Omul si parazitii sai

Nu, nu este o metafora, de data aceasta ma refer la paraziti in adevaratul sens al cuvantului, adica la acele fiinte din lumea larga care se ataseaza mai mult decat putem noi suporta, de organismul nostru. S-ar parea ca, la fel ca in cazul oricarei vietuitoare, si noi reprezentam un univers si o sursa de hrana pentru milioane de alte fiinte minuscule, de multe ori microscopice. Deh, facem parte din lantul trofic al unora mai mici decat noi, trebuie sa ne resemnam cu treaba asta.

Ieri dimineata, in timp ce marsaluiam vioi cu cel mic, in drum spre scoala, un amarat de catel s-a luat dupa noi. Se tinea cam la un metru in urma noastra. Nu arata prea bine, cam jigarit, se vedea ca se descurca mai greu cu mancarea. Pustiul meu si-a aruncat privirea in spate, a vazut ca Azor e tot acolo si a inceput sa vocifereze ca vom lua purici de la animal. Dupa alti doi pasi m-a intrebat daca stiu ca in blana lui traiesc si capuse... Hm, l-am privit nitel surprinsa. De obicei pune mana pe toate pisicile pe care reuseste sa le prinda, ii plac si cainii, dar la pisici nu l-am auzit protestand. I-am tinut un mic discurs despre faptul ca puricii si capusele nu vor parasi blana confortabila a animalului si sursa de hrana decat daca el s-ar apuca sa scarmane blana, jucandu-se cu cainele si nici atunci nu este sigur. Mi-am dat seama ca prejudecatile se formeaza de la varste mici, iar parintii au un rol major in chestia asta. Apoi mi-am amintit de cate ori m-am pricopsit in copilarie, la tara, cu paduchi de gaina sau de porc, cu purici de la caini si pisici, cu capuse din faneata si cu pecingine de la vitelul vecinilor. Nu era un capat de tara. Bunica-mea avea metodele ei, iar o balaceala prelungita in garla epura de obicei tot "ecosistemul".
Singurii pe care i-am ratat, dar la mustata, au fost paduchii de cap, aceia caracteristici speciei umane. Am trecut teribil de aproape pe langa ei, prin clasa a doua sau a treia, motiv pentru care am experimentat preventiv si metoda cu gaz, recomandata direct de catre asistenta scolii. Nu de alta, dar acum 40 de ani nu existau alternative. Te tundeai chilug si te legai cu gaz sau, daca parul nu era prea lung, tineai la podoaba capilara si aveai o mama rabdatoare, suportai sa iti smulga fiecare fir pe care erau depuse oua.

Intamplarea cu pustiul mi-a adus aminte ca este copil de oras, neinvatat cu balaceala in noroi si prea atent la cele ce se intampla in jur. La tara te obisnuiesti cu faptul ca natura este peste tot si unele intamplari sunt firesti. Intre peretii de beton ai orasului viata pare sa se indeparteze de noi, iar o intruziune in intimitatea noastra devine o adevarata catastrofa. Ni se creeaza impresia ca lighioanele marunte care ne inconjoara sunt bestii infioratoare care trebuie exterminate instant, de la bacterii pana la gandacii de bucatarie. Ni se prezinta imagini marite de sute de ori ale acarienilor de pe salteaua pe care dormim si li se pun in carca toate problemele noastre de sanatate. Lucrurile nu sunt chiar atat de dramatice, altminteri specia umana ar fi disparut de mult, doborata de prea numeroasele ganganii de pe planeta.
Problema cu parazitii este ca, daca le dai pace, te vor "devora" incet, adica vor prospera pe spinarea ta sau, in cazuri nu atat de dese, iti vor transmite o maladie, de obicei grava. Dar prezenta lor nu este o rusine, ei exista peste tot in jurul nostru si ar fi absurd sa ne inchipuim ca traim intr-o bula de sticla. Sau sa nu ne mai lasam copiii sa mangaie un animal sau sa nu se mai joace in parc cu alti "potentiali" purtatori de paduchi. In fond, de unde stim noi cum traiesc alte familii? Hai, sa nu fim paranoici! S-a dovedit ca un paduche cauta intotdeauna o sursa de hrana, nu un scalp imperfect curatat. Ba, se pare ca si parazitilor le plac conditiile optime de viata, ceea mi se pare normal.
Pentru o buna informare asupra modului cum un copil sau chiar voi va puteti alege cu o populatie sanatoasa de paduchi de cap, urmariti clipul de mai jos:

Clipul a fost realizat pentru promovarea unui mod modern de a trata infestarea cu paduchi de cap si anume produsul Paranix, un tratament rapid, fara complicatii si batai de cap.

Bineinteles ca poti in continuare sa tunzi la zero copilul si sa-i pui un turban cu gaz, sa il obligi sa doarma asa si sa il vezi cum iese traumatizat din experienta asta. Dar ma indoiesc ca sunt multi parinti care ar prefera sa-si chinuie copilul cand exista solutii atat de comode, usor de aplicat, fara miros, alcool sau componente insecticide.
Iar daca, Doamne fereste!, vi se intampla pocinogul, nu o luati in tragic. Fiti calmi si cititi statisticile: 2 din 10 romani s-au confruntat direct sau indirect cu aceasta problema si iata ca au supravietuit (dupa ce au dat-o mai departe, adaug eu, in gluma evident).
Cat despre cel mic din familie, nu il certati. Paduchii "viziteaza" mai ales copiii de 7-14 ani. Nu v-a facut de rusine, nu ii dati impresia ca a gresit cu ceva. Sa interactionezi cu ceilalti nu este o rusine. Mai bine linistiti-l povestindu-i cum se pot lua paduchii si astfel nu se va simti vinovat, nespalat, un paria. Si tratati-l cu Paranix. Nu il tundeti! Cei mici au un par atat de frumos!