Translate

vineri, 18 octombrie 2013

O semnãturã pe ştampilã



Stau la uşa lui Big Chef. E coadã. Secretara mã priveşte condescendentã. Dincolo de uşa Templului se întrezãreşte o umbrã. Taci, cã ãla dinãuntru se îndurã sã iasã! In sfârşit! Incepusem sã dârdâi pe scaunul cu tapiţeria roasã şi decoloratã de câte funduri s-au hârjâit pe ea. Clanţa coboarã centimetru cu centimetru, punându-mi greu rãbdarea la încercare. Trebuie sã fiu pregãtitã...Strâng hârtiile cu degete amorţite de frig şi dau sã mã ridic.
Apoi, ca într-o comedie mutã, în timp ce eu ajung la poziţia bipedã, gata de sprint, iar uşa se crapã cu încetinitorul, din dreapta mea ţâşneşte, fãrã pic de fairplay, silueta întunecatã a contabilei.
“Am ceva urgent de semnat”, îmi aruncã din colţul gurii şi îmi taie faţa cu agilitate. Mda, e mai tânãrã decât mine... Pânã sã apuc sã protestez, uşa se deschide de tot, persoana iese, contabila se strecoarã, iar eu rãmân cu buza umflatã, tot în frigul din secretariat. Asistenta “menajerã” mã priveşte. Tot  înţelegãtoare. Stau încã o turã, cum s-ar zice.
Acesta este un scenariu zilnic. Bineînţeles cã reuşesc sã pãtrund, în cele din urmã, pe teritoriul interzis şi sã dau ochii cu Big Chef. Dupã care se deruleazã alt scenariu. Tot zilnic!
Boss-ul ãl mare mã invitã sã ocup un loc în spaţiu, la masa rotundã a împãcãrii. Ii întind oarecum timoratã hârtiile. Prima citire e din doi în doi, adicã se uitã dacã hârtia este esteticã. Nu ştiu cum e, dar aşa o fac de ani de zile şi nici un alt Boss n-a avut ceva de obiectat. Apoi începe sa o lectureze mai amãnunţit. Este momentul sã-i turui istoricul, de ce o scriu aşa şi nu altfel, de ce e data de ieri şi nu de azi, de ce am scris trei fraze în loc de patru. Se mai gândeşte un pic. Mediteazã. Mã întreabã de ce e musai sã facem hârtia asta. Trag aer în piept, îmi pun platoşa imaginarã şi o iau de la cap cu explicaţiile. Numai cã pun ideile în altã ordine,  vorbesc invers ca Yoda. Tine întotdeauna! Boss-ul şovãie o clipã, copleşit şi depãşit de logica mea imbatabilã, cedeazã nervos, cã nu pricepe nimic şi, ca sã scape de mine, semneazã. 

Stampila Trodat
 Il vãd cã nu e prea lãmurit, aşa cã înşfac hârtia, dotatã acum cu preţioasa semnãturã, şi o zbughesc pânã nu se razgândeşte. Ma opresc triumfãtoare la biroul secretarei, apuc stampila instituţiei şi o trântesc, cu un rânjet diabolic pe semnãtura mult-râvnitã. Am înregistrat prima victorie pe ziua de azi.
Ajung în birou dupã vreo trei sferturi de orã. Taman la timp ca sã constat cã dragii mei colegi începuserã sã-şi împartã bunurile mele pãmânteşti, crezând cã nu mã mai întorc. Citesc o oarecare dezamãgire pe chipul lor. Fiind penurie de biroticã, sperau sincer sã se aleagã cu ceva. In general, de câte ori dispare cineva, natural sau nu, din instituţie, se dã o micã bãtãlie (civilizatã!) pe posesiunile acestuia.
Mã aşez la birou şi încerc sã-mi revin. Data viitoare s-ar putea sã nu mai fiu atât de victorioasã. Boss-ul are toane, uneori gãseşte chichiţe şi se lasã greu convins. Un adevãrat calvar! In cele mai dramatice situaţii nu vrea deloc sã semneze, punându-ne nervii pe jar. 


Trebuie sã-l înţelegem şi pe el! Se simte ca o maşinã de semnat, manipulat, fentat, dus cu zãhãrelul, întors ca la Ploieşti. Are şi el mândria lui. E drept cã şi salariul e substanţial mai mare, dar nu-i uşor sã-ţi pui numele pe lucruri despre care habar n-ai. Si uite aşa, într-o bunã zi nasoalã, o colegã a rãbufnit nervoasã: “Fir-ar! Mai bine aveam o ştampilã cu semnãtura directorului”. Genial, nu? Vã daţi seama cât timp ar putea fi câştigat? Ce senini am fi toţi angajaţii la sfârşitul programului? Da, dar vã daţi seama ce implicaţii ar exista?
Pãi, dacã avem o ştampilã cu semnãtura directorului, la ce ne mai trebuie director?
Am zis!

Acest articol participa la SuperBlog 2013 


9 comentarii:

  1. :))) Vedeate-aş director(directoare)! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In veci! Tre' sa ai o gena pentru chestia asta. La mine lipseste.

      Ștergere
  2. O, da! Ștampila face toată treaba. N-ai pusă ștampila pe patalama, nu exiști! Nici fizic autorizat, nici juridic. Cam multă putere pentru câteva litere, un lemn și-o tușieră. I-adevărat, mâna de director știe s-o țină, fără să-i tremure nimic.

    RăspundețiȘtergere
  3. :)))) Nu stiu daca mai e vreo tara unde stampila e atat de importanta. Si sunt atatea jde-mii de stampile... offf..
    Mi-am imaginat si m-am amuzat privind cu ochii mintii tabloul impartirii bunurilor tale si m-am gandit instantaneu la filmul Zorba...
    Si mi-am imaginat si o firma fara director... Unele, surprinzator sau poate nu, ar functiona cu mult mai bine :)))
    Happy weekend, draga mea! Si bafta la SB!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, in strainatate chiar si pe contracte mari, de zeci de pagini, nu gasesti stampila. Cat priveste bossul, noi chiar am functionat fara el, luni de zile si nu s-a intamplat nici o catastrofa...

      Ștergere
    2. Si multumesc pentru urare...sa fie!

      Ștergere
  4. Să ai o duminică frumoasă și liniștită.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu exist in legislatia in vigoare pentru societatile comerciale niciun text de lege care sa reglementeze obligatia societatilor sa utilizeze stampila. Aceasta nu angajeaza legal companiile. Asa ca, poate disparea si in cazul in care cineva o solicita, rugati sa va arate articolul legii unde e stipulat acest aspect. (http://tinypic.com/view.php?pic=2ufbku1&s=6#.Umah2xCzJ8E)

    Cat despre articol, foarte inspirata povestea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma las?!!! Maine o subtilizez, fir-ar de stampila ! E mai de pret ca aurul...Multumesc de apreciere, dar zau daca am inventat ceva, e realitate pura!

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.