Translate

vineri, 29 noiembrie 2013

Isteria dinaintea furtunii

Recunosc ca ultimele doua saptamani au fost undeva, peste limita mea de suportabilitate. Mi-am facut o mica si traumatizanta operatie la dinti, motiv pentru care n-am mancat de 10 zile mai nimic, ca zemurile cu paine inmuiata nu pot fi numite hrana adevarata. Nu eram tocmai o carnivora inraita dar acum as fi in stare sa platesc, numai sa pot imbuca o fleicuta bine facuta. Incep si sa clachez nervos din cauza glicemiei vesnic scazute, mi s-a atrofiat burta "di tat" si tin un regim drastic fara sa vreau. Sunt tot timpul morocanoasa, vad lucrurile in negru, imi lipseste doza zilnica de zahar.

Ghici, ghicitoarea mea…



Ce este alb ca laptele şi are douãsprezece întrebuinţãri?
N-aveţi de unde sã ştiţi, dar vã spun eu, cã este o poveste ce se întinde pe trei generaţii în familia mea şi o cunosc prea bine.
Pe la 1800 toamna (glumesc, erau anii ’70), îmi petreceam copilãria la bunici, la ţarã. Ce vremuri! N-aveam farmacie în sat, aşa cã, de vreo douã ori pe lunã, un avion utilitar survola spaţiul aerian al grãdinii noastre, unde era stabilit punctul “0”, şi lansa o pungã cu medicamente. Nu ştiu de ce lucrurile funcţionau aşa, nu eram chiar atât de izolaţi de restul lumii. Vã spun asta ca sã vã daţi seama cã nu era deloc simplu sã obţii bunurile de consum zilnic.

luni, 25 noiembrie 2013

Unde-s mulţi puterea creşte!



SuperBlog este aproape de final. Era de aşteptat ca organizatorii acestui eveniment sã doreascã un feedback din partea blogurilor participante, nu neapãrat cu privire la competiţie în sine, cât mai ales la acest tip de iniţiative. Este ceea ce se cere în proba cu numãrul 27. Pãreri, propuneri, viziuni.
Aş zice cã subiectul este ceva ce mã depãşeşte dintr-un anumit punct de vedere, acela al strategiilor online, vizibilitate, relevanţã, tactici sau cum s-or fi numind politicile de acest gen. Activez de puţin timp în blogging şi zãu dacã m-au interesat astfel de amãnunte. Dar nu sunt atât de aerianã încât sã nu-mi dau seama cã o campanie în care participã 200 de bloguri nu poate trece neobservatã, oricât de pasager ai fi pe “strada” internetului. Aş zice cã zeci de bloggeri care scriu în rãstimp de câteva zile, despre acelaşi subiect, reprezintã un “boom” ce tulburã substanţial lumea virtualã.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Orice lucru pe care mintea îl poate gândi…



Acum ceva timp eram la serviciu, într-o zi ca oricare alta, nici mai liniştitã , nici mai aglomeratã, nici mai stresantã, doar cam înnoratã şi posacã.
Butonam calculatorul pentru corespondenţa de fiecare zi când a ţârâit telefonul. O colegã voia sã ştie dacã am timp sã primesc o persoanã care dorea sã afle câteva lucruri despre munca pe care o prestam cu entuziasm… vorba vine…

vineri, 22 noiembrie 2013

Da si ti se va da!

Taman ce trag aspiratorul din priza si aud un ciocanit in usa. Ma gandesc o clipa cine ar putea fi, ca ai mei de-abia au plecat si n-aveau cum sa se intoarca atat de repede. As vrea sa ignor persoana din fata usii, dar n-am putut niciodata sa fac asta. Ma uit pe vizor. Recunosc cele doua siluete de-abia conturate in penumbra holului. O bunica si un baietel, cred ca e a patra oara cand vin in bloc, in ultimele luni. Deschid si privesc spre copilul de 7-8 ani, nu mai mult. El vorbeste intotdeauna, nu femeia. Sunt curat imbracati, nu sunt "colorati" si au o masura a bunului simt pe care nu o intalnesti la cersetorul de profesie, insistent si agresiv. Au o anume demnitate, banuiesc ca nu au fost mereu in aceasta situatie ingrata. Nu se milogesc si accepta orice.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Scrisoare deschisã cãtre Moş Crãciun



Dragã Moşule,
Mi-este foarte greu sã îmi adun gândurile şi sã aştern o scrisoare cãtre tine. În primul rând deoarece pe vremea mea erai “Moş Gerilã”, în al doilea rând pentru cã o scrisoare se…scrie, nu se bate pe calculator şi în al treilea rând deoarece ar trebui mai întâi sã dezgrop ultima fãrâmã de credinţã în magie, sigilatã undeva, adânc, în suflet. Dar nu este imposibil. Aşadar, trag aer în piept…

Orice copil viseaza o lume…



Daca vrei sa vezi cum arata viitorul, pune un copil sa ti-l deseneze. Daca vrei sa afli cum arata o civilizatie extraterestra, pune un copil sa-ti faca o schita. Daca tu ai senzatia ca traim vremuri incerte, fara finalitate, roaga un copil sa-ti dea o rezolvare. In general, daca te indoiesti de ceva sau nu vezi nici o iesire dintr-o situatie, intreaba un copil si iti va raspunde atat de clar, incat vei ramane uimit cat de simplu si la indemana era totul. Toti oamenii care proiecteaza aceasta civilizatie pastreaza ceva din sufletul si entuziasmul copilariei, un vizionarism pe care cei mai multi adulti il pierd odata cu maturizarea. Mai grav este ca adultii tind sa ignore, sa bagatelizeze viitorul vazut prin ochii unui copil. Ei uita ca au avut candva aceleasi senzatii, ca au vazut aceleasi imagini, ca si-au inchipuit lumea in acelasi mod fantastic, idealist. Oare unde am fi fost astazi daca nu ne-am fi pierdut niciodata calitatea de a zugravi lumi uimitoare, locuri de vis, intamplari nemaivazute?

duminică, 17 noiembrie 2013

Jurnal de weekend cu terapii complementare

De la un timp sunt foarte agitata. Culmea, agitatia se suprapune cu o oboseala cronica. Dorm prost, ma trezesc nauca si as racni non-stop la toata lumea. Noroc ca inca mai functioneaza acea zona din creier care imi spune sa nu sar calul si sa fiu atenta la cine racnesc. Adica n-a murit de tot instinctul de conservare...sociala. Incerc sa-mi imbunatatesc comportamentul, apeland la terapii complementare. De fapt, nu fac nimic in mod special... V-am spus ca mi-am luat un pestisor, acum fac eforturi sa-l dresez. Am obtinut chiar rezultate remarcabile. In afara de faptul ca l-am obisnuit sa manance numai carne, neintentionat insa, acum ii ofer bucatica cu un deget si o ia din mana. Daca bag degetul fara mancare, in apa, ma pisca de piele. Agresivitatea e caracteristica speciei, asa ca nu-mi fac probleme. Oricum, daca stau 10 minute cu ochii holbati la acvariu, ma calmez. Curata terapie...

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Un partener pe masura



Stau in fata mesei din bucatarie. Picioarele cracanate, coatele departate de corp, sunt gata de duel. Degetele imi freamata desupra armei, o masina de calcat no name care se straduieste sa se incalzeasca la o temperatura oarecare, termostatul nu mai indica demult realitatea. Din lateral, de pe scaun, ma pandeste dusmanul, un morman de camasi barbatesti in doua culori si doua dimensiuni. Am amanat cat am putut momentul crud al calcarii rufelor, dar s-a terminat. Altminteri, de luni, familionul va trebui sa plece in maieu la treaba.

vineri, 15 noiembrie 2013

La ce se pricep barbatii

Ati vazut reclama de la camioanele Volvo cu Van Damme facand spagatul pe ele? E tareeeee....E dementiala.... Una la mana ca face figura asta in timp ce mastodontii sunt in mers, doi la mana ca mastodontii sunt asa de bine sincronizati si usor de condus incat asta spune multe despre calitatea si manevrabilitatea masinilor. Ce sa mai! Cine a conceput scenariul are o minte de advertising absolut stralucita.


joi, 14 noiembrie 2013

Un izvor de puritate



Sa spun drept, prima data cand am citit enuntul acestei probe din SuperBlog, m-am repezit sa ma documentez pe net. Am cautat definitii, panseuri, am vrut sa vad ce au scris altii despre conceptul de “puritate”. De la tehnica la filozofie, de la versuri la proza, de la umor la drama, cred ca am trecut prin toate starile si genurile epice, in cautarea explicatiei supreme.
Mai tineti minte jocul acela din copilarie? Repetam un cuvant repede, de atatea ori incat isi pierdea semnificatia…Ziceam “lopata, lopata, lopata…” pana nu il mai recunosteam, nu mai stiam ce inseamna, ba chiar suna ciudat, parca nici nu era in limba romana.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Reclama, sufletul…turismului



Eu sunt turistul de coşmar! Imi lipseşte spiritul aventurier cu desãvârşire, urãsc situaţiile neprevãzute şi prefer sã îmi planific atent acţiunile. Dar îi admir foarte tare pe cei care îşi aruncã bocceluţa pe un umãr şi pornesc în necunoscut, cu entuziasm, pe principiul “Dumnezeu cu mila!”. Când îi vãd prin oraş pe turiştii aceia strãini, cu ditamai rucsacul în spinare, între douã trenuri, de zici cã sunt oameni ai strãzii, mi se face pielea de gãinã. Si totuşi aceia se bucurã din plin de cãlãtoria lor, sunt din alt soi. Oricum, eu trebuie sã ştiu exact cum voi ajunge într-un loc, dacã voi avea civilizaţie pe-acolo, tot confortul, variante de întoarcere, altfel nu mã urnesc de-acasã nici pe bani!

marți, 12 noiembrie 2013

Din perlele copilului

"Ce ai facut la scoala?"
Ma priveste cu o mina ganditoare.
"Paaaaiii...am luat un S, un B si un FB"
Dumnezeule mare! Cum o fi reusit performanta sa le capete pe toate trei in aceeasi zi?! Simt ca ma ia o lejera ameteala, asa ca aplic metoda socului total, vreau sa incep cu vestea proasta.
" Si la ce ai luat SUFICIENT, ma rog?"
Pauza. Se incrunta.
"La desen."
Sincer, imi cam vine sa rad.
Continua.
"Doamna ne-a pus sa desenam romburi si mie nu prea mi-au iesit..."
Imi arata desenul. Este la fel de expresiv ca visul urat al unui romb perfect. Adica un fel de patrulater-zombie. Se uita la mine plin de repros, nu prea inteleg de ce...Imi infige un deget in piept.
"Dar chiar si asa, Doamna mi-a mai scazut nota un pic fiindca TU ai uitat sa-mi pui vasul pentru apa!"
Ma uit la mutrita lui severa. Cu o seara inainte facusem ghiozdanul amandoi. Niciunul nu ne amintisem de pacatosul de vas pentru apa. Tot imi vine sa rad. In seara asta nu m-a mai lasat sa ma apropii de ghiozdan, l-a facut singur, verificand fiecare carte. Tot a iesit ceva bun din "suficientul" acela!

Concurs-surprizã pentru sãrbãtori

Update: Castigatoarea voucherului este "anonim"...nuuuu, este Georgiana! Te rog sa ma contactezi pe mail (il gasesti in rubrica "Despre mine"), vei primi voucherul in format electronic. Sper sa sa te bucuri de cadoul pe care il vei cumpara cu aceasta ocazie.


Iatã cã nu mai este mult pânã la sãrbãtorile de iarnã. Este perioada în care toatã lumea o ia puţin razna şi începe sã bântuie magazinele (cu disperare!), în cãutarea cadourilor pentru cei dragi. Eu, cel puţin, mã simt ca înaintea unui examen. Unii, mai cu moţ, au şi obligaţii, nu numai persoane apropiate, pentru care sã se agite. Aceştia muncesc dublu, cã nu este uşor sã te achiţi de o obligaţie. Vrei un cadou care sã exprime gratitudine şi respect…dar nu prea familiar, nici prea distant…Suficient de elegant cât sã placã destinatarului şi sã arate cã ai depus un efort în achiziţionare.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Scurtã definiţie a “fanului înrãit”



Nu i-am înţeles niciodatã pe americani şi pe împãtimiţii fotbalului. Pe primii deoarece devin lesne obsedaţi de diverse figuri publice, pe ceilalţi deoarece trãiesc cu furie şi pasiune pentru un joc în care eu personal nu vãd nimic. Câteodatã mã uit cu gura cãscatã la scenele acelea cu diverse piţi, plângând în hohote sau leşinând de fericire cã nu ştiu ce starletã de doi bani a catadicsit sã treacã pe lângã ele şi le-a atins din greşealã cu poala rochiei. Si mã întreb cât de lipsit de judecatã, personalitate sau simţul ridicolului trebuie sã fii, ca sã te expui în acest fel sau sã te consumi din cauza unor oameni pe care de fapt nu-i cunoşti.

joi, 7 noiembrie 2013

Coast to coast, cu Ogarul Cenuşiu



Uneori stau şi mã gândesc dacã aş mai vrea într-adevãr sã am o a doua şansã (printr-un miracol, evident!), sã fiu din nou tânãrã şi sã o iau de la capãt. Si tot eu îmi rãspund cã nu, categoric nu… sau poate DA, dar cu mintea de acum. Sau poate DA, cu mintea de acum şi cu oportunitãţile care existã acum. Avantajul vremurilor pe care le trãim este deschiderea extraordinarã oferitã acelor tineri ambiţioşi şi curajoşi, cãrora nu le este fricã sã-şi transpunã visurile în realitate. Am avut ocazia sã discut cu o cunoştinţã care tocmai revenise din America. Adicã SUA, tãrâmul tuturor posibilitãţilor, cel atât de îndepãrtat încât poţi sã visezi mult şi bine, rãmâne inaccesibil majoritãţii oamenilor datoritã distanţei şi costurilor transportului. 


miercuri, 6 noiembrie 2013

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Ca sa va inveseliti putin...

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Asa a fost iarna 2010...cica anul acesta o sa fie de o suta de ori mai rau...


marți, 5 noiembrie 2013

Dulcele parfum al dragostei



Perry cel Negru era un tânãr alunecos ca o şopârlã, iute ca un ţipar şi viclean ca o vulpe. Si era Şoptitorul regelui… Işi şterse lama sabiei de pantaloni, apoi o vârî în teaca ce-i atârna neglijent de curea. Nimic din înfãţişare nu-i trãda poziţia de la curte. Ca toţi Şoptitorii dinaintea sa era extrem de discret. Si la fel de letal. Dacã n-ar fi fost pieptarul de zale şi mişcãrile agile, rod al unei îndelungate pregãtiri de spadasin, probabil s-ar fi confundat cu masa amorfã de ţãrani şi slujitori ce inundau în permanenţã vechea cetate de scaun. Se apropie cu paşi vioi de butoiul din curte şi îşi turnã douã cãuşe de apã în creştet. Pãrul lung, negru ca abanosul, cãpãtã strãluciri stinse. Picuri limpezi i se scurgeau încã pe chipul oacheş când un bãiat desculţ alergã spre el, înotând prin noroi.

duminică, 3 noiembrie 2013

Happy weekend

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 43

Weekend-ul meu nu prea e happy, a inceput ca in poza de mai jos...cu alte cuvinte am facut o prostie saptamana asta si am fost prinsa asupra faptului.


Am incercat sa ma relaxez facand o sticla...



 Pestele imi da de furca in continuare...


Am visat la tot felul de chestii...Daca as avea un gard, asa l-as decora!





Amintiri la gura…cuptorului



Culmea delectării şi surpriza de weekend a fost faptul că, datoritã Halloween-ului, m-am pricopsit cu un ditamai dovleacul plăcintar, gata scobit de fiu-meu la un concurs de profil.  Imi place atât de mult încât azi, de exemplu, nici n-am mâncat de prânz deoarece răsesem o juma’ de tavă de dovleac pe care l-am dat la cuptor. La mine e deja obsesie. Toată lumea ştie ce bună este plăcinta de dovleac, am gustat la viaţa mea şi dulceaţă de dovleac sau dovleacul prăjit şi caramelizat cu zahăr în tigaie. Eu însă cumpăr dovleacul plăcintar, aşa dulce şi aromat cum este, mai ales pentru … ciorbă. Este o tradiţie de familie, bunica şi mama mea găteau nişte ciorbe fantastice şi neconvenţionale din dovleac.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Sufletul tehnologiei



Pe data de 31 octombrie Allview a lansat X1 Soul, un smartphone ultraperformant, ca toate device-urile propuse de acest producator autohton.
Telefonul este caracterizat de o tehnologie si un design unibody inovative, incorporand cateva dintre cele mai avansate dotari : procesor Quad Core de 1,5 GHz, 2 GB memorie RAM, 32 GB memorie Flash, display japonez JDI  Full HD, camere foto de 13, respectiv 5 MP.

vineri, 1 noiembrie 2013

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Din seria muzichiilor nemuritoare...