Teleleu prin oras-mic tratat de transport in comun

Parintii mei au avut-o pe "Tingirica", o Dacie cu motor frantuzesc cumparata prin '74 si vanduta prin '95 cand taica-meu si-a recunoscut sincer varsta si faptul ca nu se mai putea concentra la trafic. Cam atunci a luat sfarsit si la belle epoque in familie. Ceea ce a urmat a avut de atunci legatura cu mijloacele de transport in comun si, in cel mai urgent caz, cu taxiul. N-am regretat disparitia "Tingiricai". Facultatea mi-am petrecut-o facand naveta cu trenul, cu 'nasu, la Bucuresti sau la "ia-ma nene". Solutii au existat intotdeauna! In ultimii zece ani am redescoperit farmecul CFR-ului datorita sotului meu care isi castiga salariul in compania sus-pomenita. Asa ca, pentru iesirile "out of city" am invatat sa sarim dintr-un vagon in altul. Cei comozi nu vor intelege nicicand ce placuta poate fi o calatorie pe sine sau o ora petrecuta in gara, in asteptarea plecarii, cu o oarecare emotie, indiferent cat de obisnuit esti cu asemenea experiente.

 Am recunoscut intotdeauna faptul ca un autoturism personal iti da o anume libertate de miscare, o independenta, o rapiditate, un spatiu personal neinvadat de intrusi, beneficii pe care nu le vei putea obtine intr-un autobuz, microbuz sau tren. Dar intr-o masina nu vei avea aceeasi posibilitate de a socializa, de a observa, de a asista la diverse scene, de a invata ceva despre oameni. Un autoturism este ca statul in fata calculatorului, in loc sa iesi la o plimbare in parc. Mai steril, mai sigur, dar mult mai putin instructiv si, in orice caz, mai putin plin de viata. Tocmai de aceea am considerat ca un parinte trebuie sa isi invete copilul sa mearga pe jos la scoala sau sa se suie in autobuz, mai degraba decat sa il azvarle in masina mica si sa-l lase in fata portii, in drum spre serviciu. In plus, soferul trebuie sa se concentreze la trafic, in loc sa se delecteze admirand peisajul. Trebuie sa recunoasteti ca un autobuz este mai sigur, iar un sofer profesionist este mai experimentat.
Pentru mine transportul in comun a devenit un mod de viata, cu parti luminoase si parti intunecate, uneori amuzante, pe care am incercat sa vi le redau de cateva ori in articolele de pe blog. Dar ceea am vrut sa subliniez intotdeauna a fost faptul ca, in orasul meu, Ploiesti, reteaua de transport in comun, destul de bine pusa la punct, cu statii dese si deservind si cele mai ascunse cotloane ale urbei, este o adevarata mana cereasca pentru atmosfera si-asa poluata din greu. Autobuzele au fost trecute pe gaz, troleul e pe electricitate, tramvaiul asisderea. Mai trebuie doar ca ploiestenii sa-si dea jos "dosurile" de la volan si sa ia in piept realitatea de zi cu zi. Aia in care te sui in autobuz si incepi sa amusini mirosurile personale ale zecilor de concetateni, calatori ca si tine. Maaaaiii, dar asta nu-i nimic pe langa experienta pe care am avut-o in Constanta, cand am plecat de la gara cu un microbuz. Aoleu, ce-am mai apreciat autobuzele de Ploiesti in care macar ai posibilitatea sa-ti indrepti coloana daca nu ai prins un loc pe scaun.
Dar sa nu deviem, era vorba sa laud transportul in comun...
Marea Betie (ca sa parafrazez Marea Mahmureala) a calatoriei in comun a debutat anul acesta odata cu proiectul primariei de a moderniza infrastructura rutiera si calea de rulare a tramvaiului. Si cum proiectul era atat de amplu si de...devastator pentru circulatie, primaria s-a gandit sa ofere o compensatie ploiestenilor si a distribuit legitimatii de calatorie gratuite, cu valabilitate pana in 2015, tuturor celor cu domiciliul stabil in "republica". Maiculita, a fost cea mai tare miscare a anului! Am vorbit singura, de fericire, vreo doua zile. Aveam si inainte abonament pe un traseu, dar acum era vorba despre libertatea de a folosi ORICE traseu. Tin sa va spun ca astazi, la cateva luni de circulat gratis, nici nu mai stiu in ce numar ma urc dimineata, cobor unde mi se nazare si nici nu conteaza daca nimeresc aiurea deoarece se gaseste intotdeauna o statie prin apropiere de unde sa iau altceva. Cam asa banuiesc ca simt si pensionarii care pleaca dis-de-dimineata la piata si dau roata orasului de trei ori, inainte de a se hotara sa revina acasa (hi,hi). Am o libertate extraordinara, mai ceva ca intr-un autoturism pentru ca acela merge pe benzina, deci pe bani.
Mno, m-as fi asteptat ca toata lumea sa simta aceeasi euforie ca si mine, iar posesorii de masini mici sa renunte la sofat si sa se aburce in autobuze. Ti-ai gasit! Surprinzator, in orele de varf este aceeasi inghesuiala in intersectii, ba chiar mai abitir ca inainte. Din cauza sapaturilor, evident! What's wrong with you people?! Sunteti atat de dependenti de cele patru roti personale incat nici macar economia de bani nu va stimuleaza?
Poate va stimuleaza multitudinea de variante pe care o am eu la dispozitie pentru a ajunge la serviciu:
1. Troleu direct
2. Orice autobuz Gara-Centru si de acolo alt numar de autobuz
3. Orice autobuz Gara-Piata si de acolo alte trei numere de autobuze
4. Alt troleu Gara-statie intermediara si de acolo oricare din cele patru autobuze de mai sus
Pai, cum sa-ti faci griji ca intarzii cu atatea trasee la dispozitie? Nici cel mai comod personaj n-ar avea scuze sa rateze debutul zilei de lucru.

Daca sunteti fani transport in comun ca si mine, va invit sa va dovediti implicarea in lupta contra poluarii prin realizarea unui selfie pe care sa-l incarcati in aplicatia Do The Right Mix Romania . Poate aveti si alte mijloace la dispozitie, role, trotineta, parapanta, per pedes, nu conteaza, toate sunt valabile! Prin tragere la sorti se poate castiga un voucher de 400 de lei la Decathlon. Comisia Europeana si-a propus astfel sa stimuleze cetatenii sa fie responsabili cu mediul si sa aleaga combinatia de mijloace de transport cea mai eficienta si sanatoasa pentru ei si localitatea in care traiesc.
Selfie-ul meu este cel de jos. Nu va sfiiti, aratati-l lumii pe-al vostru! Cum unde sunt in poza? In retrovizoarea de sus, din dreapta soferului, umbra aceea de pe jumatate de oglinda... Dar ce credeati? Pai, eu am camera pe spatele aparatului, trebuie sa ghicesc ce pozez. Eu imi fac selfie prin reflexie, arta nu alta!