Translate

sâmbătă, 22 martie 2014

Despre generaţii, vârste, cãrţi…



Nu ştiu de ce citesc alţii, dar mi-aduc perfect aminte cum şi de ce am început sã citesc eu - pe la 5 ani, în timp ce copilãream la ţarã, sub ochiul atent al bunicului meu! Cititul mi s-a pãrut o realizare extraordinarã, nu m-am lãsat pânã nu am stãpânit aceastã deprindere.
Ce fãceam eu mai târziu, pe vremea adolescenţei? Pãi, unul din lucrurile de temelie era uitatul la cartile din bibliotecã, în încercarea de a sistematiza modul haotic în care lecturam. Cu toptanul. Tin minte perfect biblioteca înaltã pânã în tavan a pãrinţilor mei. In afarã de colecţia "Biblioteca pentru toţi", de culturã generalã, restul purta amprenta clarã a gusturilor tatalui meu. Jumãtate din rafturi erau ocupate de cãrţi de rãzboi, un raft era dedicat clasicilor ruşi, partea de jos era bucşitã cu "Magazinul Istoric", operele lui Jules Verne şi diverse, iar la loc de onoare, la nivelul ochilor, uşor de ajuns, erau cãrţile de science-fiction, cãlãtorii şi mistere. Deci, ce vedeam zilnic în faţa ochilor? Rãzboi şi SF. Nu-i de mirare cã sunt cum sunt în prezent. Glumesc...

Dupã aceastã scurtã recapitulare a relaţiei mele cu cartea, întrebarea pe care în mod sigur aş auzi-o de la voi este: “La ce ţi-au folosit toate acestea?”
Rãspunsul poate fi descurajator pentru unii: “Din punct de vedere material la aproape nimic!”. Si iatã cum ajungem la “cestiunea” ridicatã de Editura ALL  - care ar fi motivele pentru care copiii ar trebui sã practice sportul lecturii, mai ales în aceste vremuri tulburi, în care numãrul de cãrţi citite te poate face mai degrabã ciudat în ochii multora?
Iatã-le pe ale mele:
1. Putere. Informaţia înseamnã putere. Nu asupra celorlalţi cum îşi doresc unii, ci asupra propriului destin. Cu cât ştii mai multe, cu atât reuşeşti sã-ţi învingi o groazã de temeri, depãşeşti situaţii mai uşor, înţelegi lucrurile în profunzime.
2. Susţinere. Uneori, în cãrţi, sunt descrise experienţe de viaţã similare cu cele pe care le-ai trãit şi tu. Constaţi cã nu eşti singur. Asta te întãreşte, te ajutã sã mergi mai departe!
3. Respect. Un om citit este întotdeauna recunoscut de ceilalţi. Chiar din momentul în care deschide gura. Indiferent cine sunteţi sau unde vã desfãşuraţi activitatea, o exprimare îngrijitã vã ajutã sã vã remarcaţi.
4. Relaxare. Atunci când citiţi aveţi sentimentul cã aţi mai aflat ceva, aţi fãcut un pas înainte. Faceţi corelaţii, puneţi lucrurile cap-la-cap, descoperiţi lucruri noi. Lumile imaginare vã ajutã sã evadaţi din cotidianul monoton şi deseori stresant. 
5. Copii sãnãtoşi. S-a demonstrat ştiinţific cã lectura combate obezitatea la copii. Le abate gândurile de la prostii, cum s-ar zice, le organizeazã viaţa, le deschide orizonturi, îi ajutã sã-şi defineascã ţelurile în viaţã, le oferã modele de urmat.
6. Imaginaţia. Cãrţile îi educã pe cei mici sã viseze şi sã-şi imagineze diverse situaţii. Mai târziu, dintre aceştia se vor alege inventatorii, scriitorii, cercetãtorii, adicã cei care duc civilizaţia mai departe.
7. Viitorul. O lume fãrã cãrţi nu are viitor. Cãrţile reprezintã mijlocul de transmitere a informaţiei. Existã bineînţeles şi televizorul sau internetul, dar sunt sporadice şi nu prea sigure. Si apoi, ce te faci atunci cand cade curentul?

Mã întreb câteodatã ce s-ar fi întâmplat dacã aş fi avut la dispoziţie enorma ofertã de carte din prezent. Nu mã jenez sã recunosc cã citesc cãrţi de aventuri din colecţiile dedicate adolescenţilor şi mi-a fãcut mare plãcere sã recitesc, pentru fiul meu, cele mai cunoscute cãrţi de poveşti. Fericitul de el va avea la dispoziţie numeroase titluri dintre care sã aleagã. Mie personal mi-au plãcut întotdeauna seriile în genul aventurilor fantastice din “Oksa Pollock” . Pericol, magie, super-eroi gata sã salveze lumea, creaturi malefice, totul pe fondul lumii moderne. Atenţie, supranaturalul este pretutindeni, chiar şi necredincioşii pot cãdea victime! Si ce este mai palpitant decât sã dai gata pe nerãsuflate un volum dupã altul şi apoi sã te chinui, într-o dulce nelinişte, în aşteptarea continuãrii?
Mã gândesc cã adolescenţii de astãzi tocmai acest lucru nu-l cunosc. Acel fior al unui final neaşteptat şi surpriza în faţa unui alt volum care rãstoarnã tot ce ai citit în cel dinainte. Copiii trebuie învãţaţi sã caute aventura, aşa cã, dacã ar fi sã duc o campanie de încurajare a lecturii, aş miza pe...necunoscut. In primul rând aş înfiinţa un club de lecturã al spiritelor aventuroase. De fapt, ar trebui sã existe un astfel de club în fiecare şcoalã! De fapt, o editurã ca ALL chiar ar putea avea o astfel de iniţiativã pentru mai multe şcoli. 

Aş oferi clubului, din partea editurii, un numãr de volume I  din “Soboratii” , sã zicem. Aş da ca temã copiilor din club sã citeascã aceastã carte pânã la urmãtoarea întâlnire a clubului. La întâlnire aş ruga copiii sã-şi împãrtãşeascã impresiile despre aventurile citite, apoi i-aş ruga sã aştearnã pe un caiet special, sã-l numim “Jurnalul clubului de lecturã”, o povestire scurtã despre ce îşi imagineazã ei cã urmeazã sã se întâmple în volumul II. Acesta ar fi un soi de competiţie. La a treia întâlnire, fiecare va citi cu voce tare povestirea, iar în urma votului se va alege povestirea cu cele mai frumoase aventuri. Câştigãtorul ar putea fi premiat cu toatã seria de cãrţi aflatã în discuţie.
Aş încheia spunând cã zilele trecute am auzit din gura unui tãtic, chiar la şedinţa de la şcoalã, cu referire la nişte cãrţi de copii pe care ar fi trebuit sã le cumpãrãm, întrebarea: “Da’ folosesc la ceva?”. Dragii mei, nu puneţi niciodatã întrebarea asta! Este penibil...

Acest articol participa la Spring SuperBlog 2014 






4 comentarii:

  1. Şi la mine în biblioteca sunt preponderent carţi de război şi S.F.-uri! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine s-au mai echilibrat cu documentarele si horror-ul dupa revolutie

      Ștergere
  2. Nu am citit nimic din seria acestor sf-uri. Par interesante. Un om citit nu se va simti niciodata inferior nimanui pentru ca intotdeauna va avea habar sa lege 3 despre orice si oricine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde de personalitate, unii nu vad nimic deosebit in sf-uri dar asta nu inseamna nimic...Nici eu nu citesc de dragoste si asta nu inseamna ca sunt vreo insensibila...Ai zis bine cu omul citit!

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.