Arkadi & Boris sau cum e sa fii zeu

Frati-autori de SF! Mai rar asemenea talent, la dublu, intr-o familie.
Arkadi si Boris Strugatki sunt rusi, cu origine evreiasca din partea tatalui care era critic de arta, foarte cunoscuti in lumea genului de literatura SF. 
Renumele este pe drept meritat si m-am convins citind "E greu sa fii zeu", o poveste bazata pe teoria foarte actuala ca civilizatia noastra a fost supravegheata si indrumata din cele mai vechi timpuri de o alta, mult mai avansata.
Numai ca fratii scriitori au inversat putin rolurile. Adica omenirea, aflata intr-un viitor oarecare, este cea care descopera si monitorizeaza o planeta cu o civilizatie in stadiul de ev mediu.

N-am inteles niciodata sinergia dintre autorii unei singure carti. Cum reusesc sa isi "asorteze" stilurile, astfel incat sa nu apara capitole radical diferite. Cum gandesc o actiune unica? Fac brainstorming? Chiar si in cazul fratilor, scriitura fiecaruia poate avea o personalitate puternica, nu este obligatoriu sa regasim aceleasi fraze, formulate in acelasi fel.
In ultimii ani nu prea m-am dat in vant sa citesc autori rusi de SF, desi in tinerete nu am ratat nimic din ce era pe piata, iar imaginatia si amplitudinea viziunii lor m-au uimit intotdeauna. Pur si simplu nu mi-au cazut in mana. Strugatki au publicat inca din 1958, si romane, si nuvele. Colaborarea lor a durat pana in 1991 cand a murit Arkadi. Boris l-a urmat in 2012. Au lasat in urma povesti profunde, nu numai pline de actiune, dar si spectaculoase.
In "E greu sa fii zeu", autorii isi pun o veche intrebare, una care este inca actuala printre oamenii de stiinta: daca vreodata vom intalni o societate mai primitiva, va fi corect sa intervenim in dezvoltarea acesteia sau trebuie sa-i lasam sa-si gaseasca singuri drumul?
Ei, s-ar zice, din propria experienta, daca e sa dam crezare legendelor, ca in cazul nostru extraterestrii nu s-au sfiit sa ne dezvaluie tot felul de chestii ce ne-au ajutat sa progresam.
Personajele cartii in cauza sunt intr-o dilema teribila. Sunt cercetatori care traiesc de zeci de ani pe o planeta numai cu rolul de observatori pasivi. Ei nu au voie sa intervina in niciun fel, doar sa transmita date catre Pamant. Sunt cunoscuti drept "zei", dar s-au integrat ca nobili in societate. Interesant este faptul ca cei de pe planeta, de fapt tot oameni, ii stiu de frica, dar nu intr-atat incat sa nu incerce sa-i atace la o adica. Bineinteles ca "zeii" dispun de unele trucuri moderne pentru a se apara, pentru a se vindeca sau pentru a se deplasa mai rapid, dar nu exagereaza in folosirea lor.
Idilicul ia sfarsit in momentul in care izbucneste un conflict pentru instaurarea unei dictaturi religioase, amintind de Inchizitie. Nedreptatile si epurarea intelectualilor, crimele odioase, asuprirea sarmanilor sunt realitati greu de depasit de eroii nostri, satui sa priveasca fara sentimente aceste transformari. Desi omenirea de pe Pamant a trecut prin aceleasi etape, Anton, personajul principal, incearca sa salveze suflete nevinovate.
Sunt sigura ca, intr-un viitor foarte indepartat, este posibil sa ne intalnim cu asemenea situatie. Cartea fratilor Strugatki nu se termina foarte clar, foarte transant. Desi musteste de actiune, scriitorii au preferat sa accentueze latura morala, lasand finalul cam la voia intamplarii sau la latitudinea cititorului.
In ceea ce priveste scriitura, Arkadi si Boris sunt niste povestitori fabulosi, regasesti la ei stilul acela plin de trairi puternice, emotii extreme si o ironie fina, un umor care apare in cele mai intunecate scene, totul nascut din filonul literaturii ruse clasice care este inconfundabila. Poti sa-i citesti pe nerasuflate si nici sa nu prea bagi de seama alte hibe ale compozitiei. Motiv pentru care va recomand din suflet sa nu-i ocoliti.