Hai-hui prin tara tuturor posibilitatilor

Si daca n-as fi strans intre degete un suc american Route 66, nici n-as fi bagat de seama ca soarele apunea intr-o baie portocalie, in spatele coltilor de piatra ce tiveau orizontul. Eu ma asezasem la una dintre masutele de pe bulevard, incercand sa gasesc ceva de ostoit setea, in miezul unei zile de vara secatuita de orice ploaie binefacatoare.

Chelnerul ma intrebase amabil daca doresc sa rontai ceva mai intremator (poate batoane de cereale americane?), nu de alta dar sucul n-ar fi facut decat sa ma lesine, baut singur, asa, pur si simplu...Auzi, tu! Sa ma lesine!
Simteam picaturi de sudoare siroindu-mi alene pe spinare, privirea mi se dizolva intr-o priveliste din ce in ce mai difuza din care incepusera sa se topeasca toate cladirile din piatra si sticla ale orasului, ramanand un drum ascuns de ierburi inalte, ce parea sa se sfarseasca departe, hat, tocmai in gura ca de cuptor a soarelui.
Aerul fierbinte tremura in jur, dislocat de raceala noptii, iar glasurile de coioti se ridicara incet spre vazduh, din ce in ce mai indraznete, pe masura ce astrul trecea dincolo de limita aparenta a preeriei.
M-am dezmeticit brusc, odata cu un plesnet sec ce rasuna in fata mea, facandu-ma sa tresar violent. Chelnerul rasuci arogant un scaun si il incaleca plin de lehamite, trantindu-si palaria cu boruri largi pe tablia de lemn, tocita de vreme si nenumaratele coate ale clientilor de ocazie. Nu stiu cum il chema, asa ca o sa-i spun simplu Chelnerul. Cu "c" mare.
L-am privit mirata. Tinerelul respectuos care ma intampinase mai devreme cu camasa alba, scrobita si pantaloni negri, avea acum o mina obosita, lunga si nebarbierita de cateva zile, unghii rupte si murdare si arata a orice, numai a chelner amabil nu. Isi descheie cu un gest nervos gulerul camasii pline de pete de transpiratie, apoi aseza usurel pe masa, ca si cum ar fi fost o bagatela, un Smith&Wesson bine lustruit.
Tacerea se prelungea amenintator. Tipul dinaintea mea parea nervos si banuitor si arunca priviri scurte spre usa batanta a localului unde poposisem.
-Ai ceva sa-mi spui? se interesa el cu voce joasa, apoi facu un semn scurt spre bar.
O duzina de ochi clipi cu interes spre noi. Restul meselor era populat de indivizi care mai de care mai pitoresti. Mutre mexicane, piei rosii si cativa baieti veseli ce pareau sa aiba ocupatii nu tocmai ortodoxe ne urmareau intr-un fel ce se dorea discret, dar nu lasa loc de interpretari. M-am simtit dintr-o data ca si cum as fi patruns din greseala intr-un stup de albine.
Barmanul, un omulet fara dintii din fata, se infiinta cu niste pahare inalte de bauturi americane Root Beer Soda din care se revarsa o spuma inghetata.

Fostul chelner, metamorfozat in cowboy scapatat, isi linse buzele pofticios si duse la gura paharul nu tocmai curat. Galgai lichidul de parca viata lui ar fi depins de viteza de ingurgitare, privindu-ma suspicios si aproape crucis in tot acest timp. Tranti paharul gol pe masa, se sterse cu obida de maneca hainei si intreba din nou:
-Ai ceva sa-mi spui?
L-am masurat cu oaresce dispret, nitel derutata de atata impolitete. Pe ultimul netot care indraznise sa mi se adreseze intr-un mod informal il facusem sa planga. Am ridicat la randul meu bratul, semnalizandu-i barmanului intr-un cod numai de noi stiut.
Maruntelul se grabi sa scoata de sub tejghea un castron care prinsese si zile mai bune si scutura ceva dintr-o cutie colorata. Veni iute spre masa noastra, asezand cu grija intre noi un morman auriu de chipsuri Pringles Ranch, o adevarata comoara pentru contrabandistii din sapte state.
Chelnerului i se bulbucara ochii si ii cazu falca. Nu cred ca mai vazuse chipsuri adevarate de cel putin o jumatate de an. Coltul gurii i se ridica intr-un zambet spasmodic, apoi articula cu greu:
-D-d-de un...unde ai alea?
Am zambit fin, ca o Monalisa a gustarilor americane, si am impins cu un deget castronul spre el.
-Ajungem si acolo. Ia unul, apoi discutam si afaceri.
Chelnerul crantani un chips cu ochii inchisi, savurand si plimband prin gura imbucatura inainte de a o trimite cu mare regret pe beregata.
-Ce zici de 30%?
Am pufnit intr-un ras batjocoritor.
-Nici gand! Eu am sursa. Fara sursa, nu exista afacerea. Iti dau 5% si sa fii fericit!
Chelnerul se albi la fata pe sub stratul de murdarie si barba incalcita si ma fixa fioros, punand palma, demonstrativ, pe revolverul de langa el.
-Nici nu ma gandesc la mai putin de 20%, marai el, gata sa izbucneasca. Eu car marfa, eu pazesc convoiul, eu pierd oameni...
M-am facut ca ploua. Am mai luat calma un chips si am aruncat printre dinti:
-Jelo, Pop Rocks, Beef Jerky, American pancakes...

Tipul parea sa ramana fara aer pe masura ce rosteam cuvintele ca o incantatie. Isi largi din nou gulerul camasii. Asta era defectul lui: nu stia sa-si ascunda emotiile. Il invarteam pe degete. Daca ar fi jucat poker, ar fi dat faliment in doua zile.
-Uite ce e, zise el. Imi place de tine, dar n-ai suflet. Da-mi si doua transporturi de guma de mestecat pe luna si ma multumesc cu 15%.
Am aruncat o moneda pe masa si m-am ridicat cu lehamite. El ma privi surprins, apoi expresia ii vira rapid spre o furie neputincioasa. Tasni la randul lui in picioare, aruncand scaunul cat colo si atintind revolverul spre pieptul meu. Duzina de ochi din incapere ne urmarea acum cu infrigurare, gata sa ia calea usilor batante daca lucrurile ar fi degenerat. Barmanul trase incet de pe tejghea pretioasa cutie cu chipsuri si o dosi dedesubt, apoi disparu si el la adapostul mobilierului ranforsat cu placi de metal.
-10%, am rostit atat de incet, incat doar curentul de aer din incapere purta vorbele mele spre urechile rapanoase ale Chelnerului.
-Lua-te-ar Aghiuta, icni el, apasand pe tragaci.
Dar inainte ca glontul sa paraseasca butoiasul revolverului, intr-o infima fractiune de secunda, un alt zgomot acoperi sunetele, iar vocea Chelnerului se franse intr-un galgait de rau augur. Scapa arma si se pravali peste masa tocita, imprastiind paharele in toate directiile. Pe spate ii inflori o pata rosie, in timp ce barmanul ridica teava fumeganda a pustii.
-Nu cred ca era nevoie de asa ceva, Sefu', am oftat eu cu nitica parere de rau.

-Era prea lacom, comenta aspru barmanul. Da-l incolo, o bataie de cap in minus. Cand pleci spre Land of Treats?
-In zori. Mai trec ceva pe lista?
-Da, nu uita de untul de arahide. Trei baxuri. Am cumparatori seriosi in Est. Pana si indienii s-au dedulcit la chestiile astea.
-Am inteles, ne vedem peste o saptamana, Sefu'.

-Deci, va aduc batonul?
Am tresarit, clipind marunt spre baiatul scrobit din fata mea. Chelnerul se aplecase usor, neintelegand la ce imi zboara mintea de nu-i raspund.
-Categoric, am confirmat cu voiosie. Si niste ciocolata Hershey's, daca esti amabil...