Translate

vineri, 18 octombrie 2013

Love story cu parfum de femeie



INVITATIA
Maria privea stupefiatã mesajul de pe ecranul calculatorului.
“Noi ne întâlnim în centru, pe la 7…Vii şi tu?”
O întrebare nevinovatã în aparenţã, cu implicaţii majore în realitate. Işi sãltã cu un deget ochelarii de pe nas. Avea 17 ani, o mutrişoarã de şoricel şi o pereche de ochelari fumurii. Rãmãsese pironitã pe scaun, neştiind dacã e cazul sã scrie ceva…mesajul de pe ecran cerea totuşi un rãspuns. Se întrebã dacã expeditorul vorbeşte serios sau vrea doar sã fie amabil. Il cunoştea pe Raul de la grãdiniţã. Frumuşel şi obraznic încã de pe-atunci, era superficial ca mai toţi bãieţii de vârsta lui. Il reîntâlnise, neaşteptat, pe culoarul liceului. Nu-şi pierduse nici şarmul, nici obrãznicia din copilãrie. Se bucuraserã de revedere, dar nu cu exuberanţã. Se înstrãinaserã şi nu aveau mai nimic în comun. Ea era timidã, ştearsã şi discretã, el avea nenumãraţi prieteni, chef de distracţie şi o fire nepãsãtoare. Si prea multã veselie pentru gustul ei!

INDOIELILE
Işi muşcã buzele. Nu putea sã ia o hotãrâre. Deşi camera era în semi-întuneric, nu îşi dãduse jos ochelarii fumurii. Ii folosea ca pe o pavãzã între ea şi restul lumii. Nici mãcar nu avea o miopie pronunţatã, dar se agãţase de acest mic defect şi de ochelari, ca de un colac de salvare.
Degetele i se mişcarã încet peste tastaturã. Sterse cuvintele, le scrise din nou, zãbovi îndelung asupra lor…Sterse din nou totul, cu furie. Era furioasã pe laşitatea ei, pe firea ei care alegea întotdeauna cea mai comodã variantã. Scrise iute un “am sã vin” scurt şi trimise mesajul, ţinându-şi rãsuflarea. Era prima datã când un bãiat o vedea ca pe o fatã şi nu ca pe o maşinã de fãcut teme.
Gândul cã în acea zi era obligatã sã fenteze şablonul o enervã dintr-o datã. Ce avea ea în comun cu tinerii aceia? Erau atât de diferiţi încât parcã ar fi fãcut parte din specii distincte. Intrã brusc în panicã. Ar fi vrut sã-şi retragã mesajul, sã se dezicã, sã spunã cã a fost o greşealã, cã are de fapt alt program. Dar ce va crede Raul despre ea? Cã este o mironosiţã, tocilarã, încuiatã, fricoasã, o fiinţã imaturã. Ea nu suporta ca cineva sã o judece în acest fel.
Ieşi în fugã din camera ei.

PREGATIREA
"Mamã…” se auzi o voce şovãielnicã.
Femeia ridicã ochii din vraful de hârtii împrãştiate pe toatã masa din sufragerie. Era ocupatã cu “operele” elevilor sãi, ca întotdeauna. Işi privi fiica şi o luminiţa îi înflori în ochi.
“ S-a întâmplat ceva?”
“Nu…adicã DA! Adicã nu, nimic deosebit…Pot sã ies în dupã-amiaza asta puţin?” turui Maria agitatã.
Mama ei o privi atentã, neînţelegând unde bate.
“Unde sã ieşi?”
“ Trebuie sã mã întâlnesc cu nişte prieteni pe la 7…nu stau mult.”
Femeia clipi repede, nevenindu-i sã-şi creadã urechilor. Maria NU ieşea niciodatã cu prieteni.
“Aaaaa, da, cum sã nu!” confirmã repede de parcã i-ar fi fost fricã ca fiica ei sã nu se rãzgândeascã.
Maria inventariase toate hainele ei “bune” din şifonier, o adunãturã pestriţã de fuste lungi, pulovere lãlâi, bluze cuminţi şi ghete Motanul-Incãlţat. Nimic suav, delicat, transparent, decoltat…sexy!!! Fereascã Sfântul! Le vedea de-abia acum în adevãrata luminã: banale, bãtrâneşti, anoste…ciudate! Nu era de mirare cã lumea o cam ocolea pe la şcoalã. Parcã avea un stol de molii dupã ea.
Simţi cum o copleşeşte disperarea.
“Mamã, ce mã fac? Cu ce mã îmbrac?!!!”
“Gãsim noi ceva…” rosti blând mama ei, luând-o de mânã.
Pentru prima data fata se privise lung în oglindã şi nu-i plãcuse deloc, dar deloc, ceea ce vãzuse. Mama sa o convinse sã-şi prindã pãrul moale, castaniu, într-o coadã cochetã.
“Stai un pic…”  zise mama şi îi luã cu delicateţe ochelarii de pe nas, dând la ivealã nişte ochi cãprui, minunaţi.
“ Dar nu vãd!”
“ Ba da, vezi”
Maria se privi din nou în oglindã. Se simţea descurajatã. Era schimbatã, dar încã departe de imaginea pe care şi-o dorea. Nu avea sã o bage nimeni în seamã, ca de obicei.

SECRETUL
Mama ţinea în palme o sticluţã roz. Maria oftã. Cunoştea mitul despre puterea parfumurilor . Nu credea însã cã o dârã de miros poate schimba ceva într-o situaţie atât de lipsitã de orice speranţã. Se lãsã copleşitã de adierile de frezii, mandarine, ambrã, cu sentimentul unei profunde inutilitãţi.
“Ajunge, mama, nu-l mai irosi...”
“Te înşeli! Nimic nu este în zadar, ai sã vezi...”

INTALNIREA
Când ajunse aproape de arteziana din centru, Maria era într-o stare de surescitare greu de descris. Se opri o clipã lângã statuia din colţul strãzii. Işi pipãi coada castanie, îşi îndreptã jacheta. Undeva, de partea cealaltã a scuarului, rãsunau râsete şi exclamaţii voioase. Fãcu ultimii paşi cu umerii zgribuliţi, în ciuda aerului cãlduţ, de toamnã târzie.
Grupul vesel ocupa douã bãnci aşezate faţã în faţã. Bãieţii schimbau replici cu subînţeles, iar fetele chicoteau la fiecare aluzie. Işi puseserã în acţiune tot arsenalul seductiei ...
Maria se opri dezorientatã. Nu recunoştea feţele şi, mai ales, nu-l zãrea pe Raul. Oare înţelesese greşit ora? Oare fusese doar o glumã crudã? Il cunoştea atât de puţin încât nu-i vãzuse superficialitatea?
“Uite cã ai venit totuşi!” auzi o exclamaţie în spatele ei. Fata tresãri, rãsucindu-se iute. Raul era acolo. Singur...Râzând...Ghicindu-i gândurile...O privi surprins, constatând lipsa ochelarilor .
“Nu mai e nimeni cu mine. Va trebui sã mã ierţi. Am minţit puţin, altfel nu cred cã ai fi acceptat sã vii. ”
Maria simţi un nod în gât şi nu fu în stare sã rãspundã decât un “bine” sfios. Pornirã încet pe una dintre alei. Ea încercând sã descifeze misterul invitaţiei, el pãrând sã nu-şi gãseascã cuvintele. Raul renunţase brusc la vorbe şi la super-puterile pe care i le dãdeau acestea. Pãrea mai degrabã absorbit de...parfumul ei, cãci nu se putea abţine sã se aplece tot mai mult spre ea în timp ce se plimbau.
Merserã mult timp în tãcere, pânã la epuizare. Se despãrţirã laconic, fãrã ca vreunul sã înţeleagã ce se întâmplase cu ei în acele ore. O întâmplare banalã, cu un final aşteptat.

EPILOG
Câţiva ani mai târziu Raul avea sã-i mãrturiseascã Mariei adevãratul motiv pentru care o invitase în acea zi. Stia cã fata participã la orele de pregãtire pentru fizicã, iar el avea mare nevoie de notiţele ei ca sã-şi îndrepte nota şi reputaţia în faţa profesorului. Numai cã toate socotelile lui fuseserã date peste cap de un….parfum. Nu se aşteptase la asemenea atac « mârşav » din partea ei. Acum era deja prea târziu. Aveau alte planuri. Impreunã de data aceasta.

Acest articol participa la SuperBlog 2013.

 

6 comentarii:

  1. Foarte frumoasă poveste! Da, un mic "amănunt" poate schimba totul! De data aceasta într-un mod tare frumos.

    Weekend plăcut! :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos ! Ca-n povesti ! Uratica si sfioasa ia lozul cel mare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde...ca dl.Raul era cam flusturatic...

      Ștergere
  4. Frumos! :) si mie mi-a placut povestioara ta, bafta! :)

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.