The Hobbit: An Unexpected Epilation

Asearã mi-am luat douã ore sabatice (cã tot am vorbit în postul trecut despre genul acesta de pauzã în activitate, iar un an zãu cã nu-mi permit) şi m-am uitat la unul dintre filmele pe care le folosesc pe post de terapie (complementarã) de relaxare, adicã la Hobbitul. In funcţie de dispoziţia de moment, vizionez una dintre cele trei pãrţi şi pentru cã tot se anunţã la tv, sãptãmâna viitoare dacã nu mã înşel, cã se va difuza ultimul film din serie, am zis sã rememorez întâmplãrile (pe care oricum le “rememorez” cam odatã pe lunã). Aşadar, m-am delectat cu “An Unexpected Journey”.

Poate vã întrebaţi ce mã atrage atât de tare la genul fantasy, în afarã de faptul cã îţi spalã niţeluş creierul şi te rupe de realitatea cea durã. In fond, sunt poveşti de adormit copiii, cu intrigi simple în care binele general învinge rãul şi mai general, iar personajele sunt bine conturate, fãrã prea mari dileme morale sau tendinţe accentuate de introspecţie inutilã. Pãi, tocmai acesta este motivul! Chiar simt nevoia sã-mi golesc periodic mintea de orice urmã de griji. Ca motive secundare, dar nu de lepãdat, ar fi spectaculozitatea scenelor, efectele speciale elaborate, peisajele mãreţe şi…actorii. Mda, aş fi ipocritã sã nu recunosc cã producãtorii au ales nişte actori, tot unul şi unul, nu numai foarte apreciaţi în profesia lor, dar şi charismatici foc, chiar dacã au eludat astfel unele canoane de imagine din legendele popoarelor.

Una peste alta, filmele acestea presupun o muncã de echipã uriaşã şi asta ar fi suficient ca sã-şi merite aprecierea celor mai exigenţi critici. Nici nu cred cã noi, spectatorii, ne-am putea imagina vreodatã câte amãnunte guverneazã realizarea unei pelicule de asemenea amploare spaţialã. Chiar asearã, dupã ce terminasem cu vizionarea şi doream sã prelungesc senzaţia de bine, refuzând sã-mi amintesc cã trebuia sã aştern masa pentru pentru cinã-o treabã tare nesuferitã- m-am mai distrat puţin cãutând pe net figurile actorilor din film, nu de alta, dar mi se pare miraculos ce transformãri fizice suferã aceştia pentru a intra în pielea personajelor, un adevãrat tur de forţã în machiaj şi costumaţie.   

In schimb am avut o micã revelaţie legatã de împãrţirea personajelor în bune şi rele. Aţi observat vreodatã cã cei buni sunt întotdeauna pãroşi (de diferite grade!), în timp ce rãii sunt chelioşi cu toţii? Asta mi-a adus aminte de Spânul cel cu douã feţe din vechile noastre basme…Uite cã si alţii vãd problema în acelaşi fel. Deşi studiile au arãtat cã bãrbaţii cheli exercitã o atracţie inconştientã asupra sexului slab datoritã nu ştiu cãror calitãţi spirituale şi fizice …hi,hi…

Dar sã revenim la oile noastre hollywoodiene. In seria Hobbitul îi avem pe cei buni, hobbiti, gnomi, elfi, oameni, toţi cu plete, bãrbi şi exces de pãr pe corp şi îi avem pe cei rãi, orcii, creatura Gollum, trolii de peşterã, goblinii care sunt lipsiţi aproape complet de aceastã podoabã.

“Ei, na, şi ce-i cu asta?” veţi întreba, poate un pic exasperaţi de aceastã observaţie aparent minorã. Ia gândiţi-vã câte personaje apar în aceste filme, numai figuraţie câtã este! Si majoritatea sunt barbati.  Chiar nu vedeţi cât efort a fost depus pentru a­­-i "pãrui" pe unii şi pentru a-i "despãrui" pe alţii?! Cu pãrul în exces e mai simplu: peruci, mustãţi şi bãrbi naturale, fire lipite pe dosul mâinilor şi pe labele picioarelor…Dar cu spânii de ocazie e muuuult mai complicat. Mai ales cã brutele acelea rele umblã pe jumãtate dezbrãcate. Pe cap mai fixezi o cheliuţã artificialã, dar pe corp e nevoie obligatoriu de ceva metode epilatoare. Ca sã nu mai spun cã vorbim de barbaţi, adicã de unii care nu prea rabdã sã li se smulgã perii cu cearã şi oricum ar fi o torturã sã-i obligi sã facã asta pe tot corpul şi pe toatã durata filmãrilor. Poate s-au ras, dar senzaţia de mâncãrime datã apoi de creşterea firelor aspre este de nedescris aşa cã…

Si acum întrebarea: cum au convins organizatorii o armatã de sensibiloşi sã-şi dea jos pãrul de pe ei? Ziceţi şi voi dacã acesta nu este unul dintre misterele şi marile realizãri din culisele acestui film!

Mã gândesc cã echipa de casting a trebuit sã aibã criterii extrem de clare la alegerea actorilor, iar cei care au participat la probele pentru rolurile lui Azog Pângãritorul sau Bolg, au trebuit sã treacã peste încercãri şi sã rãspundã la întrebãri încuietoare de genul:

“Vã rugãm sã vã daţi jos cãmaşa şi pantalonii”

“ De câte ori pe lunã vã epilaţi?”

“Ce pãrere aveţi despre epilarea totalã?”

“Numiţi câteva metode de îndepãrtare a pãrului de pe corp!”

“Aţi fi dispus sã încercaţi epilarea definitivã?”

“Stiţi în ce constã epilarea laser?”

“Ce principiu stã la baza epilãrii IPL?”

“Care este ciclul de creştere al pãrului?”

“Ce pãrere are prietena/soţia dvs. despre faptul cã vã epilaţi?”

Etc.

Chiar sunt convinsã cã un actor, oricât de bun ar fi fost, n-ar fi avut şanse de reuşitã dacã nu ar fi fost cât de cât la curent cu problemele teoretice ale epilãrii şi parcã îl vãd pe neo-zeelandezul Manu Bennett, cel atât de lãudat pentru interpretarea orcului Azog Pângãritorul, cum a recitat cu multa convingere despre dispozitivul cu luminã pulsatã IPL şi teoria fototermolizei selective, despre melanina din firul de pãr şi despre cele trei faze ale creşterii acestuia. Ba, chiar aş bãga mâna în foc cã energicul tânãr a avut contracandidaţi serioşi şi nu numai muşchii sau pregãtirea combat, dar şi cunoştinţele sale avansate în domeniul epilãrii l-au ajutat sã capete rolul.

Cred însã cã cei mai solicitanţi au fost elfii. 

Personajele sunt atât de frumoase, o frumuseţe spiritualizatã, încât au necesitat efort dublu: pãr mai lung şi vopsit pe cap, dar piele luminoasã, extra-finã, netedã şi curatã în rest. O adevãratã provocare! De Orlando Bloom în eroul pozitiv Legolas nu vã mai spun, dar ia sã vã uitaţi la Lee Pace cum aratã în realitate şi apoi cum a fost metamorfozat în regele elf Thranduil, sã vedeţi ce tur de forţã în…epilare.

Astfel de probleme trebuiau rezolvate prin clauze contractuale care sã stipuleze clar drepturile actorilor la un proces cu rezultate optime. Probabil unele dintre paragrafele contractului sunau ceva de genul:

“Art.15. Angajatul are dreptul la o epilare fãrã durere.

Art.16. Se va asigura accesul liber al angajatului la cel mai sigur şi eficient dispozitiv de epilare cu tehnologie Home Pulsed Light, dotat cu senzor inteligent de nuanţã pentru obtinerea rezultatelor dorite de îndepãrtare permanentã a pãrului corporal şi facial, fãrã riscul apariţiei de arsuri la nivelul pielii.”

Ei, în condiţiile astea, sã tot fii actor!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.