Unica de sarbatoare

A aparut revista Unica pe luna decembrie, o editie speciala cu multe sugestii de cadouri, la pret de 10,9 lei. Cadouri sunt si la revista: o crema de maini cu galbenele, fosfolipide si biocomplex lipidic, la tub de 50 ml, o mostra de detergent Perwoll si una de sampon Head&Shoulders plus cateva brosuri cu produse.

Plus valoare pentru viaţa ta

“Manânc, slăbesc şi mă menţin” zice domnul Michel Montignac într-una din celebrele sale carţi despre la fel de celebra sa dietă. De ce pomenesc aici de domnul Montignac?

Pentru cã, în ziua de astãzi, dacã depãşeşti greutatea optimã şi eşti prea comod ca sã ţii o dietã, nu mai ai nici mãcar scuza lipsei unor produse ajutãtoare. Existã acum pe piaţã o gamã largã de alimente gen batoane proteice sau shake-uri proteice care asigurã o nutriţie corespunzãtoare şi aportul tuturor elementelor necesare bunei funcţionãri a organismului. Acelasi lucru l-aş putea remarca şi despre cazurile în care trebuie sã fie evitat zahãrul, glutenul, lactoza, cazul celor care depun efort fizic peste medie sau al celor care vor sã mãnânce bio.

Despre sens şi simplitate

Uneori, când mã nãpãdesc amintirile din copilãrie, stau şi mã întreb cum reuşea bunica sã gestioneze procesul preparãrii meselor zilnice astfel încât mâncarea sã iasã perfect, în condiţiile în care este atât de greu sã menţii un foc de lemne cu intensitate constantã într-o sobiţã cum era cea de la ţarã. Apoi îmi dau seama cã gãtitul îi lua câteva ore bune. Mare parte din zilele ei se scurgeau curãţând la zarzavaturi, amestecând în oale, pãzind cuptorul. Eram micã şi nu observam oboseala de pe chipul ei, nu mã întrebam niciodatã dacã nu cumva s-a sãturat de atâta muncã, de atâta timp pierdut cu lucruri pe care astãzi le faci cât ai bate din palme.

The Hobbit: An Unexpected Epilation

Asearã mi-am luat douã ore sabatice (cã tot am vorbit în postul trecut despre genul acesta de pauzã în activitate, iar un an zãu cã nu-mi permit) şi m-am uitat la unul dintre filmele pe care le folosesc pe post de terapie (complementarã) de relaxare, adicã la Hobbitul. In funcţie de dispoziţia de moment, vizionez una dintre cele trei pãrţi şi pentru cã tot se anunţã la tv, sãptãmâna viitoare dacã nu mã înşel, cã se va difuza ultimul film din serie, am zis sã rememorez întâmplãrile (pe care oricum le “rememorez” cam odatã pe lunã). Aşadar, m-am delectat cu “An Unexpected Journey”.

Despre omul DELACO şi cea mai bunã brânzã din lume

Pe Toni Delaco îl cunoaşteţi din reclamele la brânzeturile cu acelaşi nume şi vã provoc sã mãrturisiţi cã, în primul moment, dacã v-ar chestiona cineva cu privire la identitatea domnului în cauzã, aţi rãspunde fãrã şovãialã cã este un actor angajat pentru un rol. Ba, dacã v-aţi gândi mai bine, aţi putea sã afirmaţi cã simpaticul personaj a jucat şi în ceva filme de televiziune, vã stau pe limbã, dar nu le puteţi numi chiar în acest moment. Ei bine, nu le puteţi numi pentru simplul motiv cã acestea nu existã! Toni Delaco, în ciuda simţului dramatic şi a apariţiei repetate în clipuri publicitare, este totuşi un om de afaceri, nu un artist. Dar “afaceristul” este perfect disimulat în “om de scenã”. Toni Delaco este pur şi simplu “copoiul” afacerii DELACO, supranumit şi Naşul Caşcavalului din România. Am zis “copoi” deoarece, aşa cum declara chiar el, “cunoaşte un million de lucruri despre brânzã” şi este mereu la vânãtoare, încercând sã aducã pe piaţã cele mai bune varietãţi.  Dorinţa de a fi şi imaginea afacerii sale reprezintã amãnuntul ce îl scoate din anonimat pe domnul în cauzã. Toni este un întreprinzãtor citit la modul cel mai serios cu putinţã, un sensibil la modul cel mai romantic cu putinţã şi o persoanã care ştie cu adevãrat sã ...scrie. Sã scrie la modul cel mai literar cu putinţã! (Inainte de a afla “hramul” omului, eu am descoperit texele pline de umor şi sensibilitate postate pe blogul firmei Delaco sau interviurile de pe alte site-uri).

Misterioasele cãi ale pasiunii

Parfumurile, apa de colonie şi uleiurile aromate au fãcut parte din istoria umanitãţii încã din primele timpuri ale sale. Borcane şi vase umplute cu ingrediente exotice au fost gãsite în cele mai vechi morminte antice din China. De fapt, nu este cunoscutã data exactã când au început sã fie utilizate parfumurile. Dar este cert cã atât femeile cât şi bãrbaţii folosesc de mii de ani anumite substanţe pentru a potenţa mirosul propriului corp şi vor continua sã facã uz de acestea pentru cine ştie cât timp, în viitor. Cercetãtorii cred cã pasiunea omului pentru parfumuri are legãturã cu feromonii, dar asta nu explicã dorinţa de a utiliza zilnic aceste substanţe, mai ales în prezent, când influenţa feromonilor este atenuatã de civilizaţie. In realitate, oamenii iubesc aromele care îi învãluie şi senzaţia de a fi mai apreciaţi de ceilalţi datoritã acestui fapt, dar într-un mod subtil, romantic, fãrã o conotaţie neaparat sexualã. Parfumul apropie, leagã, îndulceşte sentimentele, schimbã pãreri, creeazã viziuni, darâmã bariere. Exemplul în povestioara de mai jos…  

Gerovital, o istorie personalã

Nu-mi amintesc în ce moment am început sã folosesc produsele Gerovital, cred cã prin liceu când au debutat şi problemele inerente adolescenţei. Ceva stres dat de examene, asezonat cu transformãrile fizice ce marcau trecerea spre maturitate. O perioadã dificilã aş zice, dar toţi traversãm acea fazã. Sau cel puţin aşa credeam eu pânã am observat cã nu toatã lumea suferã, sub tortura pubertãţii, din cauza unui ten într-o continuã revoltã, sensibil şi plin de personalitate în sensul rãu al cuvântului.

Având în vedere cã asta se întâmpla prin fermecãtorii ani ’80, soluţia cea mai la îndemânã pentru rezolvarea problemelor era Gerovitalul, Gerovitalul şi iar…Gerovitalul.

Limbajul trandafirilor

Mi-au plãcut dintotdeauna trandafirii, mi-au pãrut a fi şãgalnici sau nostalgici, plini de dragoste şi de emoţie, sentimentali, inocenţi… In realitate, trandafirii chiar poartã o întreagã istorie în spate, alegorii şi metafore, ambivalenţe datorate petalelor catifelate ce contrasteazã cu ţepii ascuţiţi. Pot exprima atât de multe lucruri, dar numãrul florilor, aranjamentul buchetului sau culorile au semnificaţii precise, iar acest fapt extraordinar mi-a fost revelat într-un mod surprinzãtor, de cãtre un bãrbat. Ei bine, poate cã nu te-ai aştepta ca cineva de sex masculin sã fie atât de subtil şi informat cu privire la o problemã atât de delicatã cum este cea a alegerii unui buchet de flori. Bãrbaţii, în general, nu sunt firi vizuale şi au prea puţinã rãbdare sã disece faptele în patru, dar mai ales sã mediteze la înţelesul culorilor pe care, de altfel, nici nu prea le disting. Nu spun cã nu ar aprecia un trandafir graţios, dar mai mult ca sigur nu ar fi atât de informaţi încât sã doreascã sã transmitã ceva précis prin intermediul acestuia. O floare este doar o floare, adicã o scurtãturã sigurã spre inima unei femei.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Am mai lucrat cate ceva...pe apucate...

O aventurã în suburbii

S-a întâmplat ca prima mea slujbã sã coincidã cu prima mea maşinã. Stiu, sunã puţin anapoda, dar adevãrul este cã la vreo lunã dupã ce mã vãzusem vajnica posesoare a unui carnet de conducere a dat şi norocul profesional peste mine. Adicã mi-am gãsit un serviciu. De fapt, şcoala de şoferi o urmasem mai mult de gura alor mei care insistau cã, în ziua de azi, dã bine la CV sã te lauzi cu abilitatea de a învârti volanul. Nu ştiu cât de abilã devenisem, dar ştiu précis cã eram tot timoratã, mergeam atârnatã de volan şi puneam frânã la fiecare muscã ce traversa parbrizul. A, da! Si sunt femeie…

Going to Russia

“Du-te în Franţa! Eu am fost în Provence…mmmm…câmpurile de lavandã, parfumul…o încântare!”

“Dacã vrei sã nu cheltui prea mult, ia un sejur cu reducere la greci, vremea e minunatã acolo în septembrie!”

“Eu am fost de trei ori pânã acum în Israel, în circuite religioase. La anul mã duc din nou, e fantastic!”

Eu plec în circuite turistice în Italia…Mã duc la schi în Austria…Imi vizitez prietenii din Elveţia…

Dupã trei zile de pus intrebãri în dreapta şi-n stânga şi de ascultat poveşti amanunţite despre ţãri si meleaguri pitoreşti, aveam senzaţia cã vizitasem toate locurile posibile. Mã indemnase necuratul sã cer o pãrere despre unde anume sã-mi petrec vacanţa, un soi de rãsfãţ pe care ţineam sã mi-l fac cadou dupã un an în care muncisem pe brânci. 

DIY-Do it yourself…cu mult drag!

Când îmi vãd consortul achiziţionând câte o sculã, mã pufneşte râsul…

“A fost la ofertã!” exclamã el ofensat.

Eu chicotesc şi mai abitir şi pe bunã dreptate. Dacã ne-ar vedea cineva colecţia de şurubelniţe, cleşti, capete de bormaşinã, polizoare şi alte chestii pe care nici nu stiu sã le numesc, probabil şi-ar imagina cã al meu este cel mai grozav meşter din lume. Ei bine, nu este, dar, ca mai toţi bãrbaţii, are un apetit pentru ustensilele de tot felul. De fapt merge pe ideea cã este bine sã ai în gospodãrie tot ce-ţi trebuie, în cazul în care ţi se stricã ceva şi dai peste un instalator destul de tont încât sã nu vinã cu dotarea necesarã. Lucru puţin plauzibil, dar nu imposibil!

Forţa fie cu voi!

(“Specialistul” nostru în calculatoare, mai bine zis vecinul de la etajul 12, un puştan de vreo 20 şi ceva de ani care ne reparã aparatul încã de când l-am cumpãrat, mãsoarã cu un ochi critic mãţãraia electronicã plinã de praf.

“Dacã mai fluctueazã o datã tensiunea, s-ar putea sã aveţi o surprizã…”

Intinde mâna în lateralã şi apucã ţeava aspiratorului…)

Clubul cinefililor-inapoi la clasici

Carmen are o noua initiativa... Clubul cinefililor este locul unde, pe parcursul unei saptamani, poti recomanda filmele care ti-au placut. Intra pe link, inscrie-te in tabel si, bineinteles, citeste sugestiile celorlalti participanti daca esti in cautarea unui film bun.

Recomandarea de astazi nu este vreo mare noutate, ca poveste vreau sa zic. "Jane Eyre" este o carte ecranizata de mai multe ori (27 cu tot cu filmele pentru televiziune!!!), romanul lui Charlotte Bronte este extrem de cunoscut, ca toate cartile scrise de renumitele surori. Povestile de epoca marca Bronte sunt ceva mai dramatice si mai intunecate, mai realiste decat cele ale lui Jane Austen, poate ca filmele sunt chiar mai putin vizionate, dar eu le savurez cu aceeasi placere pe toate.
Asadar, indiferent ca ati vazut ecranizarile mai vechi, eu va recomand sa vedeti varianta din 2011, in regia lui Cary Joji Fukanaga, cu Mia Wasikovska si Michael Fassbender in rolurile principale. Mi-au placut actorii, nu-i cunosteam, dar mi s-a parut ca se potrivesc bine descrierii personajelor din carte. De altfel, se pare ca in acest film, un personaj secundar, Blanche Ingram apare intaia data asa cum este descrisa in carte, cu parul negru, in timp ce in celelalte versiuni ea este jucata de actrite blonde. In mini-seria din 1983, Mr.Rochester este jucat magistral de Thimoty Dalton si, in general, fiecare versiune a avut meritele sale.
Ceea ce diferentiaza filmul din 2011 este structura povestii si asta m-a surprins de la inceput. In loc sa fie liniara, povestea pleaca dintr-un punct mai avansat si reda apoi evenimentele initiale, asa cum si le aminteste eroina principala. O alta deosebire este finalul, retezat as putea spune, cateva evenimente din carte lipsesc, lasand la latitudinea privitorului sa-si imagineze continuarea. Actrita din rolul lui Jane Eyre este putin mai dura decat personajul cartii, se presupune ca la un moment dat stoicismul ei este indulcit de dragoste, dar in film pare sa opuna cam prea multa rezistenta acestui sentiment.
Filmarile au fost realizate in Haddon Hall din Derbyshire, una dintre cele mai vechi domenii si case din Anglia, evident, asa ca decorurile au doza necesara de gotic, dar si de farmec insular.
In concluzie, daca va doriti un film de epoca cu doza de dramatism si mister corespunzatoare, va recomand cu drag acest "Jane Eyre".