Translate

duminică, 9 septembrie 2018

Calaretul mortii de Bernard Cornwell

Am fost ingrozitor de lenesa la scris in aceste zile, dar am compensat cu cititul si crftingul, adica am acordat mai mult din timpul meu liber altor preocupari de suflet. De fapt, timpul meu liber se cam imparte intre acestea trei, prin "timp liber" intelegandu-se ceea ce ramane dupa ce epuizez treburile casnice. De dupa serviciu, evident. Ma ma intreaba lumea cum am timp de toate. E simplu! Trisez la treburile casnice, fac tot felul de compromisuri, mai ales ca nu sunt marea gospodina, marea bucatareasa sau obsedata de adunat scame de pe covor. Na, mi-am recunoscut si lipsurile.

Dar nu cred ca ar putea sa apara vreo preocupare care sa inlocuiasca lectura de seara. Mai ales ca ma var in pat pentru aceasta activitate. E drept ca in unele seri mi se inchid ochii dupa doar vreo zece pagini. Alaltaieri am batut recordul si la a doua pagina mi-a picat cartea pe piept. Am pus mainile peste carte si am atipit cu ochelarii pe nas. In momentul in care am simtit ca sotul incearca sa-mi traga usurel cartea, mi-a sarit mustarul si am bombanit ceva vorbe grele, ca nu voiam sa dau drumul volumasului. Volumasul nu era altul decat partea a doua din seria "Ultimul regat" de Bernard Cornwell, si anume "Calaretul mortii".
Ca tineam cu dintii de el si am considerat un afront tentativa de a-mi fi luat, este de inteles, avand in vedere cat de tare este subiectul. Despre primul volum, puteti citi AICI.

Asadar, cartile lui Bernard Cornwell se bazeaza pe istoria cea reala a Angliei, pe care o prezinta intr-un stil alert, atractiv, pasionant. Nota istorica de la sfarsitul cartii explica evenimentele de la care porneste povestea si, citind-o, am realizat cat de instructive sunt aceste lecturi, avand in vedere cat de putin sunt modificate datele istorice. Bernard Cornwell dezvaluie cu sinceritate care sunt informatiile lipsa si unde anume a fost nevoit sa umple golurile cu ceva fictiune. Bineinteles ca dialogurile si unele personaje sunt totalmente imaginare, dar decorul si atmosfera sunt foarte, foarte fidele epocii.

In al doilea volum al seriei continua povestea tanarului nobil Uthred de Bebbanburg, personaj cu o viata extrem de agitata, saxon prin nastere, danez prin educatie si din nou saxon prin faptele sale de adult, un om care aduna trasaturi din ambele lumi: a vechilor britanici si a navalitorilor vikingi. Uthred este impetuos ca orice barbat de varsta sa, dar da dovada de multa intuitie in momentele cele mai dificile.

"Calaretul mortii" abunda in scene de lupta, impregnate uneori de magie, alteori de dramatismul inclestarilor sangeroase, fara nimic eroic in ele. De fapt, asa cum il caracterizeaza si George R.R.Martin, Bernard Cornwell este unul dintre cei mai talentati povestitori care descriu razboiul. Ca cititor, am fost alaturi de personaje, dardaind de frig in ploaie si ninsoare, tremurand de frica cotropitorilor danezi, intrebandu-ma cum va decurge totul. Autorul are acest dar, de a prezenta faptele fara cosmetica de rigoare, fara exagerari inutile, fara exaltare. Nici englezii si nici danezii nu sunt imbatabili si toti se bazeaza pe ajutorul divinitatilor pentru a castiga. Uthred nu este atat de prost incat sa nu-i fie frica de nimic, isi cunoaste propriile limite, dar intotdeauna gaseste un motiv pentru a se mobiliza si pentru a spera in ciuda tuturor intorsaturilor neplacute ale sortii. Si stiti ce-mi place cel mai tare la aceasta serie? Faptul ca cititorul stie de la inceput ca acest personaj principal va razbi prin toate greutatile. Povestea este spusa din perspectiva unui Uthred ajuns la maturitate, asadar el reuseste sa supravietuiasca.

Evenimentele care se petrec prin secolul al IX-lea sunt violente si releva o fata nu tocmai mareata a pamantului britanic. La acea vreme, Anglia era impartita in regate mai mici, numele seriei fiind dat de Wessex, cel mai mare dintre ele si ultimul pe care danezii au incercat sa-l cucereasca. Regele Alfred este un om habotnic, prea afundat in religie ca sa fie si un bun razboinic, dar extrem de inteligent si atent la parerile oamenilor sai de incredere. Dupa ce mare parte dintre saxoni fusesera supusi de danezi, multi dintre ei au preferat sa traiasca in buna pace cu acestia, in loc sa lupte pentru a-i alunga. Tinand cont cat de grele erau vremurile, cine i-ar putea condamna pe acestia ca au vrut un pic de liniste? Sau cine stie cum ar fi aratat Anglia moderna daca danezii ar fi ramas sa stapaneasca acele teritorii, fara sa mai fie deranjati.

Aventura este trasatura de baza a acestui roman, iar stilul autorului te prinde intr-un vartej de fapte caruia ii rezisti cu greu. Va invit sa lecturati aceasta serie, fie si numai pentru faptul ca prezinta o perioada atat de palpitanta din isoria Angliei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.