănesc de două ori pe zi. « Si dacă nu mănâncă, dacă sunt prea stresaţi de mediul străin, dacă au nevoie de mama lor ? » Prietena mi-a spus că totul o să fie bine, că nu sunt chiar atât de sensibili... cred şi eu că a zis aşa, altminteri îi dădeam puii înapoi şi nu mai pleca ea liniştită în week-end.

Una peste alta, experienţa a fost până la urmă plăcută şi am avut ocazia să constat că puii de arici sunt cuminţei şi fac puţine probleme, creşterea lor nu e deloc solicitantă, nu sunt pretenţioşi, ba chiar pot fi extrem de amuzanţi. Deci, pentru a-i găzdui, am avut nevoie doar de cutia de carton şi de mai multe cârpe pe care le-am schimbat în fiecare zi. Evident dacă staţi la curte şi aveţi paie sau fân e şi mai bine sa le puneti o gramada pentru că obişnuiesc să se bage pe dedesubt la căldură, ca în culcuşul făcut de mama lor. Sunt nişte pui tare liniştiţi care dorm cea mai mare parte a zilei, aricii fiind nocturni de felul lor. In principiu ar mânca de 2 ori pe zi dar sunt leneşi şi preferă să-i laşi să doarmă. Eu, conştiincioasă, încercam să-i trezesc dar greu îi convingeam să tragă câteva guri de lapte. In schimb la a doua masă făceau nişte burtici mari şi erau tare lacomi. Ca în orice familie, cei trei erau diferiţi ca personalitate...exista cel mare şi gras, cel agresiv şi cel mic şi prăpădit, fiecare cu apucăturile lui. Am spus că erau amuzanţi dar şi extrem de sociabili, zic eu. Bineînţeles că trebuia să ai grijă cum îi apuci ca să nu te înţepi, dar îşi ţineau acele culcate pe spate şi nu i-am văzut niciodată luând poziţia aceea ghemuită de apărare. In schimb Agresivul se supăra când îl sculam din somn şi executa nişte ţopăieli scurte de avertizare, ridicându-şi acele de pe cap în semn de protest şi ameninţare...râdeam de mă prăpădeam şi îi respectam voinţa lăsându-l în pace. Grăsanul mânca cel mai bine, era leneş şi atârna ceva când îl luam în palmă iar Micuţul era cel mai fandosit la mâncare, trebuia să am răbdare şi să insist cu sticluţa că nu voia să deschidă botul din prima, prefera să lingă laptele din palma mea...o senzaţie de nedescris ! La capătul a trei zile ne obişnuiserăm unii cu alţii...ei se rotunjiseră şi crăpaseră ochişorii, începuseră să se ridice pe pereţii cutiei şi li se trezise pofta de a explora locul, noi intraserăm în ritm şi îi integrasem în programul nostru. Ne-am despărţit cu mare parere de rău, dar am recunoscut că nu sunt animale de ţinut în casă şi o familie cu o grădină era mult mai bună pentru ei.

Am să închei cu nişte versuri ale Maestrului Topîrceanu, dintr-o poezioară pentru copii, dar şi de luat aminte pentru adulţi, căci poetul Parodiilor Originale, al Baladelor Vesele şi Triste, al Migdalelor Amare, are acest har, să vadă, cu umor, latura sensibilă a acelor lucruri ce rămân nevăzute ochilor noştri insensibili.

Ariciul

Aseară, prin grădina amorţită,

Din tufe de pelin cu frunze mici

A apărut în taină un arici,-

O mică vietate ghemuită.

...................................................

O fi având el oare pui ?

Mă-ntreb, deşi nu pot pricepe ;

Cum sug ei oare, fără să se-nţepe

In ghimpii lui ?...

......................................................

Si-abia ciulindu-şi ţepile pe spate,-

Pe sub petunii grele de parfum,

Atras de noapte şi singurătate

Si-a căutat încet-încet de drum...