Privirea rece a pisicilor Maine Coon

Astazi dau pictura pe fotografie, cum s-ar zice, adica schimb fundalul cu lucrarile lui Robert Sijka, cel fascinat de aspectul unor animale fantastice, felinele.
Pisicile Maine Coon sunt cu adevarat extraterestre. Privirea lor este rece, analitica, pare atat de inteligenta incat nu e chip sa nu te intrebi ce suflet locuieste in trupul de felina agila si blanoasa.
Este o rasa ce provine din statul Maine (USA) si are calitatea de a fi cea mai mare rasa dintre pisicile domestice. Blana lunga trebuie ingrijita foarte atent, iar climatul cald nu prea prieste acestor creaturi fascinante.

Dar ceea ce evidentiaza cu adevarat aceasta rasa este conformatia capului, forma si culoarea ochilor. Daca veti analiza atenti pozele, veti observa ca pisicile Maine Coon nu au capul rotunjor si simpatic al pisicilor de rand, ci prezinta trasaturi mai dure, amintind de cele ale felinelor mari de prada. Iar ochii galbeni, cu taietura mai oblica si mai ingusta, le fac sa semene teribil cu tigrul sau, datorita smocurilor de par de pe urechi, cu rasii. Gulerul de blana este categoric un atribut al leului,

Rezultatul este, cum spuneam, o expresie rece, care te tine la distanta, daca nu esti stapanul animalului. Cu alte cuvinte, te gandesti de doua ori inainte sa intinzi mana, sa mangai aceasta pisica.
Fotograful Robert Sijka a vrut sa surprinda tocmai aceasta postura maiestuoasa a rasei. Surpriza este faptul ca, in ciuda privirii dure, rasa este teribil de prietenoasa si atasata de stapani, rabdatoare chiar si cu alte animale, amintind mai degraba de comportamentul cainilor, motiv pentru care a fost numita "uriasul cel bland".

Robert Sijka este un fotograf premiat, care locuieste in Hong Kong, mare iubitor de pisici, pe care le imortalizeaza in lucrari superbe. Puteti vedea lucrarile lui pe felisgallery.com. Asa cum spune chiar el, i-a trebuit ceva timp ca sa se perfectioneze in a fotografia animalele. Isi dorea sa surprinda mai ales diversele expresii ale felinelor si totul a inceput in momentul in care sotia s-a hotarat sa creasca pisici Maine Coon.
Fotografiile cu pisicile Maine Coon sunt realizate pe un fundal simplu, inchis la culoare, ceea ce scoate in evidenta, cu ajutorul luminii, aceste animale frumoase.

Sursa pozelor este felisgallery.com.

 

 

 

 

 

 

Isabelle Menin si fotografia ca arta digitala

Nu mai este nici o surpriza ca efectele realizate cu un program de calculator pot fi extrem de spectaculoase. O fotografie digitala se obtine prin fotografierea clasica a unei imagini reale si apoi prelucrarea ei, prin diverse procedee, pe calculator.
Daca doriti sa aflati mai multe si cat de complex este procesul de digitalizare al unei fotografii, intrati pe Wikipedia si cititi!

Am facut aceasta introducere pentru ca artistul prezentat astazi, Isabelle Menin, este un fost pictor convertit in adept al digitalizarii. Pana aici nimic deosebit numai ca, dupa cum vedeti mai jos, creatiile sale sunt departe de a fi obisnuite, iar digitalizarea este ridicata la rang de arta.

Isabelle Menin a cochetat cu pictura timp de zece ani, lucrand si in design grafic si ilustratie, a avut mai multe expozitii in Belgia, dupa care a hotarat ca fotografia digitala i se potriveste mai bine. Iar subiectele operelor sale sunt preponderent florale. Vartejul de culori si forme delicate te izbeste de la prima vedere. Exista atatea linii surprinzatoare si nuante atat de vii incat imaginile pot parea dureros de frumoase. Ca in vis, pur si simplu! Sau poate asa cum ne-am dori sa fie toate visele noastre.

Artista recunoaste ca iubeste posibilitatile nelimitate de creatie pe care le ofera tehnicile de digitalizare, acestea permitandu-i sa-si exploreze toate limitele imaginatiei. Rezultatele seamana cu un soi de peisaje dezordonate, asa cum le numeste creatoarea insasi. Strania complexitate a naturii si fortele incontrolabile care o domina sunt sursa de inspiratie a Isabellei Menin. Mie mi-au insuflat emotii atat de puternice, incat am hotarat ca nimic nu poate fi mai potrivit pentru fundalul blogului in aceste minunate zile de primavara.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mainile, oglinzile sufletului

“Hai sa-ti ghicesc in palma!” auzi din cand in cand, dar niciodata spus cu seriozitate, niciodata din partea unuia care crede cu adevarat ca acesta ar fi un mod concret de a prevedea viitorul. Ghicitul in palma, ca si cel in cafea sau in carti de joc, este numai pentru amuzament, asa, in familie sau cu prietenii.

Si totusi se mai spune: “Vai, ce maini fine are, este o persoana tare sensibila!”

De ce ne fascineaza atat aspectul mainilor, nu stiu, poate ca sentimentul vine din istoria pierduta a speciei noastre, din acele vremuri in care ne-am ridicat in doua picioare si ne-am folosit degetele pentru a contura animale fantastice pe peretii pesterilor. 

Cert este ca fotografia unei maini poate exprima tot atatea emotii ca si cea a persoanei intregi. Si nimeni nu poate intelege mai bine acest lucru decat un reprezentant al artelor vizuale. 

Am facut aceasta introducere pentru a explica noul fundal al blogului, de data aceasta un gest de sustinere pentru un proiect mai altfel. Regizorul si fotograful Horia Mihalache impreuna cu graficianul si ilustratorul Gabriela Toma, doi oameni care, prin profesiile lor, vad fata ascunsa a lumii, s-au implicat intr-o initiativa de exceptie, aceea de a spune povestea unor copii din centrele de plasament din Constanta, fara dramatism, ci insufland speranta, apeland la fotografia artistica, ilustrata. 

O fotografie peste timp

Nu cred ca exista familie fara o zestre de fotografii. Odata cu trecerea anilor simtim nevoia sa tinem aproape amintirile dragi, exista riscul ca unele sa se piarda, iar uneori este nevoie doar de clicul declansat de o imagine pentru a revedea scene intregi. Stocam undeva, adanc, in creier, fiecare clipa din viata noastra. Nu vrem sa uitam momentele fericite, dar pur si simplu nu avem capacitatea de a aduce la suprafata chiar fiecare amintire. Si atunci ne asiguram, prin fotografii, ca nu este totul uitat.

Este motivul pentru care incercam sa facem cat mai multe poze copiilor nostri. Acum multi ani, prin alte epoci, depindeam de aparatele de fotografiat cu film, de pozele scoase alb-negru pe hartie. Exista traditia de a duce copilul la un fotograf profesionist sau de a-l aduce pe acesta acasa pentru imortalizarea mostenitorilor.

De aceea fotografiile facute de profesionistii de altadata, desi sunt atat de uniforme si au acelasi aer vechi, cu copii care stau in aceleasi pozitii si au aceleasi mine serioase, sunt totusi atat de pitoresti.

Despre o moda mortala si emanciparea femeii

Femeia cu talia de viespe este un vechi canon de frumusete, atractiv, nimic de zis, dar la fel de pagubos si mutilant ca piciorul cat mai mic din traditia japoneza. De la tortura infasurarii stranse a labei piciorului te alegeai cu oase deformate, de la purtarea corsetului si a crinolinei puteai sa mori de-a dreptul. Dar mureai in plina glorie, adicatelea cu mijlocelul tras ca prin inel, invidiata de restul femeilor si adorata de barbati. Superb deziderat in viata.

Cica baietii sunt rai, dar si ele...

Azi dimineata, din troleu, in timp ce stateam la un semafor, vad o cucoana bine mergand probabil spre serviciu. Citea ceva de pe un cartonas sau poate o reclama cat o jumatate de foaie A4 dupa care, brusc, probabil neinteresata de fituica, o vad cum lasa mana jos si da drumul hartiei pe trotuar. Pentru moment n-am stiut ce sa cred. Doamna era chiar eleganta, parea serioasa, nu prea tanara. Cosuri de gunoi cat cuprinde pe bulevardul nostru si chiar daca nu era unul fix in drumul ei, normal ar fi fost sa vare hartia in poseta si sa o arunce cand gasea unul sau la birou...sau acasa. Si mai normal ar fi fost sa o vare intr-unul din clopotele de reciclare...anything! Dar nu sa se dispenseze de ea cu atata nonsalanta, in apropierea bulevardului unde era clar ca o vad o gramada de oameni. Asta spune ceva despre gradul de nesimtire al persoanei in cauza. Diferenta dintre cum arata femeia si obiceiurile ei m-a lovit in credinta mea ca pot judeca un om (cat de cat) la prima vedere.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Calin si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Am (re)gasit prin sifonierul mamei doua tablouri cusute de mine cu lana pe sac... Pe vremea aceea, adica acum vreo douazeci de ani, inca lucram din greu asemenea decoratiuni. Capetele de cai sunt cusute stil goblen, dupa model facut tot de mine pe hartie de calc si apoi pe hartie milimetrica. Nebunie mare ce rabdare aveam!

Colectia de sticle toamna-iarna...Dap, toate sunt cam inchise la culoare, dar deosebite. Cea inalta din mijloc are pe ea o adancitura in forma de mana pentru a fi apucata, pe partea cealalta este si degetul mare. Haioasa, nu?

 

Set de pahare decorat cu hartie de orez

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

SAM sau Salonul auto-moto din Bucuresti, din weekendul care tocmai s-a incheiat...

 

Fine Art America

Am pomenit de site-ul Fine Art America atunci cand am vorbit de lucrarile fotografului Anne Geddes. Pomenesc din nou deoarece artista australianca are un portofoliu mare pe acest site, dar si pentru ca acest magazin livreaza in intreaga lume, asadar si in Romania, iar numarul de artisti si lucrari expuse este enorm. 100000 de artisti expun pe site 6 milioane de lucrari! Este cea mai mare initiativa de acest gen din intreaga lume, iar in fiecare saptamana apar alte si alte noutati sau noi nume. Produsele pe care le comanzi sunt imprimate in atelierele Fine Art America si sunt livrate gata de a fi utilizate in casa. Sediul firmei este in Chicago, dar au ateliere si in Australia sau in Marea Britanie.

Despre Anne Geddes si fotografia cu suflet de copil

V-am mai povestit eu cum in magazinul Leonardo din centrul Ploiesti au inceput sa fie aduse produse frantuzesti, un fel de talmes-balmes de solduri de import. Intre timp am aflat si eu ca firma romaneasca Leonardo a cam dat faliment si a fost reinfiintata sub alta palarie. Totusi magazinele pastreaza acest nume. Nu stiu ce profil are noua firma dar diversitatea de flecustete aduse din Franta este coplesitoare si aminteste de magazinele chinezesti.
Unul dintre sectoarele pe care le admir este cel de felicitari. Au cateva cutii cu cele mai diversificate carti postale si felicitari, extrem de frumoase, cumpar mereu cand ajung pe-acolo. Astazi m-am dus glont si am inceput sa le caut pe cele ce redau fotografii de-ale australiencei Annes Geddes. Am luat cateva dupa ce am rascolit atat cat am avut rabdare, adica vreo zece minute.

Ernest Goh si gainile sale

Imi plac gainile. Si alte animale, dar mor dupa gaini, reminiscente din copilaria petrecuta la tara. Daca mi-as putea lua unele sa le tin in apartament, as prefera o pereche dintr'alea pitice, ei sunt demential de tantosi, sau una de matase japoneza. Altminteri, daca as sta la curte, as prefera din acelea mari cat curcanii, Brahma le zice. Ultima expozitie de rase de gaini a fost in Ploiesti acum mai multi ani si m-am distrat pe cinste zgandarind cocosii cu "bretonul in ochi". Ele sunt mai placide, dar cocosii se enerveaza din te miri ce!
Ernest Goh este un fotograf singaporez care isi realizeaza mare parte din lucrarile fotografice in Asia de Sud-Est. Prin 2012 era in Malaysia si, asistand la o expozitie de gaini, i-a venit ideea de a scoate o carte cu fotografiile mandrelor galinacee. Mai mult de 70 de portrete de gaini dramatice si uimitoare fac deliciul acestui demers inedit.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Sa o luam in ordine cronologica... Mi-am adus aminte ca am sarit niste zile importante fara sa le pomenesc macar...Ghiciti care!

 

Daca nu ati vazut pana acum o padure virgina, dintre acelea unicat care se mai intalnesc doar pe la noi si pe care le va proteja o lege speciala, va arat una in care am fost astazi, Glodeasa. Si e teritoriul ursilor. E minunata, e rupta de lume, este altceva...

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Am vazut eu ca nu prea intelegeti cum fac vazele, asa ca iata si materia prima, adica servetelul.

Pet-ul de weekend...

Si mitingul aviatic de la Bucuresti...

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Weekend-ul trecut, ceva expozitie de masini tunate in curtea Shopping City Ploiesti, un fel de manifestare si cu niste curse... Pentru baieti in orice caz...