Translate

vineri, 6 februarie 2015

Spunem da sau nu chirurgiei estetice?

Te-ai întrebat vreodată care sunt avantajele chirurgiei estetice şi cum te-ar ajuta sau, din contra, te-ar dezavantaja o operaţie de genul acesta?
În mod clar sunt multe avantaje ale chirurgiei estetice. Poate chiar tu, atunci când te priveşti în oglindă, observi câte un defect pe care l-ai schimba în secunda a doua. Şi, indiferent cât de complicată ar fi operaţia, nu ţi-ar păsa, pentru că tu vrei să arăţi mai bine şi, automat, să te simţi mai bine în pielea ta. Chirurgia estetică este acea parte a medicinei care te face să te simţi mai bine atunci când te priveşti în oglindă, care îţi dă încredere în tine şi te face mai puternic.
Ai riduri, un nas mai mare sau nişte cearcăne inestetice sub ochi şi vrei să scapi de ele? Atunci în mod clar trebuie să apelezi la o operaţie estetică pentru a scăpa de aceste imperfecţiuni cât mai repede şi, de asemenea, să beneficiezi de avantajele unui aspect mai plăcut.
Cum alegi cea mai bună clinică cu cei mai buni în domeniul chirurgiei estetice?
Simplu! Alege o clinică despre care ai auzit multe păreri pozitive, de la prieteni sau de la alţi pacienţi care au fost supuşi unei astfel de operaţii. Alege o clinică de chirurgie care îşi tratează clienţii ca pe nişte prieteni, nu ca pe nişte simpli pacienţi.
O clinică din Bucureşti, care te poate ajuta în această problemă, este Clinica Dr.Renert Gad.
Este una din clinicile despre care vorbeam mai devreme, ea are drept scop mulţumirea clienţilor şi doreşte să creeze o relaţie de încredere între doctor şi pacient. De asemenea, aceasta clinică prestează servicii variate, la fel se întâmplă şi în cazul tratamentelor aplicate şi al echipamentelor pe care le utilizează. Pentru mai multe informaţii privind serviciile şi tratamentele, accesaţi cu încredere site-ul dr-renert.

4 comentarii:

  1. Daca interventia e in scop curativ, adica trebuie sa corecteze un defect sau ceva neplacut dupa un accident de exemplu, spunem DA.
    In rest, ar trebui sa spunem NU.
    Cei care merg sa se supuna unor asemenea operatii doar pentru infrumusetare si atat habar n-au ce riscuri au o anestezie generala si o operatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord, nu trebuie sa se transforme in moft. Uneori defectele fizice-un nas mare, urechi clapauge, asimetrii-chiar pot fi un handicap din punct de vedere social si o mare tortura psihica, corectarea lor poate schimba cursul vietii celui implicat.

      Ștergere
  2. As apela si eu la chirurgie, de exemplu sa imi corectez miopia, chirurgia estetica insa poate avea si un revers negativ.Am inteles ca injectiile cu toxina botulinica ar ingheta ridurile, poate din cand in cand mi-ar placea asta, pe viitor cand as mai imbatrani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu as "umbla" pe la nas, nu m-am impacat niciodata cu aspectul lui.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.