Translate

miercuri, 10 iulie 2019

Nici o zi fara lotiune tonica!

Si nici fara lapte demachiant! Mai ales vara... Si de preferinta fara alcool, fara parabeni, fara phenoxiethanol, fara parfum, fara coloranti... Va spun eu de ce: daca aveti pielea sensibila si reactioneaza urat la caldura, se irita de la transpiratie, se ingrasa sau se usuca prea tare, se umple de bubulite, va mananca sau altceva, nu vreti sa mai bagati si ceva chimicale inutile peste...

Acuma, avand o anumita varsta si stiind cat ma chinuie caldura, pe mine si pe alte cucoane in aceeasi situatie, sunt tare prudenta cu produsele cosmetice care ajung pe tenul meu. Acum treizeci de ani as fi fost mai nepasatoare, nu aveam problemele de acum, dar nici nu transpiram asa de tare. Pentru mine, transpiratia fetei este cel mai mare dusman al sanatatii pielii in zilele toride. Dupa ce toata ziua ma chinui sa tamponez cu servetele apa care tasneste din mine, seara constat ca praful lipit de fata a facut ravagii si am nevoie de o curatare blanda, care sa indeparteze iritatiile pana dimineata cand trebuie sa ies din casa. Din acest motiv, m-am obisnuit sa port in geanta o sticluta in care torn putina lotiune tonica. Candva, pe parcursul zilei, la serviciu, imi sterg fata cu o lotiune fara de nici unele, cum scriam la inceput. Iar rezultatele se vad. Nu ma mai prinde seara scarpinandu-ma pe fata, plina de nervi. 

Paradoxal, desi am ten mixt, daca folosesc apa prea dura de la chiuveta pentru a ma spala, constat ca acesta se usuca prea tare, mai ales in zona pometilor, asa ca sa-mi dau pur si simplu cu apa pe ochi nu este o solutie. O lotiune tonica are avantajul ca hidrateaza, curata si calmeaza in acelasi timp. Daca sunteti genul care va faceti un machiaj mai elaborat la serviciu, atunci puteti sa turnati cateva picaturi pe o batista si doar sa va tamponati usor fata, fara sa stergeti, oricum va veti inviora.

Iar cand vine vorba de calmare, greu veti gasi produse mai eficiente decat cele cu miere. Mierea este bogata in proteine vegetale, minerale, vitaminele B si C.  Daca ii adaugi si propolisul cu efect antibacterian, uleiul de menta antiinflamator si extractul din flori de salcam hidratant ai obtinut o formula perfect echilibrata pentru pielea cu probleme. Formula o gasiti in produsele cosmetice Apidava, lotiunea tonica purifianta fiind naturala, numai buna pentru uz intens, mai ales in timpul verii.
 

Ca trebuie sa o lasi mai moale cu machiatul in zilele caniculare este normal, totusi, daca nu concepeti sa iesiti pe usa fara sa aratati intr-un anume fel, este musai sa va ganditi ce lapte demachiant tineti in casa. Conditiile sunt aceleasi ca la lotiune, iar Apidava propune si in acest caz un lapte demachiant complex, cu unt de shea, ulei de masline, ulei de jojoba, propolis, miere si ceara de albine.

Formula este atat de buna incat poate inlocui cu succes crema de fata la persoanele cu ten mixt sau gras, depinde in ce etapa a ritualului de seara o folositi. Efectele prognozate sunt de curatare, tonifiere, hidratare, prevenirea imbatranirii premature a pielii si stimularea circulatiei.

As zice ca cele doua produse sunt indispensabile atunci cand plecati in vacanta. La munte sau la mare, soarele de vara este la fel de tare, iar voi va doriti un bronz placut, natural, nu arsuri inestetice pe ochi. De efectele radiatiilor solare asupra pielii nici nu mai vorbesc! Asadar, purtati aceste produse si in bagajul pentru plaja, vor fi eficiente impotriva aerului si apei sarate, a razelor necrutatoare, vor atenua senzatiile neplacute de arsura la nivelul fetei si vor face pielea sa se vindece mai repede. Stiti voi, mierea este traditionala in vindecarea arsurilor si pe buna dreptate!

Lotiunea tonica purifianta si laptele demachiant Apidava sunt ambalate in recipiente de 200 ml, inchise la culoare, au un miros natural, relaxant, iar preturile sunt mai mult decat avantajoase. Fac parte din acea zestre de produse cosmetice romanesti extrem de bune si de accesibile. Iar mie imi place teribil sa incurajez utilizarea produselor autohtone. Va invit sa le incercati!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.