Translate

sâmbătă, 30 mai 2015

Despre blazare si scheletele de uriasi

Pe unul din blogurile/site-urile dedicate istoriei neoficiale/teoriilor conspirationiste pe care le urmaresc, am citit acum ceva timp unul dintre multele articole despre originea poporului roman, cum dacii sunt stramosii latinilor, iar poporul nostru nu este nici pe departe format asa cum se poate afla din carti, etc. Stiti voi, sunt multe informatii care ies la iveala, se scrie din belsug, in aceste zile, despre ce NU s-a spus vreodata.
Ei, mai interesante sunt insa comentariile la articol. Multe sunt extreme, ori ale celor ahtiati sa vada o schimbare, ori ale celor legati strans de ceea ce au invatat din cartea de istorie. Nici una dintre linii nu este de bun augur, lucrurile trebuie judecate cu atentie atunci cand este vorba despre chestii stiintifice. Dar ceea ce mi-a sarit in ochi a fost un comentariu care ne acuza, pe noi, cei care ne exprimasem intr-un fel sau altul, ca ne arde de prostii in loc sa ne preocupe problemele curente.
N-am stiut daca sa rad sau sa ma ingrijorez. Cu alte cuvinte, persoana in cauza era atat de inchistata in rutina rezolvarii problemelor zilnice incat nu considera ca restul aspectelor, respectiv istoria poporului, ar avea vreo relevanta, de vreme ce erau moarte si ingropate. Ce mai conta cine a fost stramosul si cine urmasul? Adica eu imi permit sa ma interesez de lucrurile "inutile" deoarece am o viata lipsita de griji si zburda cainii cu covrigi in coada pe tarlaua mea.
Aceasta persoana nu isi putea imagina ca poti fi pasionat de istorie, stiinta, cultura in general, daca esti ingropat in problemele zilnice. Si banuiesc ca, neavand vreo preocupare reala, singura tinta era intr-adevar sa se lupte cu viata. Nu isi putea imagina nici ca interesul pentru alte lucruri decat procuratul mancarii este o chestiune de educatie, de vointa sau de pasiune. Nu stiu de ce am senzatia ca era genul de om care isi imagineaza ca serviciul militar este optional in caz de razboi. Astfel de oameni sunt intotdeauna luati prin surprindere cand ii loveste cate ceva si se mira de ce...
Ei, si pentru ca tocmai am aflat ca pana miercuri trebuie sa fac rost de "neste meleoane" pentru dentist, iar eu taman ce am cheltuit ultimii bani si mai sunt zece zile pana la salariu, luni e 1 Iunie si cadou pentru pusti ioc!, ma incearca o durere de cap-gat plus o febra lejera, am zis ca trebuie sa ma preocupe problemele grave prin care trec, asa ca am purces sa vizionez un documentar americanesc despre scheletele de uriasi.
"Pe urmele uriasilor" este un serial difuzat pe History, cred ca luni de la 18 si joi de la 19, dar mai verificati programul. Pe mine m-a surprins putin sa vad ca problema uriasilor, ca umanoizi ce au existat cu adevarat in istoria foarte veche, a fost pusa pe tapet peste ocean.


Documentarul are ca protagonisti doi frati ce studiaza povestile despre schelete de uriasi si, bazandu-se pe articole vechi din publicatii diverse, se deplaseaza in locurile unde au fost semnalate ramasitele, incercand sa vada cat adevar este in spatele legendelor. Mai interesant este ca ei chiar descopera dovezi, desi documentarul este conceput in stilul acela, ca pentru fraieri, ca sa inteleaga tot poporul, faptele sunt evidente. Atunci cand descoperi intr-o pestera un incisiv de om de trei ori mai mare decat cel normal, este greu sa negi ca acesta a apartinut unui individ cat casa.
Daca doriti imagini si informatii mai exacte, va recomand acest site http://www.6000years.org 
Scheletele de uriasi au fost descoperite si la noi in tara, in mai multe locuri, cele mai mediatizate fiind in ultimul timp cele de la Rosia Montana, gasite candva, pe vremea comunistilor, acum bine ingropate prin vreun depozit. Ar trebui totusi ca oamenii de stiinta sa admita ca Vechiul Testament a avut (inca o data!) dreptate si multe dintre datele din aceasta carte sunt de fapt istorie reala, nu simple fabulatii religioase. Iar uriasii reprezinta, alaturi de alti umanoizi descoperiti in ultimii ani, o specie care a convietuit cu omul modern, pe aceasta planeta. Si cati or mai fi!
Ce am aflat din documentarul de pe History este faptul ca uriasii aveau pe maxilar doua randuri de dinti, iar analizele genetice facute pe ADN-ul extras din radacinile dintilor au aratat faptul ca, desi bipezi si asemanatori ca infatisare cu noi, erau totusi o specie diferita, asa cum erau si oamenii de Neanderthal. In fond, daca mediul din acele indepartate epoci a favorizat cresterea in talie a tuturor animalelor, de ce nu s-ar fi intamplat la fel si cu umanoizii? Sunt unii care sustin ca in prezent suntem in regresie ca specie, desi toata evolutia tehnologica sugereaza altceva. Dar, atata vreme cat nu stim mai nimic despre celelalte civilizatii legendare succedate pe Pamant, nu suntem in masura sa apreciem evolutia sau involutia noastra.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.