Femeia de 116
ani, cea mai batrână din lume, a murit zilele trecute. Slavă Domnului aş
zice eu ! Credeţi că sunt cinică ? Who wants to live for ever ? Zice
Freddy Mercury şi pe bună dreptate! Totuşi, din ceea ce văd zilnic în jurul
meu, aş afirma că, pe măsură ce îmbătrânesc, deşi se chinuie cu bolile şi cu
mizeriile acestei vieţi, oamenii trec printr-o transformare ciudată, ajungând
să se cramponeze de viaţă, aşa cum nu o fac atunci când sunt mai tineri. Oricât
de boşorogit ar fi cineva şi indiferent cât de bătrân, dacă îl întrebi îţi va
spune că, bineînţeles, vrea să atingă suta. De ani. O fi frica de judecata de
apoi, frica de necunoscut, frica de momentul morţii, frica de ceea ce va descoperi
în lumea de dincolo ? Aş băga mâna în foc că şi cei mai înverşunaţi atei,
ajunşi în faţa morţii, încep să se întrebe dacă nu cumva iadul chiar există.
So, unii ar zice
că moartea celei mai bătrâne femei din lume, chiar în acest an, este un semn.
Eu aş zice că ficare avem semnele noastre că este pe cale să se întâmple ceva.
Câteva dintre cunoştinţele mele , de exemplu, au început să viseze mai des,
deşi nu sunt « visătoare » în mod normal. Nu vreau să fiu ironică.
Alt exemplu ar fi unul dintre cactuşii mei care, acum la bătrâneţe (are mai
bine de 10 ani), a « produs » un gogoloi în vârf...După ce l-am
analizat cu toată familia, am ajuns la concluzia că ori face o floare, ori un
pui, deocamdată nu ne dăm seama ce e tumoarea aceea de pe creştetul lui !
Apoi, grâuşorul pe care l-am pus în tăviţă de Sf.Andrei, a crescut spectaculos
de o palmă în 3 zile. Colegii zic că e un fenomen, eu bănuiesc că lumina din
belşug şi căldura au avut oarece contribuţie în această întâmplare. A mai fost
cutremurul de acum câteva zile, acela produs seara pe la 11. Nu ne culcasem
dar, cu toate că la etajul 10 simţim orice « adiere », de data asta
n-am avut nici macar o senzaţie. Si, în sfârşit, e sentimentul acela de
inutilitate, nepăsare şi sictireală pe care îl avem cu toţii...combinat uneori
cu o stare de rău ca şi cum ar fi vorba de o boală. In subconştientul colectiv
se întâmplă ceva şi asta ar trebui să ne atragă atenţia, poate chiar este un
semn.
Mâine sunt
alegerile...dacă le mai amânau aştia un pic, nu mi-ar mai fi păsat nici dacă
îmi spunea cineva că se întoarce Ceauşescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.