Translate

sâmbătă, 8 februarie 2014

Ocaziile speciale şi cadourile preţioase



Deoarece se apropie câteva sãrbãtori dedicate iubirii şi celebrãrii pãrţii feminine a populaţiei, lansez un mesaj umanitar cãtre toţi bãrbaţii, de toate vârstele, însuraţi sau debutanţi într-ale dragostei. Aş zice cã mai ales debutanţii trebuie sã ia aminte dacã vor sã pãşeascã cu dreptul pe calea spinoasã a înţelegerii gusturilor feminine în materie de cadouri.

Aşadar, în numele femeilor de pretutindeni, vă adresez rugămintea fierbinte de a nu ne mai face cadouri casnice de genul răzătoarelor multifuncţionale, oalelor care coc, fierb şi flambează concomitent, serviciilor de cristal moldovenesc, plicurilor cu bani cash (în disperare de cauză!), paharelor de inox pentru iarbă verde, chiloţilor de iarnă cu fund dublu, pijamalelor de frotir din obor, aparatelor cu aburi de curăţat covorul, dispozitivelor cu ultrasunete de alungat gândacii sau rolelor de curăţat scamele de pe pulovere. Astfel de cadouri utile aşteptăm din partea rudelor de sânge cărora li se permite orice deoarece ni le-a dat Dumnezeu.
Am să vă spun un mic secret despre încâlcita minte femeiască...Dacă o întrebaţi pe consoartă ce vrea de ziua ei şi vă răspunde drăgălaş că nu vrea nimic şi să nu cheltuiţi banii aiurea, să nu cumva să vă dea prin cap să apăreţi la uşă în ziua respectivă, fără un cadou, că e jale. Dacă vă răspunde că ar vrea totuşi ceva, acolo, orice, numai să fie de folos, să nu cumva să veniţi cu vreo ustensilă de preparat mâncare că sunteţi mâncaţi. Definitiv ! Există câteva lucruri pe care orice femeie adoră să le primească şi printre acestea, ba chiar la loc de cinste, se numãrã bijuteriile. Dacã vã dã prin cap sã invocaţi scuza aceea cu « nu mã pricep » sau « nu-mi place sã umblu prin magazine », sã ştiţi cã în ziua de astãzi nu mai funcţioneazã, existã magazinele virtuale, cu toptanul, dai click-uri şi ai o lume întreagã la picioare.
Intre două nivele de shooter sau planşe de strategie, intraţi pe beprecious.ro şi mizaţi pe o piesă de care orice femeie s-ar bucura, mai ales când arată atât de fermecător ca cele din magazin. Rafinamentul cadourilor propuse vă va asigura recunoştinţa veşnică a consoartei. Cel puţin o săptămână, garantat ! 
Este momentul sã vã dezvãlui lecţia numãrul doi. Dacã aţi optat pentru o bijuterie, nu alegeţi obiecte ieftine din plastic, lemn, imitaţii de perle, metale obisnuite. Poate costã mai puţin, dar efectul negativ este devastator. Sunt chiar mai rele decât o rãzãtoare!

Eu mi-am învãţat lecţia, deşi nu sunt bãrbat, am o mamã, prietene sau obligaţii cãrora le fac faţã cu succes, fãrã mare bãtaie de cap. Aleg bijuterii din argint cu pietre pretioase , piese fascinante datoritã sclipirilor misterioase şi design-ului impecabil. Nu existã femeie care sã rãmânã insensibilã la un asemenea cadou.
Pentru mama mea care împlineşte o vârstã exact în luna februarie aş alege aceastã brãţarã placatã cu rodiu şi împodobitã cu zirconii albe. Este un model stilizat cu flori, foarte potrivit doamnelor şi care exprimã frumos iubirea şi respectul.





Pentru prietena mea cea mai bunã aş alege acest colier placat cu rodiu şi decorat cu pietre de ametist fumuriu deoarece reprezintã o surprizã încântãtoare. 
 Colierul poate fi purtat ca în imagine sau desfãcut datoritã unui sistem cu magnet ce permite închiderea-deschiderea.


Pentru naşa mea de cununie aş alege niste superbi cercei cu topaz şi spinel, o combinaţie reuşitã de culori ce se potriveşte perfect unei ţinute de searã.
In incheiere vã prezint lecţia numãrul trei. Nu cumpãraţi de aiurea! Atunci când intraţi într-un magazin online de bijuterii, verificaţi acreditãrile. Iar beprecious.ro are destule: sigla “magazin de încredere” , autorizaţia ANPC pentru operaţiuni cu metale şi pietre preţioase, marca BNR pentru argintul 925. In plus magazinul oferã certificat de garanţie care atestã calitatea materialului, carataj pntru o parte din pietre, ambalaj şi transport gratuit pentru obiectele achiziţionate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.