Despre omul DELACO şi cea mai bunã brânzã din lume

Pe Toni Delaco îl cunoaşteţi din reclamele la brânzeturile cu acelaşi nume şi vã provoc sã mãrturisiţi cã, în primul moment, dacã v-ar chestiona cineva cu privire la identitatea domnului în cauzã, aţi rãspunde fãrã şovãialã cã este un actor angajat pentru un rol. Ba, dacã v-aţi gândi mai bine, aţi putea sã afirmaţi cã simpaticul personaj a jucat şi în ceva filme de televiziune, vã stau pe limbã, dar nu le puteţi numi chiar în acest moment. Ei bine, nu le puteţi numi pentru simplul motiv cã acestea nu existã! Toni Delaco, în ciuda simţului dramatic şi a apariţiei repetate în clipuri publicitare, este totuşi un om de afaceri, nu un artist. Dar “afaceristul” este perfect disimulat în “om de scenã”. Toni Delaco este pur şi simplu “copoiul” afacerii DELACO, supranumit şi Naşul Caşcavalului din România. Am zis “copoi” deoarece, aşa cum declara chiar el, “cunoaşte un million de lucruri despre brânzã” şi este mereu la vânãtoare, încercând sã aducã pe piaţã cele mai bune varietãţi.  Dorinţa de a fi şi imaginea afacerii sale reprezintã amãnuntul ce îl scoate din anonimat pe domnul în cauzã. Toni este un întreprinzãtor citit la modul cel mai serios cu putinţã, un sensibil la modul cel mai romantic cu putinţã şi o persoanã care ştie cu adevãrat sã ...scrie. Sã scrie la modul cel mai literar cu putinţã! (Inainte de a afla “hramul” omului, eu am descoperit texele pline de umor şi sensibilitate postate pe blogul firmei Delaco sau interviurile de pe alte site-uri).

Am facut acest preambul deoarece altminteri nu aţi înţelege unele hotãrâri surprinzãtoare ale complexului personaj, cum ar fi aceea de a porni într-o “personal quest”, o aventurã sabaticã ce a acoperit 60 de ţãri şi 100.000 de kilometri, din Mongolia în Uruguay, din Australia în Africa de Sud.

Poate vã întrebaţi ce Doamne iartã-mã înseamnã “sabaticã”, cã probabil vã sunã ca un ritual ţinut la ceas de noapte, într-un décor gothic, condimentat cu stele magice desenate cu creta pe pardoseli de marmurã neagrã. Nu, nu este manifestarea vreunui cult dubios, este doar o practicã destul de uzualã în cele strãinãtãţuri, aceea de a-ţi acorda o pauzã de activitate atunci când simţi cã nu mai ai direcţie, motivaţie, scopuri. De obicei este o bunã ocazie de a te rupe de viaţa obişnuitã şi de a pleca “în lumea largã”, cu ţelul de a descoperi alte civilizaţii şi experienţe şi, în acest fel, de a te redescoperi pe tine însuţi.

Numai ca Toni a încãlcat regula de aur a “anului sabatic” şi a considerat ca are nevoie de mult mai mult timp, aşa cã globetrotterismul lui s-a lungit pe parcursul a nu mai puţin de 5 ani. Cu folos însã! Toni a cãutat cea mai bunã brânzã din lume. Mda, daca nu sunteţi un fan brânzã înrãit chiar cã nu puteţi înţelege acest demers. Eu pot. N-am ratat aproape nici un sortiment de pe piaţã, iar pofta şi curiozitatea mã motiveazã sã degust tot ce este nou. Pãi, cum sã nu-l susţin pe Toni care a strãbãtut lumea în toate direcţiile, ca sã-mi aducã mie (da, o iau la modul personal) cea mai diafanã, senzualã, adorabilã brânzã de pe mapamond? Intre noi fie vorba, am impresia cã descoperirea brânzeturilor de calitate s-a contopit pe undeva cu dorinţa mai intimã a lui Toni de a dezlega eternul mister feminin, aluziile dânsului cu privire la subiect dezvãluind câte ceva în acest sens. Probabil este influenţa peninsulei italice, locul unde a petrecut o parte din viaţã. Dar ce este extraordinar în asta? In fond, cine iubeşte brânza iubeşte şi femeia şi va savura în egalã mãsurã vâltoarea de emoţii, arome şi viziuni pe care ţi-o stârneşte contactul cu amândouã.

Dacã vã întrebaţi care a fost rezultatul aventurii de 5 ani a lui Toni, vã mai ţin niţelus în suspans, nu de alta, dar ştiţi cum este vorba, nu destinaţia conteazã, ci cãlãtoria în sine. Pãi, cum ar fi sã vã informez scurt cã una dintre cele mai bune brânze este cheddar-ul englezesc, fãrã sã aflaţi epopeea palpitantã a degustãrii celei mai puturoase brânze din lume, Vieux Lille, în cel mai renumit magazin de profil din Marea Britanie? Nu, finalul nu are niciun farmec fãrã poveste... Aşadar, ce valoare au topurile de pe internet când surprizele “loco” sunt atât de copleşitoare ca senzaţii? Japonezii i-au oferit lui Toni brânza tempura, dar una este sã auzi despre ea şi alta este sã o deguşti de pe o masã autohtonã, sã o pescuieşti dintr-o supã curry cu taiţei, sub privirile curioase ale indigenilor care aşteaptã sa-ţi surprindã reacţiile, deşi simţi cã n-ai putea în veci sã dai pe gât “o bucatã de talpã de tenis chinezesc”.

Si tot aşa… Sbrinz şi Sap Sago verde cu aroma de ierburi în munţii elveţieni cei ninşi de zãpezi din basme, khachapuri cu brânzã în Sankt Petersburg, halloumi într-o milonga argentinianã, ciocolatã caldã cu brânzã-moftul columbian, gorgonzola de Wall Street, byaslag de yak de Gobi şi din când în când o rãbufnire de revoltã ca în sãrbãtoarea de la Pamplona unde oamenii aleargã (sunt alergaţi) de tauri. Aş zice cã Toni a cãutat-o cu lumânarea, brânza idealã vreau sã zic, nu ştiu la ce concluzie a ajuns, dar am o vagã bãnuialã…Sã nu uitãm cã din Italia a adus caşcavalul cu usturoi şi busuioc, dupã India l-a lansat pe cel cu piper verde, iar vizita în Elveţia l-a inspirat în privinţa emmentalerului.

Am vorbit mult despre Toni Delaco, dar nu ai cum sã nu faci asta dacã vrei sã desluşeşti alegerile sale. Dacã e sã fac o micã anchetã despre “cea mai bunã brânzã” descoperitã de el, încã secretã, şi care va fi lansatã în luna decembrie, aş începe de la indiciile de mai sus. Când vine vorba despre femei şi brânzã, Toni pare sã amestece puţin lucrurile, trage spre latura exoticã, dar fãrã sã renunţe la sãnãtosul echilibru natural. Cu alte cuvinte, îi plac rafinamentele, dar nu cele construite pe excentricitãţi şi artificii, ci mai degrabã cele izvorâte din tradiţie. Ingrediente prietenoase, acestea sunt cuvintele de ordine şi la brânzeturi şi la femei.

Nu-l condamn! Pentru mine, o brânzã bunã este cea care potenţeazã şi aroma unui castron de macaroane, şi o supã de pui cu gãluşte, şi un aluat fin, şi o salatã de fructe cu avocado, şi un banal sandwich cu roşii. Brânza trebuie sã fie versatilã, sã o redescoperi cu fiecare mod de a o folosi. Si chiar sã te stimuleze sã încerci combinaţii nemaipomenite numai de dragul de a experimenta gusturi noi. Dar ca sã o poţi folosi atât de divers, brânza trebuie sã aibã consistenţa potrivitã: sã curgã, dar nu sã plouã, sã se topeascã, dar nu sã se descompunã, sã mângâie, dar nu sã se fleoşcãiascã, sã fie fermã, dar nu de piatrã. Hm, parcã vorbesc din nou despre femei…

Iar mirosul…mmm…mirosul trebuie sã trezeascã amintiri despre locuri în care ai fost şi dorinţe despre locurile în care vrei sã ajungi. Mirosul trebuie sã fie avangarda deschizãtoare de drumuri, în cazul acesta sã te facã sã salivezi numai din ce amuşinezi de la distanţã.

Pe de altã parte, o brânzã trebuie sã exprime ceva din istoria unui loc, din modul tradiţional de a gãti, din practicile unui popor. Si, ţinând cont cum s-a lins pe degete domnul Toni, aş paria pe ceva în genul schabziger-ului elveţian, în orice caz de prin acea parte a lumii. Nu neapãrat din cauza celebritãţii brânzeturilor elveţiene, ci mai ales datoritã “condiţiilor de mediu” asemãnãtoare cu ce se întâlneşte pe la noi: aer ozonat, iarbã grasã şi frumoasã, linişte. Factorul X ar fi…culoarea. Schabziger este verde, puţin neobişnuit pentru meleagurile noastre, dar cu atât mai apetisant. Votez pentru culoare!

Pentru mine, brânza idealã este cea care îţi stimuleazã imaginaţia, indiferent în ce direcţie ar apuca-o gândurile tale cele mai ascunse.

In speranţa cã v-am trezit curiozitatea, vã invit sã vã faceţi propriul profil de fan brânzã şi sã descoperiţi care va fi cea mai bunã brânzã propusã de Toni Delaco în luna cadourilor.