Si am fost odatã tineri...

Pe vremea mea un ten acneic era un coşmar. Nu numai cã numãrai pe degete produsele de îngrijire, dar nici posibilitãţile de a „dosi” aceste probleme nu erau la îndemânã. Nu tu batoane corectoare, BB-uri sau cine ştie ce fonduri de ten, nu tu geluri şi creme dedicate. Dacã mi-aduc bine aminte pudra era pe toate cãrãrile, iar eu nu o suportam deloc pe faţã. Si cum soarta-mi fu prea-crudã, divinitatea (combinaţia de gene) m-a pricopsit cu o piele mixtã şi sensibilã. In acest fel nemaipomenit adolescenţa mea a fost un lung şir de zile negre în care aveam ori un puseu de bubuliţe de la alergie, ori un bufeu cu coşuri pubere.

Cea mai bunã prietenã mi-a fost pasta de dinţi, cã era remediul popular cel mai cunoscut, apoi am descoperit mixtura  cu zinc preparatã pentru semnele de la vãrsat de vânt. Dar cãpãtasem o oarecare dexteritate în a masca coşurile rebele. Trebuie sã recunosc cã o mare parte din energia mea de adolescent se consuma pe grijile pe care mi le fãceam în legãturã cu înfãţişarea mea, chestie care nu mi se mai întâmplã acum, deşi tenul îmi dã în continuare de furcã. Dramele se nãşteau mai uşor, adolescenţii au o sensibilitate exacerbatã, iar eu nu eram vreo excepţie de la regulã.

Aşadar, iatã-ne înaintea balului de absolvire a liceului...Ei, da, chiar şi pe vremea aceea, balurile de absolvire erau cireaşa de pe tortul celor patru ani de liceu. Si sã nu vã imaginaţi cã evenimentul era mai puţin simandicos decât se obişnuieşte în prezent. Pregãtirile atingeau cota maximã. Fuseserã închiriate camere şi restaurant într-un hotel de staţiune de  munte, organizarea avea sã fie festivã: masã cu ştaif, muzicã, dans, tort, cuvântãri, ţinutã obligatorie, de galã. Doamne, ce-am mai umblat dupã ţinutã! In anii aceia se purtau fustele sau rochiile sub genunchi, croite în cloş larg, cu bolerouri sau bluze înnodate deasupra, cu jupe dantelate mai lungi, astfel încât sã se vadã marginea de sub fustã. Nu, nu erau anii 50, dar ce vârstã credeaţi cã am? Erau anii 80, dar reveniserã în modã ţinutele feminine dintr-o altã epocã. Gãsisem undeva, la un magazin de artizanat, un costumaş de matase alb-negru foarte chic. Aveam pantofi de piele cu toc înalt şi vârf ascuţit (da, şi aştia reveniserã în modã!) şi dosisem în bagaj câteva dintre fardurile mamei mele.

Eram un stol de fetişcane pline de viaţã. Seara, înainte de sindrofie, în toiul pregãtirilor, era o gãlagie infernalã în camera noastrã. Incercam sã ne cãlcãm hainele care pe unde puteam, ne cosmetizam reciproc, ne admiram şi sporovãiam toate odatã, puteai sã înnebuneşti în tot tãmbãlãul acela. Tin minte cã îmi instalasem o oglinjoarã pe pervazul ferestrei şi încercam sã fac abstracţie de furtuna de voci din jurul meu. Imi studiam cu atenţie chipul în cercul prea mic al oglinzii şi totul pãrea în regulã când mi s-a pãrut cã simt o ridicãturã undeva între sprâncene. Un moment am refuzat sã cred cã mi se poate întâmpla aşa ceva, dar, din vasta-mi experienţã, ştiam cã lucrurile nu pot fi oprite odatã puse în mişcare. Cu alte cuvinte era prea târziu. Singura şansã era întârzierea producerii inevitabilului, altminteri aveam sã defilez toatã noaptea aceea unicã şi irepetabilã cu un minunat coş „Narghita” în mijlocul frunţii. In parantezã fie zis, coşurile tip Narghita sunt cele plasate între sprâncene, ca aluniţa tradiţionalã pe care şi-o fac indiencele cu senna. Ce puteam sã fac? Nu era timp suficient pentru pastã de dinţi...Le-am întrebat pe fete, cã şi ele mai ştiau câteva trucuri. M-au studiat cu atenţie, cu capetele strânse ciorchine în jurul frunţii mele, apoi una dintre ele a decretat cã aş putea încerca sã aplic comprese calde ca sã forţez evoluţia „duşmanului”. Dupã multe controverse şi pãreri pertinente, am cãzut de acord cã mai bine îl las în pace şi încerc sã-l fardez cât mai natural. Aşadar am intrat pe mâna „specialistei”, o colegã talentatã în astfel de operaţiuni care a combinat mai multe baclavaisuri, obţinând un rezultat excepţional. Nu se mai vedea decât ridicãtura, ca şi cum o formã de relief se hotãrâse brusc sã iasã la ivealã de sub pielea mea. „Sã nu dai cu mâna pe faţã, cã se ia!” m-a avertizat ea serioasã , de parcã eram Cenuşãreasa şi îmi spunea sã vin acasã pânã la miezul nopţii, când dispare vraja.

Booon... Incepe balul, emoţii, toasturi, profesorii cu lacrimi în ochi, noi mai puţin cã de-abia aşteptam discoteca. In sfârşit se dã drumul la muzicã. Ah, blues-urile! Asta sperasem cu toţii, sã ne ţinem puţin în braţe în mod oficial, cã neoficial era cam greu pe vremea aceea... Luminile s-au fãcut mici, noi ne-am gãsit perechi, priveam cu alţi ochi la bãieţii din clasã, cã şi ei erau ferchezuiţi, la costume, parcã atunci îi descopeream întâia datã. Si am dansat la sentiment, cu fruntea sprijinitã pe umãrul LUI, dans dupã dans pânã s-a fãcut luminã, cã a luat DJ-ul o pauzã de bericã. Moment în care m-a strãfulgerat amintirea spuselor specialistei în machiaj. Pentru o clipã am avut senzaţia cã toţi ochii de pe ringul de dans s-au focalizat pe coşul meu. Am zbughit-o urgent în camerã, sã constat nivelul catastrofei. „Duşmanul” ieşise la vedere, inflamat şi lejer roşu, iar eu simţeam cum mã copleşeşte disperarea. Nici nu puteam sã refac camuflajul cu aceeaşi mãiestrie ca a colegei mele. Si atunci, m-a lovit o inspiraţie divinã, am înşfãcat o foarfecã, m-am dus în baie şi din douã mişcãri precise mi-am fãcut un breton pânã la nas. Eu, care nu purtasem în viaţa mea pãrul pe frunte, mi-am tras un „acoperiş” a la Mireille Mathieu, cât ai zice peşte. L-am aranjat puţin în diagonalã apoi m-am întors liniştitã la bal. Toatã seara mi-am suflat pãrul din ochi, dar am fost fericitã cã nu-mi ratasem definitiv momentul de glorie.

Acum îmi dau seama cã nimic din toate frãmântãrile mele nu s-ar fi întâmplat dacã aş fi avut la îndemânã mãcar unul dintre produsele Gerovital Plant Stop Acnee,  o altã gamã cu ...Farmec din oferta cunoscutei companii. Ii invidiez sincer pe adolescenţii din ziua de azi, au acces la un întreg tratament eficient compus din gel spumant, fluid antiseptic, cremã sebo-reglatoare şi cremã ultra-activã, o combinaţie menitã sã ţinã în frâu problemele şi sã le îmblânzeascã în cel mult patru sãptãmâni. Ce n-aş da sã fiu iar înaintea balului de absolvire, cu un baton Gerovital în geantã!

Acest articol participa la SuperBlog 2013